ICCJ. Decizia nr. 41/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 41.
Dosar nr. nou 34623/1/200.
nr. vechi 12091/200.
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 3 august 2001, W.A., prin mandatar L.P., a cerut Primăriei Municipiului Bucureşti, în calitate de moştenitoare a autorului A.W., restituirea prin echivalent sau acordarea de titluri de valoare pentru Î.P.C.S., din Bucureşti, trecută în patrimoniul statului ca efect al naţionalizării dispusă prin Legea nr. 119/1948.
Întrucât entitatea investită cu soluţionarea notificării nu s-a conformat dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceleaşi solicitări au fost reiterate şi prin acţiunea formulată la 16 decembrie 2002, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 846 din 24 octombrie 2003, a admis cererea şi a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei despăgubiri pentru acţiunile deţinute la S.A.R. pentru Î.P.C.S. şi terenul în suprafaţă de 26.010 mp din Bucureşti, în valoarea de 25.718.330.768 lei. A omologat raportul de expertiză contabilă, efectuat de expert M.A.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că autorul reclamantei a fost proprietarul unui număr de 20.000 acţiuni la S.A.R. pentru Î.P.C.S., având fiecare o valoare nominală de 200.000 lei, societate care la sfârşitul anului 1947, înaintea naţionalizării, avea un beneficiu brut de 6.225.031 lei, printre activele sale aflându-se şi un imobil-teren, în suprafaţă de 26.010 mp, pe care se afla o fabrică, cu parter şi dependinţe.
Imobilul şi acţiunile se mai reţine, au intrat în proprietatea statului, fără titlu valabil, iar reclamanta nu a primit răspuns la notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, lipsa răspunsului putând fi interpretată ca un refuz al cererii de restituire.
În esenţă, cu aceeaşi motivare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
În cauză, a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ. susţine că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti iar hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea legii, după cum urmează:
- în mod greşit s-a procedat la soluţionarea cauzei, în condiţiile în care nu era finalizată procedura administrativă prealabilă, obligatorie potrivit legii speciale.
- greşita reţinere a calităţii procesuale pasive a Ministerul Finanţelor Publice, cererea formulată pe calea notificării, fiind de competenţa A.P.A.P.S., instituţie implicată în procesul de privatizare al societăţii ce a preluat patrimoniul întreprinderii naţionalizate.
- reclamanta nu a făcut dovada calităţii sale de acţionar, şi chiar dacă ar fi făcut această dovadă, despăgubirea acordată trebuia să fie proporţională cu numărul acţiunilor deţinute, cota parte ce i-ar fi revenit acesteia fiind de doar 1/6 din imobil.
La 3 iunie 2005, O.V. a formulat cerere de intervenţie accesorie, în sprijinul recurentului pârât, cerere admisă în principiu prin încheierea din 7 iunie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în limitele şi pentru considerentele ce succed.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate, text preluat şi în art. 31 din varianta republicată a legii, urmare modificării prin Legea nr. 247/2005, persoanele care aveau calitatea de asociat al persoanelor juridice naţionalizate prin Legea nr. 119/1948 sau prin alte acte normative, au dreptul la măsuri reparatorii constând în acţiuni acordate cu precădere la societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate sau cu prioritate la o altă societate comercială tranzacţionată pe piaţa de capital.
Potrivit alin. (3) al textului susmenţionat, acţiunile se acordă, la cererea persoanei îndreptăţite, de către instituţia publică implicată în privatizarea societăţii comerciale care a preluat patrimoniul persoanei juridice.
În varianta republicată la 2 septembrie 2005, legea instituie ca modalitate reparatorie pentru această categorie de persoane îndreptăţite, dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Atât în vechea redactare a legii cât şi potrivit textului în vigoare, calitatea procesuală pasivă a Ministerul Finanţelor Publice poate fi atrasă doar de situaţia în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată sau societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naţionalizate nu mai există, ceea ce nu este cazul în speţă, din actele cauzei rezultând că succesoarea S.S., este SC S. SA din Bucureşti, (filele 46-54 dosar 12091/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Ca atare, în mod greşit instanţele au reţinut calitatea procesuală pasivă a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, criticile formulate sub acest aspect fiind fondate.
În ceea ce priveşte domeniul de aplicare al art. 32 (respectiv 31) din lege, atât doctrina cât şi practica judecătorească au fost unanime în a considera că textul prevede un alt caz de restituire prin echivalent, obligatorie în favoarea persoanelor fizice şi persoanelor juridice care aveau calitatea de asociaţi ori acţionari la persoanele juridice naţionalizate prin Legea nr. 119/1988 sau alte acte normative, dacă aceste persoane nu au primit despăgubiri până la data intrării în vigoare a Legii 10/2001, potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România, privind reglementarea problemelor financiare în suspensie enumerate în anexa 1, ca parte integrantă din lege.
Aceeaşi asimilare o face şi H.G nr. 498 din 18 aprilie 2003 care în capitolul II pct. 32.1 şi 32.3 face trimitere la necesitatea dovedirii calităţii de acţionar sau de asociat, la respectivele entităţi juridice.
În considerarea acestor argumente, este lipsită de suport critica ce vizează inadmisibilitatea pe fond a cererii, întrucât în opinia recurentului, legea nu ar acoperi situaţiile în care persoana îndreptăţită a avut calitatea de acţionar la persoana juridică naţionalizată.
Nefondat este şi motivul ce vizează depăşirea de către instanţe a atribuţiilor puterii judecătoreşti ca urmare a respingerii excepţiei de prematuritate a acţiunii şi a soluţionării cauzei pe fond, în contextul în care entitatea investită cu soluţionarea notificării a depăşit cu mult termenul prevăzut de lege pentru emiterea unei decizii sau dispoziţii motivate.
Or, printr-o practică constantă, instanţa supremă a statuat că deşi legiuitorul nu a reglementat în mod expres situaţia în care se refuză a se răspunde solicitării adresată pe calea notificării (aceasta fiind o lacună a Legii nr. 10/2001) totuşi cei îndreptăţiţi se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, în vederea apărării intereselor lor legitime, pe care, din culpa unităţii deţinătoare, nu le-au putut valorifica pe calea procedurii administrativ prealabile, instituită de lege.
Aşa cum s-a arătat mai sus însă, acţiunea, deşi admisibilă pe fond, a fost greşit îndreptată împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile în care, la 3 august 2001, persoana îndreptăţită a notificat, potrivit legii, Primăria Municipiului Bucureşti (f 17, dosar 7451/2002 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă).
De altfel, la 17 ianuarie 2006, la dosarul Înaltei Curţi a fost depusă dispoziţia nr. 4012 din 7 martie 2005, prin care Primăria Municipiului Bucureşti a respins notificările formulate de reclamanta W.A. şi intervenientul O.V.
Împotriva acestei dispoziţii, persoanele îndreptăţite au deschisă calea contestaţiei, în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, calitatea procesuală pasivă aparţinând, în mod firesc, entităţii investite cu soluţionarea notificării.
Aşa fiind, recursul şi cererea de intervenţie accesorie se vor admite, cu consecinţa casării hotărârilor pronunţate în cauză iar pe fond, a respingerii acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 262 din 13 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, precum şi cererea de intervenţie accesorie formulată de O.V.
Casează Decizia, cât şi sentinţa nr. 846 din 24 octombrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Respinge acţiunea formulată de reclamanta W.A. pentru lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerul Finanţelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 42/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3769/2006. Civil → |
|---|
