ICCJ. Decizia nr. 4283/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4283
Dosar nr. 30549/1/200.
(nr. vechi 13620/2005)
Şedinţa publică din 2 mai 2006
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă, la 7 martie 2005, reclamanta I.E. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Târgovişte, acordarea despăgubirilor în cuantumul solicitat prin notificarea nr. 32/2001.
În motivarea cererii s-a arătat că modul cum a calculat comisia cuantumul despăgubirilor este eronat, imobilul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii nefiind preluat cu titlu valabil. Reclamanta nu a solicitat acordarea de despăgubiri sub formă de titluri de valoare nominală şi s-au ignorat prevederile Legii nr. 10/2001 care prevăd că în cazul imobilelor preluate abuziv se procedează la restituirea în natură a terenului neocupat şi la acordarea de despăgubiri băneşti.
Prin sentinţa civilă nr. 678 din 6 iulie 2005 Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, a respins contestaţia ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că imobilul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii a fost preluat în baza Decretului de expropriere nr. 254/1979, situaţie în care sunt incidente prevederile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001. Imobilul a fost expropriat cu plata de despăgubiri, astfel încât sunt aplicabile prevederile art. 11 din lege.
Deşi petiţionara a contestat cuantumul măsurilor reparatorii stabilit de comisia internă din cadrul intimatei nu a solicitat efectuarea unui raport de expertiză care să confirme sau nu punctul de vedere al intimatei, depunând doar un raport de expertiză extrajudiciară.
Petiţionara nu a optat, aşa cum i s-a solicitat de către Primăria Târgovişte, pentru măsurile reparatorii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi nici nu a aşteptat emiterea deciziei motivată a primarului, rezumându-se să critice cuantumul despăgubirilor transmise de intimată.
Apelul declarat de către reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 1013 din 11 octombrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
În considerentele deciziei sale instanţa de apel a arătat că prima instanţă a analizat toate actele depuse la dosar, acestea fiind avizate de organele care le-au emis, poartă ştampila unităţii şi au număr de înregistrare.
A fost considerată neîntemeiată critica privitoare la faptul că imobilul a fost preluat fără titlu, la dosar fiind depus decretul de expropriere şi anexele acestuia, imobilul fiind expropriat cu plata de despăgubiri prevăzute de legislaţia de la acea dată.
Deşi apelanta a contestat cuantumul măsurilor reparatorii, în dovedirea acestora a solicitat doar proba cu înscrisuri nu şi efectuarea unui raport de expertiză care să confirme sau nu punctul de vedere al intimatei menţionat prin raportul de expertiză extrajudiciară.
Apelanta a criticat acordarea de titluri de valoare nominală sau acţiuni la societăţi comerciale fără a aştepta emiterea deciziei motivate a primarului după emiterea avizului de către D.G.F.P. în conformitate cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către apelanta reclamantă, critica vizând următoarele aspecte:
Imobilul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii nu a fost preluat cu titlu, iar instanţele nu au făcut o analiză asupra fondului, nefiind cercetate probele administrate în cauză.
Reclamanta nu a solicitat efectuarea unei expertize deoarece judecătorul din primă instanţă nu i-a permis să facă aprecieri asupra probelor. Reclamanta a depus dovezi privitoare la valoarea unui mp de teren din centrul oraşului cu posibilităţi de construire a spaţiilor comerciale.
Judecătorii instanţei de apel au omis să se pronunţe în legătură cu terenul solicitat, înaintea primei instanţe, în natură.
În dovedirea recursului, în temeiul art. 305 C. proc. civ. la dosarul cauzei au fost depuse, în copie, cereri adresate de recurentă Primăriei municipiului Târgovişte şi Prefecturii Dâmboviţa şi sentinţa civilă nr. 523 din 2 septembrie 2002 a Tribunalului Dâmboviţa.
Analizând Decizia instanţei de apel, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de probele administrate în toate etapele procesuale, Curtea a apreciat că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a preluat motivarea primei instanţe în privinţa atitudinii procesuale a reclamantei care, s-a susţinut, nu a solicitat efectuarea unei expertize care să confirme sau să infirme expertiza extrajudiciară depusă de către intimată.
Procedând astfel, instanţele de fond au încălcat prevederile art. 129 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ. care îi obligă pe judecători să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
În condiţiile în care reclamanta a contestat cuantumul despăgubirilor propuse de către intimată, instanţele erau datoare să administreze proba cu expertiză, cu atât mai mult cu cât la dosar fusese depusă o expertiză extrajudiciară, pe care au invocat-o în considerente.
Or, din încheierile întocmite în dosarul de primă instanţă nu rezultă că s-ar fi acordat cuvântul asupra dovezilor de care părţile au înţeles să se servească, astfel încât nici nu s-a încuviinţat, în condiţiile art. 167 C. proc. civ., administrarea vreunei dovezi.
La rândul ei, instanţa de apel nu s-a comportat ca instanţă în care are loc devoluţiunea procesului, şi a soluţionat pricina la primul termen, încălcând prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. care o obligau să verifice, în limitele cererii de apel, aplicarea legii de către prima instanţă. Faptul că prin motivele de apel fuseseră formulate critici chiar sub acest aspect, o îndreptăţeau să aprecieze asupra legalităţii administrării probelor în primă instanţă.
Faţă de cele ce preced, neadministrarea probelor necesare pentru aflarea adevărului în cauză, poate fi asimilată unor acte îndeplinite cu neobservarea formelor legale -privitoare la obligaţiile ce revin judecătorilor- de natură să fi provocat reclamantei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor de procedură săvârşite în aceste condiţii.
În atare condiţii, recursul va fi admis pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Neadministrarea probelor echivalează cu o necercetare a fondului astfel încât, în temeiul art. 297 C. proc. civ., va fi admis apelul declarat de reclamantă şi va fi desfiinţată sentinţa cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecarea fondului la acelaşi tribunal.
În fond după casare se va efectua o expertiză care să determine cuantumul măsurilor reparatorii la care este îndreptăţită reclamanta, şi se vor analiza şi celelalte aspecte invocate în căile de atac în ce priveşte restituirea în natură a unei părţi din teren.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Admite recursul declarat de reclamanta I.E. împotriva deciziei civile nr. 1013 din 11 octombrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează şi în consecinţă:
Admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 678 din 6 iulie 2005 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă.
Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 466/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 427/2006. Civil → |
|---|
