ICCJ. Decizia nr. 4185/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4185
Dosar nr. 57/118/2006
Şedinţa publică din 23 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la data de 5 iulie 2006, reclamanţii D.I. şi D.F. au chemat în judecată pe pârâţii Primarul municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor la restituirea imobilului situat în Constanţa compus din 700 mp teren şi casă de locuit alcătuită din 6 camere sau, în subsidiar, obligarea pârâţilor la emiterea unei decizii de restituire.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin notificarea nr. 3748247 din 3 aprilie 2001 adresată Primăriei Constanţa au solicitat restituirea în natură a imobilului menţionat, însă nu au primit răspuns de la aceasta.
Lipsa răspunsului echivalează cu refuzul de a le soluţiona notificarea, situaţie în care au formulat prezenta acţiune.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că în timpul căsătoriei lor au dobândit un teren în suprafaţă de 700 mp situat în municipiul Constanţa, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5396 din 4 august 1965 de fostul notariat de stat al regiunii Dobrogea, teren pe care au edificat construcţia, în baza autorizaţiei nr. 303 din 29 septembrie 1965.
în baza Decretului nr. 223/1974, cota de ½ din imobil aparţinând lui D.I. a fost preluată în proprietatea statului fără plată, conform deciziei nr. 265/1986 a fostului Consiliu Popular al judeţului Constanţa, iar ulterior, prin Decizia nr. 528 din 11 noiembrie 1986, s-a preluat şi cota-indiviză de V2 din construcţie aparţinând lui D.F., cu plată, achitându-se acesteia suma de 21.941 lei, terenul aferent de 350 mp trecând fără plată în proprietatea statului.
În acţiune, reclamanţii s-au declarat de acord să restituie suma de 21.941 lei, reprezentând contravaloarea cotei de ½ din imobil primită în anul 1986, reactualizată cu indicele de inflaţie.
Fiind astfel investit, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1063 din 31 mai 2007, a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat pe pârâţi să le restituie imobilul format din teren în suprafaţă de 797,64 mp şi construcţii în suprafaţă de 116,02 mp, locuită şi magazie în suprafaţă de 76,56 mp situat în Constanţa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în speţă sunt îndeplinite cerinţele art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 10/2001 întrucât imobilul a fost preluat în mod abuziv de către stat în baza Decretului nr. 223/1974, reclamanţii având calitatea de persoane îndreptăţite la restituire în conformitate cu prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Imobilul a fost divizat în două unităţi locative şi este ocupat de persoane fizice în baza unor contracte de închiriere.
Soluţia instanţei de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Constanţa care, prin Decizia civilă nr. 333/C din 29 octombrie 2007, a respins apelul pârâţilor ca nefondat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs pârâţii Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin Primar, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 10/2001 care condiţionează restituirea în natură de rambursarea sumei reprezentând valoarea despăgubirii primite. Atâta timp cât legea condiţionează restituirea imobilului de rambursarea acestei sume, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că o atare cerere nefiind formulată în prezenta cauză ea poate fi solicitată pe calea unei acţiuni separate.
Se mai susţine de către recurenţi că în mod greşit s-a reţinut caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat întrucât aceasta s-a realizat cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data preluării, respectiv ale Decretului nr. 223/1974.
Recursul este fondat doar pentru considerentele ce succed:
Conform art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, „Imobilele expropriate şi ale căror construcţii edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptăţite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispoziţiilor legale. Dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislaţiei în vigoare".
Dispoziţiile articolului citat condiţionează aşadar restituirea în natură de rambursarea sumei reprezentând valoarea despăgubirii primite. Prevederea legală menţionată este imperativă. Atâta timp cât legea condiţionează restituirea imobilului de rambursarea acestei sume, în mod nelegal instanţa de apel a apreciat că suma plătită reclamantei D.F. drept despăgubire pentru cota-indiviză de ½ preluată de către stat poate fi recuperată doar pe calea unei acţiuni separate în justiţie.
Prin urmare, singura modalitate de admitere a acţiunii reclamanţilor, în acord cu prevederile legale menţionate, era cu consecinţa obligării acestora la restituirea sumei de 21.491 lei primită cu titlu de despăgubiri la data preluării imobilului de către stat, actualizată.
Cea de a doua critică, vizând greşita reţinere de către instanţe a nevalabilităţii titlului statului cu privire la imobilul în discuţie, nu poate fi primită.
Prin Decretul nr. 233/1974 nu s-a urmărit satisfacerea unei cauze de utilitate publică, măsura concretizată în acest decret fiind o manifestare a dictaturii comuniste, care nu putea produce efecte juridice legale atâta timp cât contrazicea prevederea unei legi organice, respectiv a art. 481 C. civ.
Conform, art. VI din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 480 C. civ. rezultă că proprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege fructele, civile şi naturale, şi de a dispune de el, adică de a-1 înstrăina iar, potrivit art. 481 C. civ. „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire".
Este de menţionat că dreptul de proprietate, ca unul din drepturile fundamentale ale persoanei, a fost ocrotit, pe lângă prevederile menţionate în art. 481 din Codul civil român, chiar prin Constituţia din 1948, 1952 şi 1965.
Dar, acest drept este ocrotit şi prin tratatele şi convenţiile internaţionale pe care România le-a ratificat, devenind parte.
Decretul nr. 223/1974 sancţiona refuzul cetăţenilor români de a se întoarce în ţară, prin confiscarea averii imobiliare [art. 2 alin. (2)] precum şi pe cei care făceau cerere de plecare definitivă din ţară [art. 2 alin. (1)], măsură ce încălca drepturile şi libertăţile cetăţeanului, precum şi regimul proprietăţii. Motivul trecerii imobilelor în proprietatea statului nu era de utilitate publică, ci exprima regulile regimului totalitar dictatorial, de reglementare abuzivă a situaţiilor inconvenabile.
Aşadar, deciziile nr. 265/1986 şi nr. 528/1986 emise de fostul Consiliu popular Constanţa în aplicarea unui act normativ a cărui valabilitate nu mai poate fi recunoscută, date fiind imposibilităţile descrise, sunt lovite de nulitate absolută prin încălcarea dispoziţiilor imperative ale Codului civil român şi ale Constituţiei în materia proprietăţii.
Drept urmare, se constată că în mod just, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au reţinut nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul în litigiu şi caracterul abuziv al preluării în spiritul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, republicată.
În consecinţă, în raport de considerentele expuse, recursul declarat în cauză urmează a fi admis în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se va modifica Decizia recurată în sensul că se va admite apelul pârâţilor împotriva hotărârii primei instanţe ce va fi schimbată în parte în sensul că restituirea în natură este condiţionată de rambursarea de către reclamanţi a sumei de 21.941 lei, reprezentând valoarea despăgubirii, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislaţiei în vigoare.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Constanţa împotriva deciziei nr. 333/C din 29 octombrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Modifică Decizia recurată în sensul că admite apelul pârâţilor Municipiul Constanţa prin Primar şi Primarul municipiului Constanţa împotriva sentinţei nr. 1063 din 31 mai 2007 a Tribunalului Constanta, secţia civilă.
Schimbă în parte această sentinţă în sensul că restituirea în natură este condiţionată de rambursarea sumei de 21.941 lei, reprezentând valoarea despăgubirii, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislaţiei în vigoare.
Menţine restul dispoziţiilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4234/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 419/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
