ICCJ. Decizia nr. 3575/2019. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3575
Dosar nr.2019/109/200.
Şedinţa publică din 3 iunie 2008
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la 15 octombrie 2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Anglia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului N.C.S.
În motivarea cererii, s-a arătat că la 1 martie 2006, pârâtul a fost returnată din Anglia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin Legea nr. 369/2003.
Prin sentinţa civilă nr. 241 din 6 septembrie 2007 Tribunalul Argeş, secţia civilă, a respins cererea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă, că din dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 rezultă că aplicarea măsurii de restrângere a excitării dreptului la libera circulaţie a pârâtului, în temeiul art. 38 lit. a), putea fi dispusă până la data aderării României la Uniunea Europeană. Întrucât de la 1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea Europeană, a restrânge dreptul pârâtului la liberă circulaţie ar însemna restrângerea dreptului la circulaţie chiar pe teritoriul României.
S-a mai reţinut că potrivit art. 27 din Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/38/CE conduita pârâtului trebuie să reprezinte o ameninţare reală, suficientă şi serioasă la adresa unui interes fundamental al societăţii, ceea ce nu a fost reţinut în sarcina pârâtului.
Apelul declarat de Direcţia Generală de Paşapoarte a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 408/A din 23 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că în mod corect s-a dat incidenţă normelor comunitare în cauză, pentru că în raport de acestea, dispoziţiile Legii nr. 248/2005 sunt contrare, ceea ce face normele comunitare să fie obligatorii faţă de cele interne.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative critica, motivată în drept, pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. vizând următoarele aspect.
Chiar şi în condiţiile existenţei principiilor priorităţii dreptului comunitar şi al aplicării directe a acestuia, aplicarea măsurii restrângerii exerciţiului la liberă circulaţie în străinătate al unui cetăţean român, reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 este condiţionată de returnarea acelui cetăţean dintr-un alt stat în baza unuia cord de readmisie.
Obligaţiile prevăzute în Legea nr. 248/2005, trebuie respectată de toţi cetăţenii români, indiferent în ce scop călătoresc în străinătate, lege care îndeplineşte calităţile necesare reţinute de Curtea Europeană pentru aplicarea măsurii de restrângere a dreptului la libera circulaţie.
Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, astfel că ţine de opţiunea legiuitorului instituirea anumitor cerinţe specifice în care cetăţenii români pot circula în străinătate.
Analizând criticile formulate, Înalta Curte a apreciat că motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, şi a reţinut că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatei la libera circulaţie în Anglia în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situaţia prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.
Aşadar, luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.
Într-adevăr, libertatea circulaţiei cetăţenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituţie. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
În legislaţia primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezistenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la libera circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică securitate publică sau sănătate publică.
Prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele de reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele de fond au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 408/A din 23 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5133/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 291/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
