ICCJ. Decizia nr. 466/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 466
Dosar nr. 16974/1/200.
Nr. vechi 4945/2003
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 80 din 26 noiembrie 2001 Primarul Comunei Dobroteasa, judeţul Olt, a respins cererea formulată de M.N. în temeiul notificării nr. 105/2001 pentru restituirea în natură a unor bunuri imobile.
La data de 9 ianuarie 2002 reclamanta M.N. a atacat în justiţie, în contradictoriu cu Primăria Comunei Dobroteasa şi C. Dobroteasa, judeţul Olt, dispoziţia emisă de prima pârâtă, solicitând anularea actului şi restituirea în natură a unei case compusă din două camere şi o magazie şi a unei alte case, în construcţie, din lemn, formată din trei camere, bunuri situate în satul Betia, comuna Dobroteasa, judeţul Olt.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că imobilele au aparţinut părinţilor săi, M.I.M. şi M.I., construcţiile fiind situate pe un teren ce a fost reconstituit reclamantei conform Legii nr. 18/1991. Construcţiile au fost confiscate de la tatăl reclamantei urmare a condamnării într-un proces penal, autorul reclamantei fiind ulterior achitat prin Decizia penală nr. 1238/1996 a Curţii Supreme de Justiţie, pedeapsa confiscării averii fiind înlăturată.
Prin cererea de intervenţie principală din 15 aprilie 2002, G.D.C. a solicitat să i se restituie o suprafaţă de 0,08 ha teren pe care este amplasată o casă compusă din trei camere strămutată de pe terenul autorului reclamantei şi care este ocupată în prezent de birourile C.C. Dobroteasa.
Tribunalul Olt, secţia civilă, prin sentinţa nr. 706 din 27 mai 2002, a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâtul Primarul Comunei Dobroteasa să-i restituie în natură casă cu două camere şi o magazie din cărămidă situate în comuna Dobroteasa, sat Betia, judeţul Olt, pe terenul reclamantei în suprafaţă de 1435 mp.
S-a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei faţă de pârâta C. Dobroteasa, judeţul Olt şi totodată s-a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie promovată de G.D.C.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr.174 din 18 octombrie 2002, a admis apelurile declarate de reclamanta M.N., pârâta Primăria Dobroteasa, judeţul Olt şi intervenientul G.D.C., a anulat sentinţa tribunalului şi a reţinut cauza pentru rejudecarea apelurilor în scopul efectuării unei cercetări locale.
Aceeaşi instanţă, prin Decizia nr. 84 din 18 aprilie 2003, a admis acţiunea reclamantei împotriva pârâţilor Primăria comunei Dobroteasa, judeţul Olt, C. Dobroteasa, judeţul Olt, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice (această parte fiind introdusă în cauză direct în apel) şi intervenientului G.D.C. A fost anulată dispoziţia emisă de Primarul comunei Dobroteasa şi au fost obligaţi pârâţii „să restituie în natură reclamantei, casa cu două camere şi bucătărie şi magazia de cărămidă situate în comuna Dobroteasa, sat Betia, judeţul Olt şi pentru imobilul din comuna Dobroteasa teren în suprafaţă de 800 mp obligate C.C. Dobroteasa către intervenientul G.D., iar casa cu 2 camere şi prispă către reclamantă". (Dispozitivul a fost reprodus întocmai, aşa cum a fost redactat de Curtea de Apel Craiova).
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs pârâţii Primăria comunei Dobroteasa, judeţul Olt, C.C. Dobroteasa, judeţul Olt (recurs comun) şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt în sensul propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice care au susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 18 lit. b) şi art. 21 din Legea nr. 10/2001 şi că Statul Român nu a fost proprietarul imobilelor revendicate, astfel că greşit a fost obligat la restituirea lor.
Recursurile sunt fondate, pentru un motiv de ordine publică a fost invocat şi urmează a fi rezolvat conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentinţa penală nr. 45 din 5 februarie 1960 pronunţată de Tribunalul Militar Craiova numitul M.M., tatăl reclamantei, a fost condamnat la 4 ani închisoare corecţională şi 3 ani interdicţie corecţională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prevăzut de art. 209, pct. 2, lit. a) C. pen. anterior. Conform art. 25 lit. b) din acelaşi cod s-a dispus confiscarea totală a averii condamnatului.
Soluţia a fost menţinută de fostul Tribunal Militar al Regiunii a II-a Militare, Colegiul de recurs, care, prin Decizia nr. 351 din 2 martie 1960, a respins recursul declarat de M.M.
Prin Decizia nr. 1238 din 21 mai 1996 Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a casat cele două hotărâri de condamnare, a achitat pe inculpatul M.M. şi a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii.
Potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate abuziv se înţeleg şi imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni de natură politică, prevăzută de legislaţia penală, săvârşite ca o manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist.
Pentru a fi în prezenţa unei asemenea ipoteze, este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, mai multe condiţii: a) existenţa unei hotărâri penale de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură politică, prevăzută de legislaţia penală; b) infracţiunea să fie săvârşită ca o manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist; c) legea să prevadă posibilitatea aplicării măsurii confiscării averii; d) prin hotărârea penală menţionată să se fi aplicat pedeapsa complementară a confiscării averii.
Folosirea de către legiuitor a sintagmei „infracţiuni de natură politică" implică depunerea de către persoana îndreptăţită, ca act doveditor, a hotărârii judecătoreşti de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură politică, care a prevăzut ca măsură complementară confiscarea averii. În aceste cazuri, entitatea obligată la restituire, respectiv instanţa judecătorească civilă, vor analiza şi vor aprecia incidenţa beneficiului legii în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz, prin raportarea infracţiunii invocate în textul hotărârii de condamnare la prevederile constituţionale actuale şi la ordinea juridică actuală.
Or, din cercetarea actelor dosarului se constată că acţiunea reclamantei nu se găseşte în ipoteza reglementată de textul citat întrucât petenta nu se mai află în prezenţa unei hotărâri penale de condamnare a autorului său pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură politică cât timp atare hotărâre penală a fost casată urmare a exerciţiului unei căi extraordinare de atac, iar măsura confiscării averii a fost înlăturată în aceleaşi condiţiuni ale controlului judiciar.
Cu alte cuvinte, nici entitatea obligată la restituire ori la alte măsuri reparatorii şi nici instanţa judecătorească civilă nu se găsesc în ipoteza de a analiza ori de a aprecia dacă infracţiunea este ori nu de natură politică, cât timp hotărârea penală a fost casată, iar autorul reclamantei achitat. Textul citat din Legea nr. 10/2001 este incident numai atunci când hotărârea penală a rămas definitivă şi când organele îndrituite a aplicarea acestei legi sunt chemate ele însele să analizeze şi să aprecieze dacă „infracţiunea este de natură politică" şi dacă textul din hotărârea penală mai este compatibil cu ordinea constituţională actuală.
Cum hotărârea penală a fost casată, iar măsura confiscării înlăturată chiar de instanţa penală prin exerciţiul unei căi de atac de reformare, temeiul acţiunii reclamantei nu se poate circumscrie decât în prevederile art. 4041 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care „în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia".
Întrucât instanţele au soluţionat cauza în baza unui temei juridic inaplicabil speţei şi circumstanţelor sale, precum şi cu încălcarea normelor de competenţă după materie, se impune admiterea recursurilor, casarea hotărârilor şi reluarea judecăţii la instanţa competentă potrivit art. 1 şi art. 13 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Primăria comunei Dobroteasa, judeţul Olt, C.C. Dobroteasa, judeţul Olt şi D.G.F.P. Olt în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 84 din 18 aprilie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, Decizia nr. 174 din 18 octombrie 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, precum şi sentinţa nr. 706 din 27 mai 2002 a Tribunalului Olt, secţia civilă şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Slatina, ca instanţă de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 47/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4283/2006. Civil → |
|---|
