ICCJ. Decizia nr. 419/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 419.
Dosar nr. 25699/3/2006
Şedinţa publică din 23 mai 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Adresându-se Tribunalului Bucureşti, la 21 iulie 2006, reclamantul C.V. a contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziţia nr. 477 din 6 iunie 2006 emisă de Primăria oraşului Voluntari prin care a fost respinsă notificarea de restituire în natură a unui teren în suprafaţă de 3 ha situat în Pipera Tătărani (fosta comuna Colentina).
În cuprinsul acţiunii (contestaţiei) reclamantul a arătat că, în calitate de moştenitor al fostului proprietar C.G.P., este îndreptăţit la restituirea în natură a terenului care a fost preluat în mod abuziv.
Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 719 din 15 mai 2007, a admis acţiunea (contestaţia), a anulat dispoziţia nr. 477/2006 emisă de Primăria oraşului Voluntari şi a dispus „restituirea în natură a terenului de 2 ha şi 50 ari situat în fosta moşie Pipera -Tătărani".
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a motivat că reclamantul a făcut dovada că este moştenitor al fostului proprietar C.P., dar depunerea situaţiei juridice şi a istoricului rolului fiscal cu privire la imobil sunt aproape imposibile deoarece sunt foarte greu de procurat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 552A din 19 septembrie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria oraşului Voluntari împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti. În cuprinsul deciziei, curtea de apel a dezvoltat considerentele sentinţei primei instanţe.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs Primăria oraşului Voluntari susţinând că Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a legii deoarece terenul aflat în litigiu, fiind situat în extravilanul localităţii Voluntari, nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, iar, pe de altă parte, actele depuse la dosar nu fac dovada că autorul reclamantului a fost proprietarul terenului.
Recursul declarat este întemeiat în sensul considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Potrivit art. 22 din această lege, persoana îndreptăţită va notifica persoana juridică deţinătoare, iar notificarea va cuprinde, printre altele, elementele de identificare a bunului imobil solicitat.
Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionat al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire pot fi depuse, conform art. 23 din lege, până la data soluţionării notificării.
În prezentul litigiu, reclamantul C.V. a comunicat notificarea (fila 5) prin executorul judecătoresc, solicitând restituirea unui imobil (teren în suprafaţă de 3 ha) situat în Pipera Tătărani (fosta comună Colentina). Nu au fost arătate alte elemente de identificare, nefiind făcute precizări cu privire la amplasamentul terenului, schiţa acestuia, ori vecinătăţile. De asemenea reclamantul nu a arătat în notificare, dacă dreptul de proprietate a fost înscris în registrele de publicitate imobiliară şi nici dacă terenul a fost preluat abuziv, când şi în ce temei juridic a avut loc această preluare.
Reclamantul a depus la dosar, în copie, certificatul său de naştere şi certificatul de deces al tatălui (filele 9-10). Din aceste acte rezultă că tatăl reclamantului a decedat la 29 iunie 1931. Nici prin notificare, nici prin cererea de chemare în judecată şi nici ulterior, pe parcursul procesului, reclamantul nu a precizat cine şi cu ce titlu a folosit terenul ulterior anului 1931.
Nici actele doveditoare ale dreptului de proprietate, depuse la dosar, nu sunt îndestulătoare. Astfel, din certificatul de împroprietărire din 30 octombrie 1921 eliberat de Casa Centrală a Cooperaţiei şi Împroprietăririi (fila 8) rezultă că P.C. a fost împroprietărit în moşia Pipera cu suprafaţa de 3 ha, fără a fi precizate alte date referitoare la teren. Reclamantul a mai alăturat cererii de chemare în judecată o copie extras din „Tablou de locuitori buni împroprietăriţi în urma revizuirii făcute cu procesul verbal din mai 1922" (fila 7), act care atestă că P.G.C. a fost împroprietărit cu un lot de 2 ha 50 ari din moşia Pipera Tătărani, aparţinând de comuna Colentina, fără alte precizări referitoare la lotul respectiv. În fine, reclamantul a mai depus la dosar un „Plan al loturilor cedate locuitorilor din comuna Fundeni de pe moşia Pipera Tătărani (filele 85-87 din dosarul primei instanţe)", întocmit în anul 1929 de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, dar în acest plan nu au fost menţionate numele persoanelor care au fost împroprietărite.
Încercând să identifice imobilul aflat în litigiu, prima instanţă a dispus efectuarea unei expertize tehnice topografice. Expertul a arătat, în concluziile raportului întocmit (filele 104-108), că, în lipsa unor acte edificatoare, a încercat să identifice imobilul doar pe baza descrierilor făcute de reclamant, dar a adăugat că parcela pretinsă de reclamant „nu se identifică" cu parcela din planul întocmit în anul 1929 cuprinzând loturile cedate locuitorilor la împroprietărire, având altă delimitare şi vecinătăţi. Expertul a mai concluzionat că pentru identificarea terenului pe care reclamantul pretinde că l-a avut în proprietate este necesară completarea înscrisurilor doveditoare ale proprietăţii.
Cu toate că nu au fost depuse actele doveditoare ale proprietăţii, prima instanţă a dispus restituirea în natură a unui teren de 2 ha şi 50 ari, fără a preciza în dispozitivul sentinţei, elementele de identificare a terenului. Hotărârea primei instanţe, confirmată de instanţa de apel, nu va putea fi pusă în executare câtă vreme nu a fost identificat terenul a cărei restituire în natură s-a dispus.
Conform art. 129 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
În prezentul litigiu, prima instanţă şi instanţa de apel nu au administrat toate probele necesare aflării adevărului, aşa încât nu au fost deplin stabilite împrejurările de fapt ale pricinii.
Decizia atacată cu recurs fiind lipsită de temei legal, urmează să fie admis recursul exercitat în cauză, să fie casată hotărârea instanţei de apel şi să fie trimisă pricina aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Cu prilejul rejudecării, instanţa trebuie să ordone administrarea tuturor probelor necesare pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză. Astfel, instanţa trebuie să ceară reclamantului să precizeze toate elementele necesare identificării imobilului şi să depună actele doveditoare ale dreptului de proprietate.
Este necesară completarea probelor pentru a stabili dacă a avut loc o preluate abuzivă a terenului şi în caz afirmativ când a avut loc această preluare şi în ce temei juridic. La cererea instanţei pârâta trebuie să precizeze dacă deţine acte din care să rezulte cine a fost proprietarul terenului după decesul tatălui reclamantului, precum şi acte referitoare la preluarea terenului.
După completarea probelor cu acte, instanţa va cere şi completarea raportului de expertiză tehnică pentru a identifica terenul şi a preciza natura acestuia şi a hotărî dacă terenul în litigiu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001. De altfel şi reclamantul, având îndoieli cu privire la natura terenului, după adoptarea Legii nr. 247/2005, a formulat, la 20 octombrie 2005, o nouă notificare (fila 6), prin care a cerut să i se restituie terenul, invocând dispoziţiile Legii privind fondul funciar nr. 18/1991, dar şi noua notificare a fost respinsă pentru nedepunerea actelor doveditoare ale dreptului de proprietate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria oraşului Voluntari împotriva deciziei nr. 552 A din 19 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe (Curtea de Apel Bucureşti).
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4185/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4092/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
