ICCJ. Decizia nr. 3769/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3769
Dosar nr.17784/1/200.
Nr. vechi 4513/2005
Şedinţa publică din 12 aprilie 2006
Asupra recursurilor în cauză, constată:
Prin cererea înregistrată la 4 februarie 2004 reclamanta B.L. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Botoşani cerând a se constata nulitatea absolută a Decretului de expropriere nr. 398/1988 şi pe cale de consecinţă, pârâtul să fie obligat să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 388,83 mp situată în municipiul Bucureşti, din care 250 mp teren liber şi 138,83 mp teren cu construcţii.
În motivarea cererii reclamanta arată că scopul exproprierii, anume realizarea unui ansamblu de locuinţe nu a mai fost realizat şi că, sub motiv că au restituit despăgubirea în sumă de 47.219 lei, reactualizată la 73.788.490 lei pârâta refuză să-i restituie terenul în litigiu.
Prin sentinţa civilă nr. 1029 din 3 martie 2004 Judecătoria Botoşani, calificând cererea dedusă judecăţii a fi o cerere de restituire întemeiată pe dispoziţiile art. 28 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, reclamanta notificând pârâtei o astfel de pretenţie sub nr. 17804 din 30 mai 2001 în procedura prealabilă prevăzută de acest act normativ, şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Botoşani.
Prin sentinţa civilă nr. 619 din 28 octombrie 2004 Tribunalul Botoşani a admis în parte cererea şi constatând nulitatea absolută a Decretului de expropriere nr.394/1998 a obligat pârâta să restituie în natură reclamantei imobilul situat la adresa menţionată, compus din casă şi teren aferent construit şi neconstruit în suprafaţă de 388,82 mp.
Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse ca fiind prescrise pretenţiile pârâtului de restituire de către reclamantă a contravalorii despăgubirilor primite la momentul expropriere.
În motivarea hotărârii s-a reţinut că reclamanta a dedus judecăţii o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, potrivit căreia dacă bunurile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate, foştii proprietari sunt în drept să ceară retrocedarea lor dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.
Or, în cauză, deşi declarat a fi expropriat, imobilul în litigiu, casă şi teren, a rămas în posesia reclamantei, moştenitoarea proprietarilor expropriaţi I.T. şi G.G., caz în care nefiind folosite în scopul pentru care au fost expropriate acestea, în baza art. 35 din Legea nr. 33/1994 se impun a fi retrocedate proprietarului.
Cum din anul exproprierii 1988 au trecut mai mult de 3 ani, cererea prin care pârâtul a solicitat restituirea despăgubirii plătită la momentul exproprierii, apreciază instanţa de apel că este tardiv formulată.
Prin Decizia civilă nr. 107 din 1 februarie 2005 Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de pârât şi a schimbat, în parte, sentinţa în sensul că a obligat reclamanta să-i restituie despăgubirea încasată la momentul exproprierii, reactualizată la suma de 15.170.931 lei.
În motivarea deciziei s-a reţinut că pârâtul este în drept să ceară restituirea despăgubirii plătite la momentul exproprierii, în condiţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, obligaţia de restituire fiind născută din momentul formulării cerere de retrocedare de către reclamantă, caz în care, în mod eronat în cauză a fost reţinută excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Critica pârâtului privind întinderea suprafeţei de teren ce se impunea a fi restituită reclamantei şi care în realitate ar măsura doar 250 mp, instanţa de apel o găseşte a fi neîntemeiată în raport de menţiunile actului de expropriere din care ar rezulta că din patrimoniul autorilor reclamantei au fost expropriate suprafaţa de 250 mp teren viran şi suprafaţa 138,83 mp teren aferent construcţiilor, adică în total 338,82 mp.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.
În motivarea recursului reclamanta critică hotărârea sub aspectul cuantumului despăgubirii la restituirea căreia a fost obligată, cu menţiunea că din anul 1989 şi până în anul 1997 a încercat fără succes să restituie despăgubirea încasată la momentul exproprierii iar raportul de evaluare depus în apel nu şi l-a însuşit.
În motivarea apelului pârâtul reiterează critica potrivit căreia din patrimoniul autorilor reclamantei a fost expropriată o suprafaţa totală de 250 mp din care 138,83 mp teren construit susţinând că, în mod greşit instanţele de fond au dispus restituirea către reclamantă a unei suprafeţe de 388,83 mp, cumulând, printr-o interpretare greşită a datelor din anexa la decretul de expropriere, cele două suprafeţe de teren.
Analizând recursurile, Înalta Curte le găseşte întemeiate pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 314 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
Constatarea faptelor, aşa cum rezultă ele din actele şi dovezile administrate de părţi este atributul instanţelor de fond şi, în cazul cererilor prin care se cere retrocedarea în natură a unui imobil, identificarea bunului, în afară de dubiu, este esenţială omisiunea instanţei sub acest aspect fiind echivalentă cu necercetarea fondului cauzei deduse judecăţii.
Or, în speţă, deşi prin apel s-a criticat soluţia adoptată de prima instanţă sub aspectul întinderii suprafeţei de teren a cărei retrocedare se cere, în sensul că s-a procedat la însumarea greşită a celor două suprafeţe de teren menţionate în anexa de decretul de expropriere, anume a celei construită cu cea liberă de construcţii, instanţa de apel a respins apărarea pârâtului fără vreo verificare, prin simpla trimitere la menţiunile decretului de expropriere, în raport de care, de altminteri, se şi invoca că s-a produs confuzia.
Cum, menţiunile decretului de expropriere nu sunt clare şi precise iar instanţele de fond nu au fost preocupate să individualizeze terenul care a făcut obiectul exproprierii şi care, în raport de situaţia juridică actuală, poate face obiectul restituirii, respingând critica formulată de pârât prin apel cu privire la întinderea dreptului de proprietate invocat de reclamantă fără o motivare convingătoare, Înalta Curte va admite recursurile, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare.
În rejudecare, instanţa de apel va proceda la identificarea imobilului în litigiu a cărei retrocedare se solicită prin ordonarea unei expertize de specialitate şi, totodată, va analiza şi celelalte critici formulate de părţi prin recursuri, sub formă de apărări
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta B.L. şi de pârâtul Municipiul Botoşani, prin primar împotriva deciziei nr. 107 din 1 februarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 41/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3631/2006. Civil → |
|---|
