ICCJ. Decizia nr. 3316/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 24 iulie 2002 reclamanta A.M. ș.a. au chemat în judecată Ministerul Justiției, Tribunalul Brăila și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând obligarea pârâților să le restituie sumele de bani încasate prin reținerea procentului de 7 % din salariul reclamanților, cu titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, începând cu data de 1 ianuarie 2000-31 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de rată a inflației la data executării hotărârii.
Prin sentința civilă nr. 49/F din 5 februarie 2003 Tribunalul Galați a admis acțiunea și a obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Tulcea să restituie reclamanților sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate în prezent de 7 % raportat la salariul lunar, precum și actualizarea acestei sume de bani. Totodată a admis cererea de chemare în garanție formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva C.N.A.S.S.
Instanța a reținut că Normele Comune nr. 318318/FB/807/C/1999 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiției, Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție emise în baza art. 5 din H.G. nr. 409/1998 nu condiționează beneficiul gratuității prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, decât în cazul soților sau soțiilor magistraților și personalului auxiliar de specialitate.
Recursurile declarate de Ministerul Justiției, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și C.N.A.S. au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 497/R din 11 aprilie 2003 a Curții de Apel Galați.
împotriva acestor hotărâri la 11 noiembrie 2003 Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
S-a susținut că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Recursul în anulare este întemeiat.
în condițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, în vigoare pentru perioada avută în vedere de instanțe, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează descentralizat, pe baza principiului solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor.
în temeiul art. 4 din Legea nr. 145/1997, erau supuse obligatoriu asigurării: cetățenii români cu domiciliul în țară; cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România.
Art. 6 enumeră categoriile de persoane care beneficiau de asigurări de sănătate fără plata contribuției iar art. 55 prevedea categoriile de persoane care erau asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuției pentru asigurări sociale de sănătate.
Legea nr. 145/1997 a fost abrogată la 31 octombrie 2002 prin O.U.G. nr. 159/2002. Nici acest act normativ, în vigoare la data judecării recursului, nu a inclus magistrații în categoriile de persoane scutite de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit art. 99 din Legea nr. 92/1992, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul, soția și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază, în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze. Condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor, se stabilesc prin H.G.
în condițiile art. 1 din H.G. nr. 409/1998 privind condițiile de acordare, în mod gratuit, a asistenței medicale, medicamentelor și protezelor pentru magistrați, personalul auxiliar de specialitate și membrii de familie ai acestora, magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază, în mod gratuit, de servicii de asistență medicală, de medicamente și proteze, în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, publicată în M. Of., Partea I, nr. 178 din 31 iulie 1997 și ale prezentei hotărâri.
Conform art. 5 din această hotărâre, în termen de 30 de zile de la publicarea hotărârii în M. Of., Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și Curtea Supremă de Justiție vor emite norme comune pentru aplicarea acesteia.
în normele comune nr. 318/FB/807/C/1999, emise în aplicarea H.G. nr. 409/1998, se arată la pct. 6/1 că soții sau soțiile magistraților și ale personalului auxiliar de specialitate, în activitate sau pensionari, beneficiază de gratuitățile prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuției sociale de asigurări de sănătate.
Așadar, în lumina acestor acte normative, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, membrii lor de familie, au dreptul la asistență medicală gratuită în condițiile legii asigurărilor sociale de sănătate și doar dacă dovedesc faptul că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.
Legea de organizare judecătorească nu trebuia să prevadă în mod expres că magistrații au obligația de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, întrucât legea cadru în această materie la data sesizării instanței a stabilit regula conform căreia sunt obligați la plata contribuției de asigurări sociale toți cetățenii români precum și străinii și apatrizii care au reședință în România. Magistrații nu sunt enumerați printre categoriile de persoane care beneficiază de calitatea de asigurat fără plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Gratuitatea prevăzută de Legea nr. 92/1992 vizează exclusiv servicii medicale enunțate de legea asigurărilor sociale de sănătate, iar nu scutirea de la plata contribuției pe fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recursul în anulare a fost admis în parte, cu consecința casării hotărârilor atacate și pe fond, respingerea acțiunii și a cererii de chemare în garanție, ca nefondate.
Au fost menținute dispozițiile hotărârilor privind respingerea acțiunii pronunțate de reclamantul L.I. în contradicție cu aceiași pârâți.
OPINIE SEPARATĂ
Recursul în anulare nu poate fi admis, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 49/F din 5 februarie 2003, Tribunalul Galați a admis acțiunea formulată de reclamanții T.E. și alții împotriva pârâților Tribunalul Brăila, Ministerul Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., i-a obligat pe pârâți să restituie reclamanților sumele de bani reținute acestora din salariu drept contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate în procent de 7% lunar, pe perioada 1 ianuarie 2000-31 martie 2001 inclusiv, în funcție de perioada efectiv lucrată, reactualizată cu coeficientul de inflație, de la data reținerii lunare a sumei și până la achitarea integrală a datoriei; totodată, a admis cererea de chemare în garanție formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva C.N.A.S., pe care a obligat-o să restituie 25% din sumele de bani anterior menționate; prin aceeași hotărâre a respins cererea formulată de reclamantul L.I.
Sentința a devenit irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat de recurenții Ministerul Justiției, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și C.N.A.S., prin decizia civilă nr. 497 R din 11 aprilie 2003 a Curții de Apel Galați.
La data de 11 noiembrie 2003 Curtea Supremă de Justiție, actualmente înalta Curte de Casație și Justiție, a fost sesizată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție cu soluționarea recursului în anulare îndreptat împotriva ambelor hotărâri, pe considerentul că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
în temeiul art. 330 pct. 2 și art. 314 C. proc. civ., Procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor și, pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.
Din punct de vedere procedural, recursul în anulare este admisibil deoarece, chiar dacă prin O.U.G. nr. 58/2003 art. 330-3304 C. proc. civ. au fost abrogate, la data pronunțării deciziei curții de apel acestea erau în vigoare, or hotărârea este susceptibilă de a fi atacată pe căile prevăzute de legea în vigoare la momentul pronunțării.
Art. 330 pct. 2 C. proc. civ. prevedea că Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justiție, o hotărâre judecătorească irevocabilă, când prin aceasta s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, iar art. 3301 prevedea că, în atare situație, recursul în anulare se poate declara în termen de 1 an de când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă.
în speță recursul a fost declarat în termen de 1 an de la data pronunțării deciziei instanței de recurs, dată la care sentința tribunalului a devenit irevocabilă.
Cu toate acestea, este inutil a se mai analiza dacă sunt sau nu întemeiate criticile aduse prin motivarea recursului în anulare, deoarece admiterea acestei căi de atac extraordinare ar constitui o violare a art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar conform art. 20 alin. (2) din Constituția României, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate cele dintâi.
Prin urmare, chiar dacă instanța ar ajunge la concluzia că în speță s-a produs o încălcare esențială a legii, care a condus la o admitere greșită a acțiunii, hotărârea irevocabilă pronunțată în favoarea reclamanților nu ar putea fi anulată, deoarece ar aduce atingere dreptului lor de proprietate, adică unuia din drepturile garantate prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care și România este parte din anul 1994.
Articolul 1 alin. (1) din primul Protocol adițional la Convenție prevede că:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
în speță, reclamanții se bucură de un bun în sensul Convenției, iar acest bun îl constituie creanța exigibilă, care i-a fost constatată față de stat, prin decizia irevocabilă nr. 497 R din 11 aprilie 2003 a Curții de Apel Galați.
Admiterea recursului în anulare, cu consecința respingerii acțiunii, ar constitui o ingerință în dreptul de proprietate al reclamanților care, chiar dacă s-ar admite că este prevăzută de lege și că urmărește protejarea unui interes general, nu îndeplinește cerința respectării unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul propus.
în acest sens s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului într-o cauză ale cărei date esențiale sunt similare celei de față și în care a condamnat statul român pentru violarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, și anume cauza Stere și alții contra României, 23 februarie 2006.
în cauza citată reclamanții s-au plâns de atingerea adusă dreptului la respectarea bunurilor, prin obligarea lor la a restitui sumele încasate în baza unei decizii intrate în puterea lucrului judecat, sume calificate ca fiind datorii fiscale.
în motivarea deciziei, Curtea a amintit că "preeminența dreptului, unul din principiile fundamentale ale unei societăți democratice, este inerentă ansamblului articolelor Convenției.(...) Ea presupune respectarea principiului securității raporturilor juridice, și mai ales a deciziilor judecătorești devenite res judicata. Nici o parte nu este îndreptățită la revizuirea unei decizii finale și executorii numai în scopul de a obține o reexeminare a cauzei și o nouă decizie. Altminteri, desființarea unei decizii finale ar crea un climat general de incertitudine juridică, care ar reduce încrederea publicului în sistemul judiciar și, în consecință, și în statul de drept.
(...) Având în vedere că intervenția Procurorului General, care nu a fost parte în proces, după finalizarea procedurii, a condus la anularea totală a creanței, Curtea consideră că o ingerință atât de serioasă în drepturile reclamanților a rupt, în defavoarea lor, justul echilibru care trebuie menținut între protejarea proprietății și cerințele interesului general.
(...) în consecință, a avut loc o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1"
Pentru aceleași considerente ca și cele anterior citate, înalta Curte de Casație și Justiție nu poate admite recursul în anulare, declarat de Procurorul general, care nu a fost parte în proces, cu consecința casării unei decizii irevocabile, executorii și intrate în puterea lucrului judecat și privării reclamanților de dreptul de creanță ce le-a fost recunoscut prin această decizie.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4774/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1770/2006. Civil → |
|---|
