ICCJ. Decizia nr. 3377/2006. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3377
Dosar nr. 2795/107/2006
Şedinţa publică din 26 aprilie 2007
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele;
Prin sentinţa civilă nr. 1370 din 22 noiembrie 2006, Tribunalul Alba a admis acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, în contradictoriu cu pârâtul C.T. şi a dispus restrângerea dreptului la liberă circulaţie a acestuia în toate statele membre ale Uniunii Europene, până la data de 31 decembrie 2006 şi pe o perioadă de 1 an, începând cu data pronunţării sentinţei, pe teritoriul Franţei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că pârâtul a fost readmis pe teritoriul României, deoarece a încălcat condiţiile pe care cetăţenii români trebuie să le îndeplinească pentru a călători în spaţiul Schengen şi anume, "călătoriile efectuate într-unul sau mai multe state din spaţiul Schengen nu trebuie să depăşească 90 de zile pe parcursul unui trimestru".
Gravitatea faptei comisă de pârât justifică aplicarea măsurii sancţionării pe o perioadă orientată spre minimul prevăzut de lege.
Faţă de dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 248/2005, măsura s-a dispus pe teritoriul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, până la data de 31 decembrie 2006, iar, potrivit dispoziţiilor art. 38 din lege, s-a dispus pe o perioadă de 1 an pentru teritoriul Franţei.
Apelul declarat împotriva sentinţei de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a fost respins prin Decizia civilă nr. 32A din 22 ianuarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.
Curtea de apel a reţinut că invocarea pentru prima dată în apel a unei directive europene nu este admisibilă, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, care presupune ca instanţa superioară să se limiteze la a cerceta cauza numai cu privire la motivele invocate în cererea de apel.
Efectul devolutiv al apelului se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat în primă instanţă, altfel încălcându-se principiul dublului grad de jurisdicţie.
Apelantul nu a invocat în faţa instanţei de fond existenţa unei directive europene, care nu era aplicabilă la acel moment, astfel că invocarea în apel este inadmisibilă din punct de vedere procedural.
A mai reţinut curtea de apel, că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 248/2005 şi a art. 25 din Constituţia României.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că Decizia este nelegală, deoarece, efectul devolutiv al apelului presupune rejudecarea pe fond a cauzei de către instanţa de control judiciar.
În cauză, apelul declarat de parchet are ca efect o devoluţiune parţială, doar cu privire la greşita restrângere a dreptului la liberă circulaţie după data de 31 decembrie 2006, în statul ce aparţine Uniunii Europene.
După data de 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, statutul cetăţenilor români s-a schimbat, aceştia devenind, conform art. 17 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, cetăţeni ai Uniunii Europene.
Invocarea directivei 2004/38/CE în apel constituie o excepţie peremtorie, de ordine publică, ce poate fi invocată în apel, iar nu o nouă cerere.
În urma aplicării directivei europene, arată recurentul, instanţele trebuiau să constate că restrângerea dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români în statele Uniunii Europene a operat doar până la 31 decembrie 2006, dată de la care sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comunitar.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, ca urmare a aderării României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării.
Prin urmare, invocarea legislaţiei europene în apel nu încalcă efectul devolutiv al apelului, care presupune posibilitatea pe care o au părţile de a supune judecăţii toate problemele de fapt şi de drept ce au fost ridicate în primă instanţă.
Este adevărat că la data la care cauza a fost soluţionată în primă instanţă, analiza nu a avut în vedere prevederile directivei 2004/38/CE, dar acest lucru era firesc, din moment ce România nu era încă stat membru al Uniunii Europene.
Odată, însă cu semnarea actului de aderare, instanţele de judecată au obligaţia să interpreteze legea internă prin raportare la dreptul comunitar, care, aşa cum s-a arătat, are prioritate.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 307 alin. (1) şi (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre tratatul european şi convenţiile încheiate înainte de data aderării, ce au generat drepturi şi obligaţii.
Această prevedere din tratat face ca legislaţia comunitară să fie de imediată aplicare, ceea ce înseamnă că legea română va fi interpretată în raport cu norma comunitară, chiar dacă la data soluţionării în fond a cauzei România nu era stat membru al Uniunii Europene.
Dreptul la libertatea de circulaţie pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat. În aplicare acestui articol, a fost adoptată directiva 2004/38/CE a Parlamentului European.
Actul normativ menţionat este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condiţiile şi aranjamentele admiterii în Uniunea Europeană şi care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, pentru că, potrivit art. 27 din directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se dispune doar pentru motive de ordine publică, siguranţă naţională sau sănătate publică, iar potrivit alin. (2) al articolului, măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză.
Soluţia este în deplin acord cu art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, aşa cum sunt garantate de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulaţie a cetăţenilor săi, numai că, limitarea trebuie supusă condiţiilor prevăzute de art. 27 din directiva 2004/38/CE, iar dispoziţiile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
Faţă de aceste considerente, se constată că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, atunci când a constatat că analizarea dispoziţiilor comunitare în apel ar încălca efectul devolutiv al apelului şi când a aplicat art. 38 din Legea nr. 248/2005, fără a analiza proporţionalitatea dintre natura şi întinderea restricţiei aplicate şi scopul legitim urmărit.
Analizarea condiţiilor în care se poate dispune restrângerea dreptului la libertatea de circulaţie, prin raportare la alte elemente decât cele permise de dreptul comunitar, echivalează cu o necercetare a cererii de apel.
De aceea, se va admite recursul declarat, se va casa Decizia atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
La rejudecare se vor avea în vedere circumstanţele concrete ale cauzei şi principiul proporţionalităţii, consacrat de tratat şi de art. 27 din directiva 2004/38/CE.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, împotriva deciziei nr. 32A din 22 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, pe care o casează.
Trimite cauza Curţii de Apel Alba Iulia în vederea rejudecării apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3408/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3383/2006. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
