ICCJ. Decizia nr. 3346/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3346
Dosar nr. 4695/36/2006
Şedinţa publică din 25 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 893 din 20 aprilie 2006 Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantul M.T., în contradictoriu cu pârâţii primarul municipiului Constanţa şi municipiul Constanţa, prin primar şi a obligat pe pârâtul primarul municipiului Constanţa să emită decizie/dispoziţie motivată privind măsurile reparatorii solicitate de reclamant prin notificarea nr. 2255 din 7 noiembrie 2001 cu referire la imobilul situat în Constanţa, casă şi teren, în suprafaţă de 120 mp.
A fost obligat pârâtul la 500 lei, cheltuieli de judecată, către reclamant.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 256/C din 8 noiembrie 2006, a admis apelul declarat de pârâţii primarul municipiului Constanţa şi municipiul Constanţa, prin primar şi a schimbat în parte sentinţa tribunalului, în sensul că a respins acţiunea faţă de pârâtul municipiul Constanţa. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal, a declarat recurs pârâtul primarul municipiului Constanţa, care a invocat următoarele critici: acţiunea reclamantului trebuia respinsă ca nefondată, întrucât data de la care curge termenul de 60 de zile este data la care dosarul cuprinzând notificarea este complet; or, cu adresa nr. 50.096 din 18 aprilie 2006 Primăria Constanţa a arătat că reclamantul nu a depus la dosar toate înscrisurile necesare soluţionării notificării; termenul de 60 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001 nu este imperativ, ci unul de recomandare; instanţele nu au ţinut seama de faptul că notificarea a fost depusă iniţial la Prefectura Constanţa, iar aceasta a înaintat-o către primărie în cursul anului 2005, moment de la care curge termenul de recomandare prevăzut de lege.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Conform art. 26 alin. (1) din aceeaşi lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată că, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de plată al despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
Din dispoziţiile legale citate rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptăţite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deţinătoare este obligată ca asupra solicitării adresată pe cale de notificare să se pronunţe printr-o decizie sau dispoziţie motivată.
Cazul dedus recursului de faţă pune în discuţie situaţia în care lipseşte răspunsul persoanei juridice notificate, generată de o conduită imputabilă acesteia, care, fie din neglijenţă, fie din rea-voinţă, refuză să răspundă la notificarea făcută de persoana îndreptăţită. Împrejurarea imputată de pârât reclamantului în sensul că acesta nu ar fi depus toate înscrisurile doveditoare necesare, nu poate constitui un motiv justificat şi serios de a nu răspunde la notificarea adresată. O atare conduită culpabilă a unităţii deţinătoare nu poate să afecteze, în nici un caz, interesele persoanei îndreptăţite şi nici să o lipsească de posibilitatea de a-şi apăra în justiţie drepturile recunoscute de lege.
Deşi legiuitorul nu a reglementat în mod expres situaţia în care persoana deţinătoare refuză să răspundă solicitării adresată pe cale de notificare, aceasta fiind, de altfel, o lacună a Legii nr. 10/2001, totuşi, cei îndreptăţiţi se pot adresa instanţei judecătoreşti competente ca persoana juridică deţinătoare să fie obligată să emită (să pronunţe) un răspuns prin decizie sau dispoziţie motivată, deoarece o atare obligaţie rezultă din lege.
Faţă de cele ce preced, recursul declarat de pârât se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Constanţa împotriva deciziei nr. 256/C din 8 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3472/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3347/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
