ICCJ. Decizia nr. 4774/2006. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 4084 din 7 octombrie 2003, reclamanta C.P. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției cu nr. 1415 din 15 septembrie 2003 emisă de pârâtă.
în motivarea acțiunii a arătat că dispoziția contestată a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale deoarece s-a demonstrat că prin sentința civilă nr. 1036 din 14 septembrie 1999 a Curții de Apel București, secția civilă, și cu adresa nr. 9415 din 26 octombrie 2001 emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale a sectorului 1 București, are calitate de moștenitor de pe urma defunctului I.C.M. precum și existența dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, iar prin încheierea de ședință de la data de 2 decembrie 2003 a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acesteia.
Prin sentința civilă nr. 183 din 9 martie 2004 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea.
în motivarea hotărârii instanța de fond a reținut că dispoziția cu nr. 1415 din 15 septembrie 2003 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 deoarece reclamanta nu a depus înscrisurile care să ateste calitatea sa de moștenitor al defunctului I.C.M. și nici a dreptului său de proprietate asupra imobilului revendicat.
înscrisurile depuse de reclamantă, respectiv hotărârea Curții de Apel București și adresa emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale a sectorului 1 București nu fac dovada celor susținute de aceasta.
Prin apelul declarat împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că prin înscrisurile depuse a făcut dovada calității de moștenitor de pe urma defunctului și a calității procesuale active de a revendica imobilul.
Prin decizia civilă nr. 1361/A din 3 noiembrie 2004 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
în motivarea hotărârii instanța de apel a reținut că cele două înscrisuri la care face referire apelanta reclamantă nu au susținut acțiunea sa.
Astfel prin sentința civilă nr. 1036 din 14 septembrie 1999 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea reclamantei formulate în contradictoriu cu Arhivele Naționale, pentru eliberare copii testament iar din adresa nr. 9415 din 26 octombrie 2001 emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale a sectorului 1 București rezultă că imobilul din litigiu figura în perioada 1942-1947, înscris în numele Fundației Culturale I.C.M.
împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a formulat recurs reclamanta prin care a arătat că formulează aceleași critici pe care le-a formulat în apel.
La data de 1 februarie 2005 recurenta a depus o dezvoltare a motivelor de recurs arătând în esență că instanța și-a depășit atribuțiile judecătorești, că hotărârile instanțelor anterioare au fost pronunțate cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și că acestea au fost intimidate de mafia internă și internațională implicată in jefuirea averilor M.
Recursul este nefondat.
Prin decizia nr. 1415 din 15 septembrie 2003 pârâta Primăria Municipiului București a respins notificarea reclamantei C.P. privind restituirea imobilului situat în București, deoarece nu a făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitor.
Prin notificarea înregistrată la 13 august 2001, reclamanta a solicitat pârâtei restituirea în natură a imobilului mai sus arătat, alcătuit din teren și construcții.
în motivarea notificării a arătat că prin sentința civilă nr. 1036/1999 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ se dovedește că testamentul olograf a lui I.C.M. din 14 februarie 1933 nu există, că proprietățile acesteia nu au fost cedate statului și că prin această sentință se dovedește calitatea sa de moștenitoare a acestuia.
Din înscrisurile depuse de reclamantă în susținerea notificării precum și a acțiunii de contestație a dispoziției emise de pârâtă nu rezultă că aceasta este moștenitoarea defunctului I.C.M. și nici dreptul său de proprietate asupra imobilului revendicat.
Cum înscrisurile depuse de reclamantă nu reprezintă acte doveditoare în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, în mod corect notificarea acesteia a fost respinsă în baza art. 20,art. 21 și art. 23 din aceeași lege.
Față de cele arătate, criticile formulate de recurenta reclamantă se privesc ca neîntemeiate, neîncadrîndu-se în cerințele motivelor de casare invocate. Prin soluția pronunțată, judecătorii ndepășindu-și atribuțiile conferite prin lege și neâncălcând sau neaplicând greșit textele de lege aplicabile speței.
Ca urmare, hotărârea instanței de apel se privește ca legală și temeinică și în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6399/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3316/2006. Civil → |
|---|
