ICCJ. Decizia nr. 4361/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4361
Dosar nr. 9755//1/2006
Şedinţa publică din 30 mai 2007
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin dispoziţia nr. 2091 din 29 august 2005 primarul municipiului Timişoara a respins notificarea nr. 204 din 28 iunie 2001 formulată de G.C.D. şi H.Z.O. prin care solicitau retrocedarea în natură a imobilului situat în strada B. nr. 10, înscris în C.F. nr. 34684 Timişoara, nr. top 12664-12665, motivat de faptul că notificatorii nu se află într-un grad de rudenie care, în raport de dispoziţiile art. 4 din Legea din 28 iulie 1927, să le permită să beneficieze de măsuri reparatorii.
Prin cererea înregistrată la 7 octombrie 2005, contestatorii G.C.D. şi H.Z.O. au cerut anularea dispoziţiei şi restituirea în natură a imobilului în litigiu, afirmând că au calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii.
În motivarea cererii reclamanţii au susţinut că Legea privind impozitul progresiv pe succesiuni din 28 iulie 1921 (nu 1927 cum se arată în dispoziţie) a fost abrogată prin Legea timbrului din 29 aprilie 1927, vocaţia succesorală a colateralilor ordinari fiind cea instituită prin dispoziţiile art. 676 C. civ., anume până la gradul al Xll-lea inclusiv.
Mai mult, reclamanţii au arătat că fac parte din clasa a IV-a de moştenitori şi, ca atare, acced la succesiunea autorului deposedat de stat prin reprezentare, în lipsa moştenitorilor din primele 3 clase.
Pe fondul cauzei, reclamanţii au susţinut că imobilul în litigiu a fost naţionalizat din patrimoniul autorilor lor, C.O. şi C.N., în mod abuziv, prin Decretul nr. 92/1950 şi, ca atare, sunt îndreptăţiţi să le fie retrocedat în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 220 din 6 februarie 2006 Tribunalul Timiş a admis contestaţia, a anulat dispoziţia şi a dispus emiterea unei noi dispoziţii în sensul restituirii în natură a imobilului în litigiu către contestatori pentru apartamentele rămase libere şi acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele înstrăinate.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că atâta timp cât reclamanţii, în justificarea calităţii de moştenitori ai defuncţilor C.N. şi C.O., foşti proprietari ai imobilului în litigiu, care a fost preluat de stat în mod abuziv, au invocat certificatele de moştenitor nr. 134 din 11 iunie 2001 emis de BNP M. şi, respectiv, nr. 2 din 3 ianuarie 2000 emis de BNP „D.C.B.", certificate care nu au fost anulate, soluţia de respingere a notificării prin dispoziţia atacată este nelegală.
Reţinând şi faptul că prin Decizia civilă nr. 1606/2004 a Curţii de Apel Timişoara a fost constată, în mod implicit, calitatea de proprietarii ai imobilului în litigiu a autorilor invocaţi de reclamanţi, prima instanţă a apreciat că se impune admiterea contestaţiei, contestatorilor urmând să le fie restituite în natură apartamentele libere şi să primească măsuri reparatorii pentru cele înstrăinate.
Prin Decizia civilă nr. 119/A din 5 aprilie 2006 Curtea de Apel Timişoara a respins apelul declarat de pârâtul primarul municipiului Timişoara ca nefondat.
În motivarea hotărârii instanţa a reţinut că reclamanţii şi-au dovedit calitatea de moştenitori ai proprietarilor tabulari cu certificatele de moştenitor depuse la dosar, certificate care fac dovada acestei calităţi până la anularea lor, cu menţiunea că oricum potrivit art. 41 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, beneficiarii acestei legi sunt moştenitorii legali fără vreo distincţie privind gradul de rudenie cu foştii proprietari tabulari.
Totodată, instanţa a reţinut că prin probatoriul administrat reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul invocând incidenţa art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâtul reiterează critica potrivit căreia reclamanţii nu au calitatea de moştenitori legali ai foştilor proprietari ai imobilului, aspect de fapt constatat şi printr-o hotărâre judecătorească (Decizia nr. 888 din 30 martie 2003 a Curţii de Apel Timişoara).
Totodată, pârâtul invocă că reclamanţii nu şi-au dovedit nici dreptul de proprietate cu privire la imobilul în litigiu pentru care statul are un titlu valabil, caz în care se impunea respingerea cererii.
Analizând criticile formulate de pârât, care se circumscriu, prin gruparea argumentelor doar motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În drept, recursul este o cale extraordinară de atac care, se grefează pe conţinutul hotărârii atacate şi nu pe chestiuni străine acesteia iar instanţa de recurs nu judecă pricina în fond ci judecă hotărârea, în sensul că ea cercetează modul cum au aplicat legea instanţele de fond în soluţionarea cauzei.
Or, în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul afirmă că judecătorii fondului au interpretat şi aplicat greşit legea atunci când au reţinut calitatea reclamanţilor de moştenitori legali şi, pe cale de consecinţă, de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în procedura Legii nr. 10/2001, invocând argumente fără vreo legătură cu considerentele hotărârilor date în fond.
Astfel, instanţele de fond au reţinut că în justificarea calităţii de moştenitori reclamanţii au depus la dosarul cauzei certificate de moştenitor, certificate care nu au fost contestate şi anulate.
Or, potrivit art. 88 alin. (1) teza 2 din Legea nr. 36/1995, certificatul de moştenitor, până la anularea sa prin hotărâre judecătorească face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor ce se cuvin fiecărui moştenitor în parte.
Referitor la acest aspect pârâtul s-a rezumat să declare recurs fără a dovedi că ar fi efectuat vreun demers în sensul anulării certificatelor de moştenitor pretins nelegale, posibilitate care îi era recunoscută prin dispoziţiile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995.
Ca atare, cum argumentul principal reţinut de instanţele de fond este legal, şi cum pârâtul nu îl contestă în vreun mod prin recurs, critica sa cu privire la acest aspect, al dovezii calităţii de moştenitor al reclamanţilor, este nefondată.
Cât priveşte argumentul invocat de pârât, anume că printr-o altă hotărâre judecătorească s-ar fi reţinut că reclamanţii nu au calitate procesuală activă, este de menţionat că acesta nu este de natură, cât timp nu s-a făcut dovada anulării certificatelor de moştenitor emise în favoarea reclamanţilor la o altă concluzie, aceasta cu cât mai mult cu cât printr-o altă hotărâre judecătorească irevocabilă s-a reţinut că aceştia au o atare calitate.
Cât priveşte critica de nelegalitate formulată de pârât privind lipsa dovezilor privind dreptul de proprietate al autorului lor, critică nedezvoltată şi neargumentată, Înalta Curte constată că nu poate fi primită atâta timp cât potrivit menţiunilor din C.F. nr. 116 Timişoara (transcris în C.F. colectivă 34684), anterior înscrierii dreptului de proprietate al statului (la 20 august 1956 şi 4 octombrie 1967), pentru imobilul în litigiu a fost înscris dreptul de proprietate în favoarea autorilor reclamanţilor, C.N. (⅓ părţi indivize) şi C.O. (⅔ părţi indivize) ca fiind dobândit prin cumpărare.
Aşa fiind, cum hotărârile instanţelor de fond au fost date cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte urmează a constata că recursul declarat de pârât se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul primarul municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 119/A din 5 aprilie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4427/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4086/2006. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
