ICCJ. Decizia nr. 369/2006. Civil. Conflict de competenţă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 369.

 Dosar nr. 2292/1/2006

Şedinţa publică din 10 aprilie 2006

Deliberând asupra recursului civil de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată iniţial la Judecătoria Cluj-Napoca sub nr. 17852 din 22 noiembrie 2004, H.I. şi H.F. a chemat în judecată pe K.J. solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună decăderea din drepturile părinteşti ale pârâtului şi să le fie încredinţat spre creştere şi educare a minorului K.D.D., în calitate de bunici materni precum şi stabilirea domiciliului minorului la reclamanţi.

În motivarea cererii reclamanţii au susţinut, în esenţă, că, în calitate de bunici materni l-au crescut pe minorul K.D.D. de când era mic, fiica lor, mama minorului, decedând într-un tragic accident de circulaţie şi că tatăl lui nu a fost preocupat niciodată de copil, neglijându-l.

La data de 1 februarie 2005 reclamanţii, invocând prevederile Legii nr. 272/2004, prin cererea intitulată „Extindere şi completare de acţiune" au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, a Primăriei municipiului Cluj Napoca, Serviciul public de asistenţă socială Cluj Napoca şi a D.G.A.S.P.C. Cluj solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună şi să le încuviinţeze să-şi exercite drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de minorul K.D.D. deoarece mama sa a decedat şi încuviinţarea de măsuri de protecţie specială a minorului prin luarea măsurii de protecţie a plasamentului în familia extinsă, deoarece este neglijat de tatăl său.

Prin sentinţa civilă nr. 5378 din 9 martie 2005, Judecătoria Cluj-Napoc.

şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, invocând dispoziţiile art. 55 şi art. 124 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, raportat la art. 158 alin. (1) C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Cluj, secţia civilă, sub nr. 2886/2005.

Prin încheierea civilă nr. 686 din 4 mai 2005, Tribunalul Clu, secţia civilă, reţinând că petitul principal cu care a fost investită instanţa este decăderea pârâtului din exercitarea drepturilor părinteşti, aplicarea măsurii de protecţie a plasamentului fiind o cerere accesorie la cererea principală ce nu poate fi luată decât după decăderea din drepturile părinteşti a tatălui, conform art. 56 din Legea nr. 272/2004, în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc. civ., şi-a declinat, la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă l-a trimis, spre soluţionare, Curţii de Apel Cluj.

Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, soluţionând conflictul negativ de competenţă, prin sentinţa civilă nr. 62 din 14 iunie 2005, a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţi în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 8474 din 26 octombrie 2005, în temeiul unei excepţii invocate din oficiu, de ordine publică, a admis recursul declarat de reclamanţii H.I. şi H.F. împotriva sentinţa civilă nr. 62 din 14 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, constatând lipsa minutei hotărârii recurate şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 258 alin. (1) C. proc. civ.

Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, rejudecând cauza, prin sentinţa civilă nr. 3 din 9 ianuarie 2006, a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţi având ca obiect decăderea din drepturile părinteşti, încredinţarea spre creştere şi educare a minorului, stabilirea domiciliului minorului, încuviinţarea de măsuri de protecţie specială faţă de minor, prin luarea măsurii de protecţie a plasamentului la familia extinsă în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca, reţinând că petitul principal al acţiunii este decăderea pârâtului K.J. din exercitarea drepturilor părinteşti, celelalte cereri fiind accesorii acestui petit.

Împotriva acestei din urmă sentinţe reclamanţii au declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs au arătat că instanţa de judecată a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia în sensul că în mod eronat a reţinut că petitul principal al acţiunii este decăderea din drepturile părinteşti întrucât nu aceast.

s-a cerut prin acţiune şi nu aceasta se urmăreşte, în principal. Reclamanţii au mai susţinut că petitul principal al acţiunii este acela al luării măsurii plasamentului în familia extinsă, conform art. 56 lit. a) din Legea nr. 272/2004, aşa încât tribunalul este competent să judece acţiune în primă instanţă.

Recursul nu este fondat pentru considerentele care succed.

Analizând actele şi lucrările cauzei se constată că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii H.I. şi H.F. contradictoriu cu pârâtul K.J. şi înregistrată la data de 22 noiembrie 2004 la Judecătoria Cluj Napoca are ca obiect decăderea din drepturile părinteşti ale pârâtului K.J., încredinţarea spre creştere şi educare a minorului K.D.D. către aceştia, în calitate de bunici materni precum şi stabilirea domiciliul minorului la reclamanţi.

Prin cererea formulată la data de 1 februarie 2005 la Judecătoria Cluj Napoca, reclamanţii au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâţi a PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA, SERVICIUL PUBLIC DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ CLUJ-NAPOCA şi D.G.A.S.P.C. CLUJ solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună şi să le încuviinţeze să-şi exercite drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de minorul K.D.D. precum şi încuviinţarea de măsuri de protecţie specială a minorului prin luarea măsurii de protecţie a plasamentului în familia extinsă, deoarece este neglijat de tatăl său (filele 33 – 376 din dosarul nr. 17852/2004 al Judecătoriei Cluj-Napoca).

Având în vedere conţinutul cererii, pe care, de altfel reclamanţii au intitulat-o „Extindere şi completare de acţiune" şi în raport cu criticile formulate în recurs, nu se poate reţine că aceştia şi-ar fi restrâns petitul acţiunii, schimbând cadrul procesual stabilit prin cererea introductivă, ba dimpotrivă, cadrul procesual iniţial a fost lărgit, prin chemarea în judecată şi a altor pârâţi şi prin formularea unor capete de cerere noi.

Este de reţinut de altfel că pe parcursul judecării cauzei reclamanţii n.

şi-au manifestat niciodată expres voinţa în sensul restrângerii petitelor acţiunii iniţiate în justiţie şi nici nu au solicitat instanţei să ia act de renunţarea la judecarea petitului care viza decăderea din drepturile părinteşti ale pârâtului K.J.

Mai mult chiar, prin cererea de completare a probatoriului formulată de reclamanţi la 18 aprilie 2005, când cauza era pendinte la Tribunalul Cluj aceştia învederează că litigiul cu K.J. vizează decăderea din drepturile părinteşti (fila 7 din dosarul nr. 2886/2005 al Tribunalului Cluj).

În soluţionarea conflictului negativ de competenţă Curtea de Apel Cluj era obligată să constate care sunt limitele pretenţiilor determinate prin cererea de chemare în judecată întrucât acesta reprezintă actul de investire al instanţei competente.

Cum în speţă petitul principal al acţiunii introductive, care nu a făcut obiectul vreunei renunţări la judecată era decăderea din drepturile părinteşti şi cum cererea ulterioară de luare a măsurii plasamentului întemeiată pe dispoziţiile art. 56 lit. a) din Legea nr. 272/2004, invocat de reclamanţi şi în recurs, conform căruia „de măsurile de protecţie specială, instituite de prezenta lege, beneficiază: copilul ai cărui părinţi sunt (..) decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti" capătă, în acest context, caracterul unei cereri accesorii chiar dacă legea prevede, altfel, competenţa de primă instanţă a tribunalului în soluţionarea ei, se constată că în mod legal Curtea de Apel Cluj a stabilit că instanţa competentă să judece acţiunea este Judecătoria Cluj-Napoca, în raport cu art. 1 pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu art.17 C. proc. civ.

Astfel fiind, criticile reclamanţilor în sensul că nu au solicitat şi urmărit ca pârâtul să fie decăzut din drepturile părinteşti nu pot fi primite, neputându-i-se reproşa instanţei că nu a respectat cadrul procesual cu privire la obiectul procesului civil astfel cum a fost fixat de reclamanţi prin iniţierea demersului judiciar, pentru temeiurile arătate recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanţii H.I. şi H.F. împotriva sentinţei civile nr. 3 din 9 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 369/2006. Civil. Conflict de competenţă. Recurs