ICCJ. Decizia nr. 3409/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3409
Dosar nr. 14322/1/2006
Şedinţa de la 26 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată sub nr. 1559 din 18 februarie 2005 la Tribunalul Prahova, contestatorul P.S. în contradictoriu cu intimata Primăria oraşului Sinaia, a solicitat instanţei anularea dispoziţiei nr. 10 din 11 ianuarie 2004 şi obligarea acesteia la măsuri reparatorii prin echivalent a bunurilor mobile preluate de stat prin procesul verbal, la valoarea de piaţă cât şi retrocedarea în natură a imobilului situat în Sinaia, compus din etaj I, garaj la parter şi terenul aferent.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că este unicul moştenitor al defunctului I.V., fostă P., sora tatălui său P.G., iar imobilul împreună cu bunurile mobile au fost rechiziţionate, apoi preluate de stat prin Decretul nr. 92/1950 poziţia 3812 şi proces verbal de inventariere.
A mai arătat că prin sentinţa civilă nr. 1992 din 12 mai 1998 pronunţată de Judecătoria Câmpina, i-au fost restituite parterul imobilului şi terenul aferent.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 946 din 31 octombrie 2005 a admis contestaţia, a fost anulată dispoziţia nr. 10 din 11 ianuarie 2004 emisă de Primarul oraşului Sinaia, intimata fiind obligată să acorde măsuri reparatorii contestatorului prin echivalent sau compensare cu alte bunuri sau servicii, pentru bunurilor mobile preluate de stat şi să retrocedeze în natură contestatorului, imobilul situat în Sinaia, judeţul Prahova, repectiv etajul I al imobilului şi garajul de la parter cu terenul aferent.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, că imobilul în litigiu, a aparţinut numitei I.V., sora tatălui contestatorului P.G., care a preluat imobilul în calitate de unic moştenitor al acestuia, în baza certificatului de moştenitor nr. 95/1971 eliberat de notariatul de Stat al sectorului 8 Bucureşti şi de faptul că I.V. figurează înscrisă la poziţia nr. 167 din Decretul nr. 92/1950 cu întreg imobilul din strada Furnica compus din trei etaje, 25 de camere, terenul aferent şi suprafaţa de 200 mp, garaj, cât şi bunurile mobile situate în imobil.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatorul P.S. şi intimata Primăria oraşului Sinaia.
Prin apelul său contestatorul a solicitat schimbarea sentinţei primei instanţe, susţinând că expertul a subevaluat bunurile mobile, aplicând o uzură cuprinsă între 50-80%, valoarea acestora fiind de 310.080.000 lei.
Intimata Primăria oraşului Sinaia, a criticat sentinţa, întrucât în fundamentarea soluţiei instanţa de fond, a dat întâietate decretului de naţionalizare, neţinând cont de actele depuse de S.A.L., care a solicitat restituirea, aceluiaşi imobil, deţinut de antecesoarea acestuia, conform actului de proprietate autentificat sub nr. 1728/1946 de Secţia Notariat a Tribunalului Ilfov, imobil restituit prin dispoziţia nr. 9 din 11 ianuarie 2005.
La data de 21 februarie 2006, D.M., în calitate de moştenitor a lui S.A.L., a formulat o cerere de intervenţie, în interesul apelantei Primăria oraşului Sinaia.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 82 din 11 mai 2006, a admis apelul intimatei Primăria oraşului Sinaia, şi cererea de intervenţie, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul respingerii contestaţiei formulate de P.S., respingându-se ca nefondat şi apelul acestuia din urmă.
Din considerentele deciziei menţionate, rezultă că instanţa de apel, a reţinut, că imobilul în litigiu fiind restituit numitului S.A.L. prin dispoziţia nr. 9 din 11 ianuarie 2005, în baza unui act autentic, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1728 din 15 ianuarie 1946, acesta a făcut dovada deplină asupra proprietăţii imobilului în litigiu.
În ce priveşte apelul declarat de contestatorul P.S., a reţinut că, bunurile enumerate în procesul verbal de inventariere, nu fac obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001, iar alte bunuri precum cada, tabloul electric, devenind imobile prin încorporare au fost restituite odată cu construcţia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul P.S. invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă următoarele:
- în mod nelegal, instanţa de apel, a schimbat în tot sentinţa atacată cu toate că, prin apelul declarat intimata Primăria oraşului Sinaia, a solicitat schimbarea în parte a sentinţei, numai în ceea ce priveşte capătul de cerere privind restituirea etajului 1 al imobilului situat în Sinaia, achiesând la acordarea de măsuri reparatorii în cuantum de 86.093.000 lei vechi, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile;
- în mod nelegal instanţa de apel, nu a ţinut cont de faptul că, la data exproprierii, prin Decretul nr. 92/1950, autoarea sa I.V. era proprietara întregului imobil, aşa cum rezultă din anexa la decret, poziţia 3812;
Dezvoltând acest motiv, recurentul a arătat, că soţii S. înainte de a părăsi România, şi-au înstrăinat toate bunurile imobile, iar autoarea sa I.V. înainte de 1950 a cumpărat de la soţii S., etajul I al imobilului în litigiu.
- instanţa a admis în mod nelegal cererea de intervenţie accesorie a intervenientului D.M., acesta neavând vocaţie succesorală, fiind menţionat în mod fals în certificatul de moştenitor nr. 5 din 13 februarie 2006, că sunt străini de moştenire, soţia supravieţuitoare a defunctului S.A.L. şi fiicele acestuia;
- instanţa de apel, a respins în mod greşit capătul de cerere, prin care a solicitat obligarea intimatei la măsuri reparatorii în cuantum de 310.080.000 lei vechi, pentru bunurile mobile existente, în imobilul în litigiu, la data preluării abuzive a acestuia.
Recursul este nefondat.
Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor ale persoanei îndreptăţite se dovedesc numai cu acte juridice translative, declarative, hotărâri judecătoreşti de partaj sau de constatare a uzucapiunii imobiliare, etc.
În completarea probatoriului pot fi folosite orice alte înscrisuri, dacă ele se întregesc cu înscrisurile originare sau chiar le suplinesc.
În speţă, etajul I al imobilului din Sinaia, garajul de la parter şi terenul aferent a fost proprietatea numiţilor S.B. şi H.S., conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1728 din 15 ianuarie 1946, la Secţia de Notariat a Tribunalului Ilfov.
În ce priveşte puterea doveditoare, art. 1174 alin. (1) C. civ., prevede că actul autentic „are tot efectul între părţi despre drepturile şi obligaţiile ce constată (...)"; de asemenea, „actul autentic are deplină credinţă, în privinţa oricărei persoane .. până la înscrierea în fals".
Este adevărat că potrivit art. 221 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 modificată, în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.
Neconcordanţa dintre actul de naţionalizare în care apare numele lui I.V. ca proprietara întregului imobil, nu este relevantă atât timp cât s-a făcut dovada că imobilul în litigiu a aparţinut antecesorilor lui D.M.
Pe de altă parte, recurentul nu a făcut nici dovada că apartamentul situat la etajul I al imobilului din Sinaia, ar fi fost înstrăinat de B. şi H.S. către I.V., aşa cum a susţinut prin acţiunea introductivă.
Nefondată este şi critica referitoare la bunurile preluate conform procesului verbal din 11 februarie 1948 „constând din mobilier, tablouri, perdele, cadă, tablou electric, etc., nefiind îndeplinite condiţiile cerute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cum corect a stabilit şi instanţa de apel.
Pentru considerentele menţionate, sunt nefondate şi criticile vizând obligarea intimatei la măsuri reparatorii în cuantum de310.080.000 lei vechi, pentru bunurile mobile existente în imobil la data preluării acestuia.
Critica vizând lipsa vocaţiei succesorale a intervenientului D.M., faptul că acesta ar fi declarat în mod fals că este singurul moştenitor a defunctului S.A.L., nu are nici o legătură cu speţa dedusă judecăţii.
În consecinţă, recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de P.S. împotriva deciziei civile nr. 82 din 11 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3512/2006. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3408/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
