ICCJ. Decizia nr. 3378/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3378
Dosar nr. 7915/105/2006
Şedinţa publică din 28 mai 2008
Constată că prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 7915/105/2006, R.R.P. a solicitat în contradictoriu cu Primăria Oraşului Buşteni şi Primarul Oraşului Buşteni anularea dispoziţiei emisă de Primăria Oraşului Buşteni, comunicată prin adresa nr. 7887 din 8 august 2006 şi obligarea intimaţilor la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru terenul în suprafaţă de 695 mp situat în oraşul Buşteni, judeţ Prahova.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2158 din 12 iunie 1981 autoarea contestatorului R.E. a înstrăinat lui F.I. o casă de locuit edificată pe un teren în suprafaţă de 695 mp situat în oraşul Buşteni, teren care nu a făcut obiectul vânzării, trecând în proprietatea statului, în baza dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 în vigoare la acea dată, cu plata unei despăgubiri modice de numai 1042 lei vechi/mp.
Prin adresa nr. 7887 din 8 august 2006 i s-a comunicat petentului că i-a fost respinsă cererea pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent întrucât terenul a intrat în proprietatea statului, potrivit dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, situaţie care nu se încadrează în dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 10/2001.
Contestatorul a susţinut că pentru suprafaţa de 695 mp teren ce a trecut în proprietatea statului, autoarea sa a primit o despăgubire modică stabilită în mod arbitrar de către autorităţile de la acea dată, care nu reprezintă o reparaţie justă, astfel încât se datorează măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferenţa dintre valoarea actuală a terenului de 695 mp şi despăgubirea primită, actualizată de indicele de inflaţie.
Tribunalul Prahova a pronunţat sentinţa civilă nr. 583 din 11 aprilie 2007 prin care a admis excepţia inadmisibilităţii contestaţiei invocată de intimaţi, respingând contestaţia formulată de R.R.P.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2158 din 12 iunie 1981, autoarea contestatorului R.E., a înstrăinat cumpărătoarei F.I. o casă de locuit edificată pe un teren în suprafaţă de 695 mp, situat în Buşteni, terenul nefăcând obiectul vânzării şi trecând în proprietatea statului în baza dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, cu plata unei despăgubiri de 1042 lei.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, nu sunt cuprinse în categoria preluărilor abuzive şi trecerea în proprietatea statului a terenurilor în baza Legii nr. 58/1978, în acest sens fiind şi prevederile art. 1 pct. 14 din Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi, adoptată prin HG nr. 498/2003, care a soluţionat această problemă în favoarea dobânditorilor construcţiei, (recunoscând acestora dreptul de a obţine titlu de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate, conform prevederilor dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 18/1991).
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul R.R.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se recunoască dreptul acestuia la măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru suprafaţa de teren de 695 mp, situat în Buşteni, trecut în proprietatea statului prin efectul Legii nr. 58/1974.
A arătat apelantul că Legea nr. 58/1974 este o lege abuzivă, care încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private.
S-a mai arătat că HG 498/2003 face referire la dobânditorii terenurilor care au obţinut titlul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 şi la faptul că cei care au depus notificarea nu pot obţine titlul de proprietate pentru acelaşi teren aferent construcţiei.
Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 353 din 12 septembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că terenul solicitat de apelantul contestator a trecut în proprietatea statului în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu recunoaşterea dreptului de folosinţă al cumpărătorilor asupra terenului pe durata existenţei construcţiei, iar în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991 acestora din urmă li s-a atribuit în proprietate terenul.
Art. 1 din Legea nr. 10/2001 nu cuprinde în categoria preluărilor abuzive şi trecerea în proprietatea statului a terenului în baza Legii nr. 58/1974.
Prin urmare critica apelantului prin care s-a invocat că Legea nr. 58/1974 constituie preluare abuzivă a fost respinsă, cu motivarea că situaţia menţionată intră sub incidenţa Legii nr. 18/1991.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul-reclamant, care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând nelegalitatea deciziei sub următoarele aspecte:
- Greşita înlăturare de la aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, a situaţiei terenului preluat în proprietatea statului prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974.
Astfel, textul menţionat reglementa o preluare abuzivă a terenului, întrucât odată cu înstrăinarea construcţiei, acesta era preluat de stat în schimbul unei contravalori modice, stabilite în mod arbitrar de autorităţile statului.
- Instanţele de fond au apreciat în mod greşit că, din moment ce legiuitorul a soluţionat problema unor astfel de terenuri în favoarea dobânditorilor actuali ai construcţiei, cei din patrimoniul cărora a ieşit terenul nu mai sunt îndreptăţiţi la despăgubiri.
În realitate, dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 care fac trimitere la legile funciare privesc pe beneficiarii acestor legi, nu şi pe autoarea recurentului, care a fost nevoită ca în schimbul terenului să primească o despăgubire modică, stabilită arbitrar de către autorităţi.
De aceea, instanţele trebuia să observe că cererea, fundamentată pe dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 24 alin. (1) raportat la art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, este întemeiată şi să recunoască dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Intimaţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, arătând că, raportat la temeiul juridic al preluării bunului, acesta nu face obiect de reparaţie în condiţiile reglementate de Legea nr. 10/2001.
Examinând criticile formulate, Înalta Curte va constata caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:
- Aprecierea instanţelor potrivit căreia reclamantului nu i se cuvin măsuri reparatorii în sistemul Legii nr. 10/2001, s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 8 din acest act normativ, conform cărora nu intră sub incidenţa acestei legi, terenurile al căror regim juridic este reglementat de legile fondului funciar.
Pe acest aspect, au reţinut instanţele că, fiind vorba de un teren preluat conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 (de la autoarea reclamantului, în momentul în care a înstrăinat construcţia), situaţia lui a fost rezolvată de legiuitor în favoarea deţinătorilor actuali ai construcţiei.
Într-adevăr, potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, „terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor".
Această reglementare însă, nu vizează situaţia proprietarului deposedat de teren, în privinţa căruia legile fondului funciar nu conţin măsuri reparatorii.
Ca atare, nu se poate susţine că norma conţinută de art. 8 din Legea nr. 10/2001 îl înlătură pe acesta de la aplicarea măsurilor reparatorii, în condiţiile în care este vorba de o preluare abuzivă a bunului de către stat înăuntrul perioadei de referinţă reglementată de acest act normativ.
Or, în ce priveşte aprecierea asupra caracterului abuziv al preluării, trebuie observat că, potrivit art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, „în caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestora trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită conform art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973".
Rezultă că preluarea terenului se realiza în afara unei manifestări libere de voinţă a titularului dreptului, printr-o „vânzare forţată", care nu-i permitea proprietarului să aprecieze asupra persoanei cumpărătorului sau asupra preţului, ca element esenţial al vânzării (acesta fiind înlocuit cu plata unei despăgubiri determinate după criterii prestabilite de către organele statului).
Se contravenea astfel, normelor constituţionale în vigoare la acel moment, întrucât conform art. 12 din Constituţia de la 1965, terenurile şi construcţiile puteau fi expropriate „numai pentru lucrări de interes obştesc şi cu plata unei juste despăgubiri".
Or, preluarea terenurilor pe temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 nu se făcea pentru lucrări de interes obştesc şi nici cu plata unei juste despăgubiri.
Fiind vorba aşadar, de o preluare abuzivă din partea statului (în sensul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 bunul neaparţinând valabil domeniului public sau privat al acestuia), rezultă că situaţia imobilului cade în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001 [respectiv, art. 2 lit. i)].
Excluderea recurentului de la incidenţa măsurilor reparatorii reglementate de acest act normativ s-a făcut în mod greşit prin aplicarea art. 8, având în vedere că proprietarii terenurilor (în speţă, autoarea reclamantului) deposedaţi prin aplicarea art. 30 din Legea nr. 58/1974 nu sunt destinatari ai legilor fondului funciar (şi deci, nu beneficiază de măsuri reparatorii în cadrul normativ instituit de acestea).
În consecinţă, urmează să se constate că hotărârile sunt nelegale, fiind date cu aplicarea unui text de lege fără incidenţă la speţă şi conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să fie admis recursul, modificată Decizia atacată, admis apelul şi în consecinţă, schimbată în tot sentinţa în sensul admiterii contestaţiei şi anulării dispoziţiei (adresei nr. 7887 din 8 august 2006 emisă de Primăria oraşului Buşteni).
Reţinându-se preluarea abuzivă a bunului în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, precum şi calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului [conform art. 4 alin. (2), ca succesor al persoanei deposedate abuziv], se va constata dreptul reclamantului la a obţine măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru terenul în suprafaţă de 695 mp situat în Buşteni, judeţ Prahova.
La determinarea cuantumului măsurilor reparatorii se vor avea în vedere atât împrejurarea recunoscută de către recurent că, la momentul preluării bunului, autoarea acestuia a primit ca despăgubire suma de 1042 lei, precum şi dispoziţiile art. 22 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, referitoare la posibilitatea compensării, în cazul în care statul şi persoanele îndreptăţite au obligaţii reciproce de plată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul R.R.P. împotriva deciziei nr. 353 din 12 septembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică Decizia, în sensul că admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 583 din 11 aprilie 2007 a Tribunalului Prahova.
Schimbă în tot sentinţa, admite contestaţia, anulează adresa nr. 7887 din 8 august 2006, emisă de Primăria oraşului Buşteni.
Constată dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru terenul în suprafaţă de 695 mp situat în Buşteni, judeţul Prahova, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3399/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3320/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
