ICCJ. Decizia nr. 4427/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4427
Dosar nr. 207/57/2006
Şedinţa publică din 31 mai 2007
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 236 din 20 martie 2006, Tribunalul Sibiu a admis contestaţia formulată de C.A., prin mandatar C.M., în contradictoriu cu primarul municipiului Sibiu, a dispus anularea dispoziţiei nr. 1011/2005, emisă de pârâtul pe care 1-a obligat să emită dispoziţie de restituire în natură pentru imobilul înscris în C.F. 11816 Sibiu, nr. top 4072/1/2/55/1 şi 4072/1/2/55/3.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut ca imobilul înscris în C.F. 11816 Sibiu, nr. top 4072/1/2/55/1 şi 4072/1/2/55/3 a fost proprietatea lui C.N. şi C.A., dobândit prin cumpărare, fiind expropriat de Statul Român în anul 1971.
Reclamanta, în numele mamei sale, C.A. şi al său personal, a formulat notificare pentru restituirea în natură a imobilului, conform Legii nr. 10/2001.
Prin dispoziţia nr. 1011/2005, pârâtul a respins cererea de restituire, deoarece nu s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită şi nici dovada dreptului de proprietate.
C.A. a dat procură specială fiului său, C.M., pentru redobândirea în natură a imobilului şi şi-a însuşit notificarea adresată Primăriei Sibiu pentru restituirea imobilului.
Contestatorul şi-a dovedit astfel, calitatea de persoană îndreptăţită faţă de C.N. şi calitatea de mandatar al fostului proprietar, C.A.
Prin Decizia civilă nr. 177A din 24 mai 2006, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul primarul municipiului Sibiu.
Curtea de Apel a reţinut că imobilul expropriat a aparţinut contestatoarei şi numitului C.N.
Prin procură dată fiului său, aceasta şi-a însuşit notificarea, iar Legea nr. 247/2005 a acoperit lacuna din Legea nr. 10/2001, potrivit căreia notificarea putea fi făcută numai personal sau prin mandatar, iar actele doveditoare puteau fi depuse doar în procedura administrativă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul primarul municipiului Sibiu.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţele de judecată au ignorat dispoziţiile imperative ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituind imobilul doar pe baza evidenţelor de carte funciară şi fără a analiza existenţa şi utilizarea unor amenajări subterane.
Recurentul a mai arătat că restituirea imobilului a fost solicitată de C.M., în numele mamei sale, C.A., fără a face dovada mandatului de reprezentare.
Notificatorul nu a făcut nici dovada dreptului de proprietate, pentru că actele doveditoare trebuie depuse în cadrul procedurii administrative, notificarea fiind soluţionată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar termenul de depunere a actelor doveditoare fiind un termen de decădere.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi sunt fondate, doar în ceea ce priveşte faptul că instanţele au dispus restituirea în natură fără să verifice dacă aceasta este posibilă.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la calitatea de persoană îndreptăţită şi nedovedirea dreptului de proprietate, criticile formulate nu sunt fondate.
Astfel, notificarea a fost formulată de C.M., în numele mamei sale, C.A., fostă coproprietară a imobilului.
Chiar dacă notificarea nu a fost transmisă personal de C.A., aceasta, prin declaraţia autentificată din 3 februarie 2006 a arătat că îşi însuşeşte cererea adresată de fiul său primăriei, prin care a solicitat restituirea imobilului.
La aceeaşi dată, reclamanta a dat şi o procură specială fiului său, împuternicindu-1 să facă toate demersurile în faţa autorităţilor administrative şi judecătoreşti pentru restituirea proprietăţii ce i-a aparţinut.
Acestea demonstrează că fiul reclamantei a transmis notificarea în baza unui mandat tacit, transformat apoi în mandat ce îmbracă forma autentică.
Nici criticile referitoare la faptul că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate nu sunt fondate.
La dosar există copia in extenso a C.F. 11816 Sibiu, din care rezultă că imobilele de sub A+3, nr. top. 4072/1/2/10, 4072/1/1/28 şi 4072/1/2/55, reprezentând locuri de casă, au fost dobândite prin act de vânzare-cumpărare de C.N. şi soţia sa C.A.
Prin încheierea de carte funciară nr. 5014 din 11 decembrie 1971, asupra acestui imobil s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului Român, cu titlu de expropriere.
Prin urmare, reclamanta a făcut dovada că, împreună cu soţul ei au fost titularii dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv de stat.
Faptul că o parte din actele doveditoare au fost depuse la instanţa de judecată, nu este de natură a lipsi pe reclamantă de dreptul pe care legea i-1 conferă.
Art. 22 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data notificării, prevedea că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi cele ce atestă calitatea de moştenitor, vor fi depuse ca anexe la notificare sau în termen de cel mult 18 luni de la intrarea în vigoare a legii. Ulterior, termenul a fost prelungit prin OUG nr. 184/2002, aprobată prin Legea nr. 48/2004 şi OUG nr. 10/2003, aprobată prin Legea nr. 289/2003.
Potrivit textelor de lege invocate, reclamanta trebuia să depună documentaţia de care a înţeles să se folosească pentru dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită, dar stabilirea prin lege a momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana îndreptăţită poate să depună actele doveditoare, nu limitează dreptul instanţei de a soluţiona litigiul doar pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.
O asemenea limitare ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţia României şi recunoscute părţilor prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Or, garanţia oferită de art. 6 din Convenţie cuprinde atât dreptul părţilor de a-şi susţine prin probe cererile, dar şi dreptul instanţei de a încuviinţa şi administra acele dovezi pe care le apreciază ca fiind pertinente, concludente şi utile.
De altfel, aşa cum rezultă din actele dosarului şi din chiar susţinerile recurentului, reclamanta a ataşat la notificare copia extrasele de carte funciară care dovedesc dreptul de proprietate şi copia încheierii de intabulare din dosarul nr. 71/1960.
Întemeiate sunt, în schimb, criticile referitoare la faptul că restituirea în natură s-a realizat fără a se verifica dacă imobilele solicitate sunt libere, în sensul Legii nr. 10/2001.
Expropriate fiind, regimul juridic al imobilelor solicitate este reglementat de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, care în alin. (3) prevede că persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.
Prin urmare, pentru a se putea dispune restituirea în natură, era necesar ca instanţele de judecată să verifice dacă terenurile sunt libere, în sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Or, o astfel de verificare nu a avut loc, ceea ce face ca circumstanţele cauzei să nu fie pe deplin stabilite.
De aceea, se va admite recursul declarat şi se va casa Decizia atacată, iar cauza va fi trimisă pentru rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
La rejudecare se vor administra toate probele necesare pentru clarificarea deplină a situaţiei de fapt şi pentru a se determina dacă terenul solicitat este liber şi poate fi restituit în natură.
În acest sens se va dispune efectuarea unei expertize de specialitate prin care să fie individualizate suprafeţele de teren solicitate şi să se constate dacă există construcţii, servituti legale ori lucrări de utilitate publică, din cele prevăzute de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de primarul municipiului Sibiu împotriva deciziei civile nr. 177A din 24 mai 2006, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4615/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4361/2006. Civil → |
|---|
