ICCJ. Decizia nr. 3158/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3158
Dosar nr. 20843/1/200.
Şedinţa publică din 24 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 695 din 26 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia civilă, s-a respins contestaţia formulată de reclamantul P.I. împotriva dispoziţiei nr. 126 din 5 martie 2004 emisă de Primarul Municipiului Buzău în baza Legii nr. 10/2001.
La soluţionarea cauzei s-au avut în vedere probele administrate, faţă de care s-au reţinut următoarele:
Prin dispoziţia contestată s-a respins cererea reclamantului privind restituirea în natură a terenului indiviz în suprafaţă de 238 mp, cu motivarea că terenul expropriat este ocupat integral de detalii de urbanism legal aprobate prin planul de Urbanism General al Municipiului Buzău. Suprafaţa de teren este ocupată de o construcţie în stadiul de structură de rezistenţă începută de Grupul şcolar de Cooperaţie Buzău în baza autorizaţiei de construcţie nr. 8538/1991, obiectiv de investiţie care ulterior a fost transmis cu plată Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău prin protocolul nr. 645 din 21 noiembrie 1994.
S-a mai reţinut în dispoziţie că în conformitate cu art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995 terenul şi construcţia respectivă se află în domeniul public al Municipiului Buzău iar în aceste condiţii s-a stabilit că terenul nu poate fi restituit în natură, reclamantul urmând să primească despăgubiri în echivalent, în funcţie de opţiunea sa.
Din rapoartele de expertiză efectuate în cauză rezultă că pe terenul în suprafaţă de 238 mp expropriat de la reclamant, la adâncime de 4,0 – 4,5 m, se găsesc fundaţiile din beton armat ale unei clădiri ce urma a fi edificată în baza autorizaţiei nr. 8538 din 2 august 1991.
Cu referire la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care prevede că restituirea imobilelor preluate abuziv se dispune pentru terenul liber şi având în vedere că terenul solicitat este ocupat de construcţii noi realizate, chiar la stadiul stabilit prin expertiză, s-a apreciat că în mod corect s-a dispus prin dispoziţia contestată restituirea prin echivalent a imobilului în litigiu.
Împrejurarea că fundaţiile existente au o vechime de peste 10 ani, nefiind finalizate construcţiile, nu semnifică o edificare de construcţii materializate în sensul Legii nr. 10/2001 [art. 10 alin. (3)] sau teren liber de construcţii în opinia experţilor, în condiţiile în care aceste obiective sunt incluse în planul de investiţii şi fac parte din patrimoniul instituţiilor respective.
Prin Decizia civilă nr. 395 din 22 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamant, reţinându-se următoarele considerente:
Situaţia de fapt şi de drept a fost reţinută corect de instanţa de fond iar în aceste condiţii dispoziţia contestată prin care s-a stabilit că nu este posibilă restituirea în natură este corectă.
La fel ca şi instanţa de fond, dată fiind situaţia terenului şi fundaţiei, s-a apreciat că nu este incident art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care prevede că restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi cel ocupat de construcţii demontabile, cu respectarea documentaţiei de urbanism aprobate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Împotriva deciziei de apel a formulat recurs apelantul-reclamant, criticând-o pentru greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul expropriat, în condiţiile în care fundaţia nu poate avea valoare de întrebuinţare. S-a invocat faptul că fundaţiile existente pe acest teren au o vechime de peste 10 ani, nefiind finalizate construcţiile. Primăria Municipiului Buzău avea la dispoziţie mai mult de 10 ani pentru finalizarea construcţiei pe această suprafaţă de teren, lucru care nu s-a întâmplat până la data judecării cauzei.
Analizând Decizia recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este fondat.
În dispoziţia contestată se reţine că imobilul care face obiectul litigiului de faţă a fost expropriat prin Decretul nr. 2/1986 iar construcţia a fost în totalitate demolată.
Prin sentinţa de fond şi Decizia de apel s-a stabilit în cauză, ca situaţie de fapt, că pe teren se află o fundaţie în stadiul de structură de rezistenţă care are o vechime de peste 10 ani, începută de Grupul Şcolar de Cooperaţie Buzău în baza autorizaţiei nr. 8538/1991 care ulterior a fost transmisă, cu plată, Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru Inspectoratul Şcolar Buzău prin Protocolul nr. 645 din 4 noiembrie 1994.
În cazul în care imobilul în cauză a fost expropriat, în mod greşit s-au aplicat prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi nu art. 11 din lege care cuprinde dispoziţii exprese cu privire la imobilele expropriate.
Art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare la data soluţionării, şi în raport cu care se stabileşte legalitatea hotărârii) prevedea că în cazul în care construcţiile expropriate au fost integral demolate şi lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi şi pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Se constată că raţiunea legiuitorului, pentru care au fost excluse de la restituirea în natură terenurile ocupate de construcţii noi, a fost aceea de a se menţine o bună utilizare şi întrebuinţare a acestora, care în mod evident ar fi existat anterior soluţionării notificării în temeiul Legii nr. 10/2001.
O asemenea premisă nu există în cauza de faţă, unde construcţiile nici măcar nu au fost finalizate, după cum susţine şi recurentul, fapt confirmat de actele dosarului, şi mai mult, de o lungă perioadă de timp (peste 10 ani) lucrările au fost abandonate la nivelul de fundaţie, lucrări de structură de rezistenţă.
Constatându-se prin urmare că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale incidente, atrăgând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a se dispune admiterea recursului şi modificarea deciziei de apel, în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinţei după cum urmează: admiterea contestaţiei formulată de reclamant, anularea dispoziţiei şi obligarea pârâtului să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a terenului în suprafaţa de 238 mp situat în municipiul Buzău, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert C.E.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată de către pârâtă în dosarul de fond, nesoluţionată de instanţă, Înalta Curte constată că nu a fost contestată sentinţa de fond sub acest aspect iar limitele de judecată sunt cele în care a fost formulat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul P.I.
Modifică Decizia nr. 395 din 22 martie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.
Admite apelul declarat de reclamant.
Schimbă în tot sentinţa civilă nr. 695 din 26 noiembrie 2004 a Tribunalului Buzău, secţia civilă.
Admite contestaţia formulată de reclamant împotriva dispoziţiei nr. 126 din 5 martie 2004 a Primarului municipiului Buzău.
Anulează dispoziţia şi obligă pârâtul să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 238 mp situat în municipiul Buzău, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert C.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3375/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3030/2006. Civil → |
|---|
