ICCJ. Decizia nr. 4787/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4787
Dosar nr. 4359/89/2006
Şedinţa publică din 9 iulie 2008
Asupra recursului de faţă constată:
Prin notificarea nr. 17268 din 22 august 2001 a Biroului Executorului Judecătoresc M.B.(f. 19), petenta G.E.R. a cerut retrocedarea în natură a imobilului situat în str. S. nr. 75, care a aparţinut socrilor săi L. şi E.G., dobândit în proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3921484 din 11 februarie 1913 şi care, în prezent, este deţinut de Casa Corpului Didactic.
Prin dispoziţia nr. 1844 din 30 iulie 2002 (f. 5) Primarul Municipiului Vaslui, în raport de prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a respins notificarea înregistrată la primărie sub nr. 8032 din 18 aprilie 2002 prin care petenta G.R. solicita, în fapt, restituirea în natură a imobilului situat în oraşul Vaslui, (art. 1) motivat de faptul că, în prezent, în imobil îşi are sediul o unitate bugetară de învăţământ Grădiniţa nr. 1.
Prin aceeaşi dispoziţie emitentul a propus acordarea petentei de măsuri reparatorii prin echivalent valoric (art. 2) şi i-a solicitat să răspundă în scris dacă acceptă oferta, cu menţiunea că lipsa răspunsului este echivalentă cu neacceptarea ofertei.
La data de 17 decembrie 2004 a decedat petenta G.E.R.
Prin notificarea nr. 32687 din 30 septembrie 2005 a Biroului Executorului Judecătoresc G.A., petenta B.H.A.J. (în calitate de moştenitoare a petentei G.E.R.), a cerut restituirea în natură a imobilului situat în Vaslui, susţinând că în raport de modificările aduse dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 (art. 1 pct. 37), imobilul îi poate fi restituit în natură.
Prin dispoziţia nr. 135 din 22 martie 2006, Primarul Municipiului Vaslui a respins cererea, reţinând că în raport de actele depuse în dosarul aferent notificării, petenta nu face dovada calităţii de persoană îndreptăţită precum şi faptul că imobilul a cărui retrocedare se cere, „faţă de menţiunile referatului comisiei interne", este imposibil de restituit în natură.
Prin cererea înregistrată la data de 4 mai 2006, reclamanta B.H.A.J. a cerut anularea dispoziţiei nr. 135/22 martie 2006 şi retrocedarea în natură a imobilului (teren şi construcţii) situat în oraşul Vaslui, în prezent ocupat de Grădiniţa nr. 1 Vaslui.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că în mod eronat pârâtul a constatat prin dispoziţia atacată că nu ar avea calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, deşi printr-o dispoziţie anterioară, nr. 1844 din 30 iulie 2002, i-a recunoscut autoarei sale această calitate şi i-a oferit măsuri reparatorii prin echivalent, cu menţiunea că înţelege să se folosească de aceleaşi acte doveditoare de care s-a folosit şi mama sa, G.E.R.
Reclamanta a arătat că îşi întemeiază cererea de retrocedare în natură pe dispoziţiile art. 16 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 822 din 26 iunie 2007, Tribunalul Vaslui a admis acţiunea formulată de reclamanta B.H.A.J., a anulat dispoziţia nr. 135 din 22 martie 2006 a Primarului municipiului Vaslui şi a dispus restituirea în natură reclamantei imobilul-construcţie şi 1240,06 mp teren aferent, situat în oraşul Vaslui, identificat conform schiţei anexă la expertiza întocmită de ing. L.L.
Prin aceeaşi sentinţă instanţa a obligat reclamanta să menţină afectaţiunea imobilului pe o perioadă de 5 ani, începând cu data prezentei hotărâri.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că autoarea reclamantei, G.E.R. justifică dreptul de a cere retrocedarea imobilului în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001, cu menţiunea că aceasta a fost căsătorită cu G.E.C. şi că reclamanta o moşteneşte conform certificatului de calitate nr. 74 din 7 septembrie 2000 (f. 16).
Instanţa a reţinut că potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de ing. L.L., imobilul în litigiu se identifică cu cel care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 322 din 11 februarie 1913.
Cum, imobilul a fost preluat de stat, conform considerentelor sentinţei civile nr. 7623 din 27 decembrie 2000 a Judecătoriei Vaslui în baza Decretului nr. 176 din 3 august 1948 (f. 21), adică în mod abuziv, în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, în raport de dispoziţiile art. 16 şi cele ale Anexei nr. 2 (1) din Legea nr. 10/2001, instanţa a apreciat că se impune retrocedarea în natură, reclamanta urmând a menţine afectaţiunea dată imobilului pentru o perioadă de 5 ani de la data pronunţării sentinţei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Primăria Municipiului Vaslui, Primarul şi Consiliul Local al Municipiului Vaslui.
Apelanţii au susţinut că notificatoarea nu a făcut dovada calităţii de proprietar pentru imobilul situat în str. S., în care îşi desfăşoară activitatea Grădiniţa nr. 1, imobil care nu se identifică cu cel care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 3221 din 11 februarie 1913 la Tribunalul Vaslui, aspect constatat şi de expertul L.L. prin concluziile expertizei efectuată în cauză şi care au fost interpretate eronat de prima instanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 184 din 14 noiembrie 2007, Curtea de Apel laşi a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul, Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Vaslui.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că potrivit probelor administrate, autoarea reclamantei R.R., căsătorită G.E.C. a fost proprietara imobilului situat în str. S., cunoscut sub denumirea de „Casa Ghica", înscris în lista monumentelor statului.
Instanţa a constatat că potrivit menţiunilor expertizei efectuată în cauză între imobilul în litigiu şi cel din contractul transcris sub nr. 322 din 11 februarie 1913 nu există nici o legătură, însă această apreciere nu poate fi reţinută întrucât este vorba de acelaşi imobil menţionat şi în notificarea formulată de G.E.R. la data de 5 august 2001, referitor la care Primarul municipiului Vaslui i-a acordat măsuri reparatorii prin echivalent, reţinându-se ca impediment pentru retrocedarea în natură doar faptul că în prezent în el îşi are sediul Grădiniţa de copii nr. 1.
Aşa fiind, instanţa constată că în cauză, pretenţiile reclamantei în calitatea de moştenitoare a notificatoarei, sunt întemeiate pe aceleaşi acte, caz în care în raport de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005 sentinţa pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Consiliul local al municipiului Vaslui, Primarul municipiului Vaslui şi Primăria municipiului Vaslui invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
În motivarea recursului pârâţii reiterează critica potrivit căreia reclamanta nu a probat calitatea de proprietar al imobilului în litigiu, prin menţiunilor expertizei întocmite de ing. L.L. statuându-se că acest imobil nu se identifică cu cel indicat în contractul de vânzare-cumpărare invocat de autoarea reclamantei în justificarea calităţii sale de persoană îndreptăţită, anume contractul transcris sub nr. 3221 din 11 februarie 1913 la Tribunalul Vaslui şi care, în realitate, este situat la circa două străzi distanţă.
Recurenţii susţin şi că imobilul în litigiu este înscris în lista monumentelor istorice ale Judeţului Vaslui, sens în care se impunea acordarea doar de măsuri reparatorii intimatei-reclamante.
Prin întâmpinare, reclamanta intimată solicită respingerea recursului, susţinând că dispoziţia nr. 1844/2004, prin care autoarei sale i-au fost acordate, în condiţiile art. 16, măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu a intrat în circuitul civil, nemaiputând fi revocată, caz în care nu-i poate fi refuzată printr-o a doua dispoziţie, dată de acelaşi emitent, Primarul municipiului Vaslui, retrocedarea în natură, sub motiv că nu ar avea calitate de persoană îndreptăţită, calitate recunoscută prin prima dispoziţie.
Deosebit de aceasta, reclamanta susţine că prin actele depuse a probat că bunicul său, E.G. a fost proprietarul imobilului în litigiu, caz în care solicitarea recurentului este nefondată.
Analizând recursul, în limitele criticilor formulate de pârâţi, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora sau, după caz, moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Calitatea de persoană îndreptăţită în sensul dispoziţiilor legale menţionate se constată prin Decizia sau, după caz, prin dispoziţia emisă de entitatea investită cu soluţionarea notificării.
Odată stabilită această calitate în favoarea unei anumite persoane, ea nu mai poate fi contestată de către entitatea investită cu soluţionarea notificării în cadrul procedurilor conexe sau al celor judiciare declanşate de persoana îndreptăţită, ştiut fiind că nici unei persoane nu i se poate agrava situaţia juridică în propriile cereri sau căi de atac.
Referitor la imobilul în litigiu, situat în oraşul Vaslui, calitatea de persoană îndreptăţită a fost recunoscută autoarei reclamantei, G.E.R., cu ocazia soluţionării notificării înregistrată la primărie sub nr. 8032 din 18 aprilie 2002, sens în care a fost emisă dispoziţia nr. 1844 din 30 iulie 2002 (f. 5).
Prin dispoziţia menţionată, care nu a fost revocată sau anulată, Primarul Municipiului Vaslui, în raport de prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în vigoare la acea dată, a respins solicitarea de restituire în natură a imobilului (art. 1) motivat de faptul că în imobil mai sus arătat îşi are sediul o unitate bugetară de învăţământ, Grădiniţa nr. 1, şi a propus acordarea petentei G.E.R. de măsuri reparatorii prin echivalent valoric (art. 2).
Reclamanta B.H.A.J. a acţionat în cauză nu în nume propriu ci în calitate de moştenitoare a persoanei îndreptăţite, G.E.R., care a decedat la data de 17 decembrie 2004, solicitând restituirea în natură a imobilului pentru care s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent autoarei sale, posibilitate recunoscută acestei categorii de persoane îndreptăţite ca urmare a modificării dispoziţiilor art. 16 alin. (1) Legea nr. 10/2001 prin art. 1 pct. 37 al Legii nr. 247/2005.
Or, cât timp autoarei reclamantei, G.E.R., i-a fost recunoscută de entitatea deţinătoare calitatea de persoană îndreptăţită pentru imobilul în litigiu, în cadrul procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, aceiaşi entitate deţinătoare nu poate contesta moştenitorilor persoanei îndreptăţite această calitate în cadrul procedurilor declanşate în cadrul aceleiaşi legi de reparaţie, ca urmare a modificării dispoziţiilor art. 16 prin Legea nr. 247/2007.
Aşa fiind, în mod just instanţa de apel a reţinut că nu mai pot fi primite criticile prin care pârâţii susţin că reclamanta nu ar avea calitatea de persoană îndreptăţită potrivit dispoziţiile art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, cu trimitere la concluziile expertizei întocmită în cauză.
Pe cale, de consecinţă, pentru considerentele arătate, care în parte se substituie şi, în parte, le completează pe cele reţinute de instanţele de fond, Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica formulată de pârâţi în acest sens prin recurs.
Totodată, Înalta Curte constată că prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 nu este instituită o interdicţie privind retrocedarea imobilele înscrise în lista monumentelor istorice, imobile care se pot afla în proprietatea privată, regimul juridic al acestora fiind reglementat prin dispoziţiile Legii nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice. De altminteri, este de observat că pârâţii nu au argumentat critica formulată în acest sens prin recurs.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Consiliul local al municipiului Vaslui, Primarul municipiului Vaslui şi Primăria municipiului Vaslui împotriva deciziei nr. 184 din 14 noiembrie 2007 a Curţii de Apel laşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iulie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 51/200/. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4186/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
