ICCJ. Decizia nr. 4186/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4186
Dosar nr. 752/91/2006
Şedinţa publică din 23 iunie 2008
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia civilă, reclamanta C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Focşani, anularea dispoziţiei nr. 85 din 27 ianuarie 2006 emisă de pârâtă, prin care i-a fost respinsă cererea privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 516 mp situat în Focşani, precum şi despăgubiri pentru imobilul demolat, situat pe acest teren.
La termenul din 22 iunie 2006, instanţa a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a C.U.P. RA Focşani.
Prin sentinţa nr. 948 din 2 noiembrie 2006, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a admis acţiunea, a anulat dispoziţia contestată şi a dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeţei de 195 mp şi despăgubiri pentru restul terenului de 321 mp şi casa demolată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta este proprietara imobilului constând în teren în suprafaţă de 516 mp şi casă de locuit, situat în Focşani, în baza contractului de donaţie autentificat sub nr. 481/1984.
Imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 303/1987, reclamanta primind despăgubiri în sumă de 37.676 lei.
Din expertiza efectuată în cauză rezultă că se poate restitui în natură doar suprafaţa de 195 mp teren, pentru diferenţa de teren, ocupată de construcţii, respectiv rezervoare de apă şi puţ forat, şi pentru casa ce a fost demolată, reclamanta urmând a primi despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Prin Decizia nr. 54/A din 22 februarie 2007, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Focşani şi a schimbat în parte sentinţa tribunalului, în sensul că a înlăturat dispoziţia referitoare la restituirea în natură a suprafeţei de 195 mp teren, precum şi pe cea privind dreptul reclamantei la despăgubiri, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin aceeaşi decizie, a fost obligată pârâta Primăria municipiului Focşani la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, la prima instanţă.
Instanţa de apel a reţinut că soluţia tribunalului este greşită întrucât în momentul încheierii actului de donaţie, terenul nu a intrat în proprietatea reclamantei, ci în proprietatea statului în conformitate cu dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, astfel că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile pentru a avea calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Decizia pronunţată în apel a fost atacată cu recurs de reclamantă şi de pârâta Primăria municipiului Focşani.
În recursul său, reclamanta, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine că în mod greşit instanţa de apel a modificat sentinţa instanţei de fond şi a înlăturat dispoziţiile referitoare la restituirea în natură a terenului şi acordarea de despăgubiri pentru casa demolată întrucât se consideră proprietar în baza prescripţiei achizitive, ca efect al joncţiunii posesiilor, imobilul fiind dobândit prin moştenire de la tatăl său, care a exercitat posesia asupra terenului în litigiu mai mult de 30 de ani, posesie continuată de reclamantă până la data preluării de către stat. Mai susţine recurenta că dispoziţiile art. 1 pct. 1.4 lit. c) teza a II a din HG 948/2003 nu sunt aplicabile în speţă.
Pârâta Primăria municipiului Focşani critică hotărârea instanţei de apel sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, susţinând că este greşită această dispoziţie atâta timp cât apelul său a fost admis în totalitate.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate şi având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul reclamantei:
Este ştiut că, graţie principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, reclamantul este cel care fixează obiectul şi limitele acţiunii în scopul satisfacerii pretenţiilor sale.
Din motivarea în fapt şi în drept a cererii de chemare în judecată este evident că raportul juridic obligaţional se circumscrie prevederilor Legii nr. 10/2001, pe tărâmul căreia este reglementată posibilitatea de a formula contestaţie împotriva dispoziţiei prin care a fost respinsă notificarea.
În recurs, reclamanta invocă dispoziţiile legale care se referă la prescripţia achizitivă.
Cum reclamanta şi-a întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, schimbarea temeiului juridic direct în calea de atac şi transpunerea raportului obligaţional de pe tărâmul Legii nr. l0/2001 pe cel al dreptului comun, este o cerere nepertinentă care schimbă cadrul juridic iniţial al investirii.
Aceasta deoarece obiectul şi cauza juridică a unei acţiuni se păstrează în limitele investirii, neputând fi schimbate în căile de atac, în raport de dispoziţiile art. 294 alin. (1) şi art. 316 C. proc. civ.
Şi susţinerea că în speţă instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi pe cele din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi este nefondată întrucât, în condiţiile în care imobilul a fost dobândit prin actul de donaţie autentificat sub nr. 481/1984, în care s-a specificat, în privinţa terenului, că urmează regimul Legii nr. 58/1974, reclamanta are dreptul numai la terenul aferent construcţiei, teren ce urmează regimul Legii nr. 18/1991, astfel că nu poate forma obiectul contestaţiei de faţă.
Pentru revendicarea restului terenului, reclamanta nu poate fi considerată persoană îndreptăţită în înţelesul art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001 deoarece aceasta nu a avut niciodată proprietatea, ci doar folosinţa acestui teren.
În ce priveşte recursul pârâtei Primăria municipiului Focşani:
Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată. Potrivit textului citat, la baza obligaţiei de plată a cheltuielilor efectuate în proces stă culpa procesuală, dedusă din sintagma „partea care cade în pretenţiuni". Prin urmare, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute de cealaltă parte, iar rezolvarea corectă a cererilor privind cheltuielile de judecată asigură repararea completă a pagubei suferite de partea care câştigă procesul.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, poziţia juridică de parte câştigătoare este determinată de raportul dintre conţinutul obiectului acţiunii şi rezultatul obţinut prin hotărârea judecătorească de soluţionare a litigiului.
În speţă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei cheltuielile de judecată de la prima instanţă urmare soluţiei prin care tribunalul, prin sentinţa nr. 948 din 2 noiembrie 2006, a admis acţiunea şi a anulat dispoziţia contestată, astfel că reclamanta este partea câştigătoare care are dreptul să obţină de la partea potrivnică cheltuielile făcute în proces. Rezultă că în mod corect s-a hotărât prin Decizia recurată obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste considerente, vor fi respinse ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta C.I. şi de pârâta Primăria municipiului Focşani împotriva deciziei nr. 54/A din 22 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 23 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4787/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4125/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
