ICCJ. Decizia nr. 3472/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3472
DOSAR NR. 2840/1/2006
Şedinţa publică din 30 aprilie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. 358/2004, C.V., C.O., S.P. şi V.J. au solicitat în contradictoriu cu A.V.A.S. anularea deciziei nr. 257 din 30 aprilie 2004 emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă notificarea adresată pentru restituirea în natură sau despăgubiri.
În motivarea contestaţiei, cu precizările din 12 ianuarie 2005 şi 15 februarie 2005, s-a arătat că autorii contestatorilor au fost proprietarii unei mori situate în comuna Bogheşti, judeţul Vrancea, având 3 camere şi toate utilităţile necesare, moară care după anul 1958 a naţionalizată.
Contestatorii au precizat că ulterior preluării, clădirea a fost demolată iar utilajele mutate în sediul actual.
Cu ocazia dezbaterilor în fond s-a cerut acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoarea nominală folosite în procesul de privatizare.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea contestaţiei ca tardivă şi constatarea lipsei calităţii sale faţă de restituirea în natură, excepţie rămasă fără obiect.
Tribunalului Vrancea, prin sentinţa civilă nr. 112 din 11 aprilie 2005 a respins ca neîntemeiate excepţia tardivităţi contestaţiei invocată de pârâta A.V.A.S. precum şi excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice; a fost admisă în parte contestaţia şi, pe cale de consecinţă, a fost anulată Decizia nr. 257/2004 constatându-se că reclamanţii, în calitate de moştenitori ai defunctului S.V., au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în valoare de 287.276.153 lei; a fost respinsă acţiunea în contradictoriu cu SC P. SA Focşani, ca neîntemeiată fiind obligată pârâta A.V.A.S. la plata sumei de 16.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către contestatori.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia tardivităţii contestaţiei s-a reţinut că aceasta este neîntemeiată în condiţiile în care Decizia atacată a fost emisă la data de 16 iunie 2004 iar contestaţia a fost depusă la data de 19 iulie, termenul de 3 luni expirând într-o zi nelucrătoare.
În ceea ce priveşte excepţiile invocate de Statul Român referitoare la inadmisibilitatea acţiunii şi la lipsa calităţii procesuale pasive au fost apreciate ca neîntemeiate, reţinându-se că, introducerea sa în cauză în calitate de pârât s-a făcut întrucât contestatorii au dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent şi stabilirea valorii acestora trebuie să fie opozabilă Statului Român în condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice este organul emitent al titlurilor de valoare nominală folosite în procesul de privatizare.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că petenţii au făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor lor asupra bunurilor revendicate şi a preluării abuzive a acestora, de către stat.
S-a mai reţinut că, în condiţiile în care bunurile revendicate nu se găsesc în patrimoniul SC P. SA, contestaţia formulată de petenţi nu poate fi admisă în contradictoriu şi cu această pârâtă.
Apelurile declarate de pârâtele A.V.A.S. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Vrancea împotriva sentinţei civile nr. 112 din 11aprilie 2005 a Tribunalului Vrancea, au fost respinse ca nefondate, reţinându-se următoarele:
Cu privire la critica pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii (faţă de Statul Român) şi a lipsei calităţii sale procesuale pasive, s-a reţinut că, introducerea Statului Român în cauză, în calitate de pârât, s-a făcut în considerarea dispoziţiilor art. 31 pct. 7 din Legea nr. 10/2001 (actualmente art. 30 pct. 7 din Legea nr. 10/2001 republicată) şi faţă de împrejurarea că reclamanţii au precizat în mod explicit că solicită măsuri reparatorii pentru imobilul revendicat, măsuri constând în titluri de valori nominale folosite în procesul de privatizare.
În ceea ce priveşte apelul declarat de A.V.A.S., s-a constatat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor lor asupra morii în litigiu.
Cu privire la critica ce vizează obligaţia stabilită în sarcina pârâtei de plată a cheltuielilor de judecată, instanţa de apel a reţinut că pârâtei îi revine obligaţia de a suporta cheltuielile efectuate de reclamanţi, întrucât aceasta este cea căzută în pretenţii, cuantumul cheltuielilor fiind stabilit pe baza chitanţelor existente la dosar.
În contra acestei din urmă decizii au declarat recurs pârâţii A.V.A.S. şi Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Vrancea, critica vizând următoarele aspecte.
Recurenta pârâtă A.V.A.S. critică Decizia pronunţată în apel sub aspectul greşitei reţineri cu privire la dovedirea calităţii de persoanei îndreptăţite a reclamanţilor în sensul Legii nr. 10/2001. Se susţine că A.V.A.S. a emis Decizia de respingere a notificării în deplină concordanţă cu cerinţele legii întrucât la dosarul administrativ nu au fost depuse actele doveditoare ale dreptului de proprietate.
Un alt motiv de recurs se referă la greşita reţinere a instanţei de apel prin care A.V.A.S. a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că acţiunea contestatorilor a fost admisă în parte, deci în opinia acestei recurente -pârâte, ambele părţi sunt în culpă.
Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Vrancea invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., susţine că, în mod greşit instanţa a dispus, din oficiu, introducerea în cauză a acestuia, deci cu încălcarea principiului disponibilităţii, întrucât nici una din părţi nu a cerut să se judece în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P.
O altă critică se referă la incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. referitor la faptul că hotărârea recurată nu este motivată.
Se mai susţine că a fost încălcat principiul contradictorialităţii, motiv de ordine publică, art. 108 C. proc. civ., faţă de faptul că Statul Român prin MFP nu a fost parte în momentul propunerii, încuviinţării şi administrării unor probe care au fost efectuate în dosar, apreciind că toate probele sunt nule.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Cu privire la recursul declarat de A.V.A.S., Înalta Curte constată următoarele:
În condiţiile in care art. 22 din Legea 10/2001 nu prezintă prevederi speciale cu privire la dovedirea dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite asupra imobilelor pretinse şi a calităţii de moştenitor a autorului-proprietar şi faţă de împrejurarea că prin asemenea acte doveditoare se înţelege orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ cu efect constituent, translativ sau declarativ de proprietate si care generează o prezumţie relativa de proprietate in favoarea celui care îl invoca, critica se priveşte ca nefondată.
Astfel, din întreg materialul probator rezultă că reclamanţii au făcut pe deplin dovada dreptului de proprietate al autorilor lor asupra morii în litigiu, acesta rezultând din fişa industrială pentru mori, de unde rezultă că în anul 1948, S.V. autorul contestatorilor, figura înscris în evidenţe cu o moară ţărănească cu un etaj, având suprafaţa bazei de 60 mp, construită în anul 1911, situată în satul Bogheşti de Jos, iar din extrasul de pe tabelul cu moşiile naţionalizate întocmit în anul 1948 de Prefectura judeţului Tecuci rezultă, de asemenea, că S.V. era proprietarul unei mori ce a fost naţionalizată.
Actele mai sus menţionate constituie dovezi în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, ele generând o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanelor ce le invocă astfel încât în mod corect au fost reţinute ca atare.
În acelaşi timp, constatând că prin soluţiile pronunţate de instanţele de fond şi apel, pârâta A.V.A.S. este partea "căzută în pretenţii" în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în mod corect acesteia îi revine obligaţia de a suporta cheltuielile efectuate de reclamanţi, cheltuieli ce includ onorariul apărătorului şi onorariile de expertiză, astfel că şi această critică este nefondată.
Cu privire la recursul declarat de Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Vrancea, Înalta Curte constată următoarele:
Prin petiţia existentă la fila 164 dosar fond, contestatorii au precizat că solicită măsuri reparatorii pentru imobilul revendicat, măsuri ce constau în titluri de valori nominală folosite în procesul de privatizare, astfel că în mod corect instanţa de fond a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, critica fiind nefondată.
Nu poate fi primit nici motivul prin care au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât hotărârea recurată cuprinde toate motivele pe care se sprijină.
Faţă de motivul prin care a fost reiterată excepţia nulităţii expertizei efectuate în cauză, Înalta Curte îl găseşte nefondat, întrucât, deşi Statul Roman a fost introdus în cauză în calitate de pârât la data de 13 decembrie 2004, după ce într-adevăr la dosar fusese depus raportul de expertiză, prin care a fost identificată moara cu terenul aferent, utilajele şi instalaţiile anexă şi prin care s-a stabilit că valoarea utilajelor cu care era dotată moara este de 123.192.540 lei, ulterior a mai fost efectuată o expertiză la instrumentarea căreia recurentul-pârât Statul Român nu s-a opus.
Astfel, atitudinea pasivă manifestată de reprezentantul pârâtului, denotă că acesta a achiesat practic la toate actele de procedură efectuate în cauză, inclusiv la prima expertiză. Pe cale de consecinţă nu se poate reţine nulitatea expertizei, motiv de recurs invocat de pârât, acesta având posibilitatea, la acea dată, de a formula eventuale obiecţiuni.
Faţă de cele ce preced, susţinerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursurile urmând a fi respinse ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursurile declarate de pârâţii A.V.A.S. şi Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Vrancea împotriva deciziei nr. 787/A din 27 septembrie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3542/2006. Civil. Exequator (recunoasterea... | ICCJ. Decizia nr. 3346/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
