ICCJ. Decizia nr. 4387/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4387
Dosar nr. 43215/1/200.
Nr. vechi 20515/2004
Şedinţa publică din 5 mai 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 decembrie 2003 pe rolul Tribunalului Călăraşi, reclamanta I.E. a contestat dispoziţia nr. 2355 din 28 august 2003 emisă în baza Legii nr. 10/2001 de Primarul municipiului Călăraşi, solicitând să se dispună:
- anularea acesteia pentru nelegalitate şi netemeinicie;
- obligarea pârâtei Primăria municipiului Călăraşi de a emite o altă dispoziţie prin care să i se acorde despăgubiri băneşti în condiţiile reglementării menţionate.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că pentru terenul de 500 mp, situat în Călăraşi, expropriat prin Decretul nr. 353/1981 şi ocupat în totalitate de construcţii noi, reclamanta a solicitat măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti.
Dispoziţia atacată a stabilit că suma echivalentă bunului în litigiu este de 133.807.000 lei însă în mod nelegal ea a fost acordată sub formă de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţile comerciale tranzacţionate pe pârâta de capital. Or, reclamanta a arătat că imobilul a avut destinaţia de locuinţă, astfel că sunt incidente prevederile art. 24 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 privind acordarea de despăgubiri băneşti.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea contestaţiei, susţinând că au fost în mod corect aplicate prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001.
La termenul de judecată de la 28 ianuarie 2004 pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a Prefectului şi a Prefecturii judeţului Călăraşi pentru ca aceştia să răspundă pentru eventualele cheltuieli de judecată ocazionate de proces întrucât ei coordonează şi stabilesc prin indicaţii obligatorii modul de acordare a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a dispus la acelaşi termen introducerea în cauză a celor doi intervenienţi forţaţi iar prin sentinţa civilă nr. 287 din 10 martie 2004 a admis contestaţia.
A fost anulată în parte dispoziţia atacată, respectiv pct. 2 referitor la modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii, stabilindu-se că persoana îndreptăţită beneficiază de despăgubiri în echivalent bănesc în cuantum de 133.807.000 lei.
S-au menţinut celelalte prevederi ale dispoziţiei.
Instanţa a reţinut în esenţă că întrucât imobilul expropriat avea destinaţia de locuinţă, sunt incidente prevederile art. 24 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 privind acordarea de despăgubiri băneşti, neavând relevanţă, sub acest aspect, dacă este vorba despre un imobil expropriat sau intrat în alt mod în patrimoniul statului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri pârâta Primăria municipiului Călăraşi şi chematul în garanţie Prefectul judeţului Călăraşi, susţinând în esenţă că dacă imobilul cu destinaţia de locuinţă a fost demolat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 (situaţia din speţă), măsurile reparatorii prin echivalent sunt cele prevăzute de art. 9 alin. (2) din lege, respectiv titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare ori acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital.
Intimata-contestatoare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelurilor ca nefondate şi invocând excepţia lipsei calităţii procesuale a Primăriei municipiului Călăraşi.
Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia civilă nr. 937 din 9 septembrie 2004, a respins excepţia ca nefondată, reţinând că judecata cauzei în primă instanţă s-a desfăşurat în contradictoriu şi cu Primăria municipiului Călăraşi.
În ceea ce priveşte apelurile, acestea au fost respinse ca nefondate, cu o motivare similară celei a tribunalului, axată pe ideea că prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au prioritate în privinţa modalităţii de acordare a măsurilor reparatorii.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri Primăria municipiului Călăraşi şi Prefectul Judeţului Călăraşi, criticând-o pentru greşita aplicare a prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001 şi reiterând susţinerile din apel referitoare la măsurile reparatorii prin echivalent aplicabile în cauză.
Intimata-contestatoare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca neîntemeiate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Recursul declarat de către pârâta Primăria municipiului Călăraşi este nul în condiţiile art. 3021 lit. d) C. proc. civ., lipsind semnătura reprezentantului acestei persoane juridice.
Înalta Curte a acordat un termen tocmai pentru a se complini această neregularitate prevăzută de lege sub sancţiunea nulităţii însă recurenta nu a înţeles că procedeze în consecinţă, astfel încât cererea de recurs va fi anulată.
În ceea ce priveşte recursul chematului în garanţie Prefectul judeţului Călăraşi, acesta este întemeiat în sensul consideraţiilor ce succed.
Situaţia de fapt ce rezultă în mod necontestat din probatoriile administrate are în vedere un teren expropriat, pe care ulterior s-au construit edificii noi care fac imposibilă restituirea în natură.
În acest context faptic, Înalta Curte constată că au prioritate în aplicare prevederile art.11 din Legea nr. 10/2001, în speţă alin.8, ca norme speciale ce vizează doar preluările abuzive sub forma exproprierii.
Neţinând seama de principiul specialia generalibus derogant, instanţele au dat eficienţă în mod greşit unui text cu caracter de principiu, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care se referă la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc în ipoteza în care imobilul există în materialitatea sa dar restituirea în natură nu este posibilă.
În situaţia de fapt a cauzei de faţă, măsurile reparatorii sunt însă cele prevăzute de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum în mod corect s-a apreciat prin dispoziţia administrativă atacată. Chiar dacă modul de redactare a textelor nu este la adăpost de orice critică, interpretarea lor coroborată conduce la concluzia că persoana îndreptăţită are la îndemână, în ipoteza de fapt specifică speţei, posibilitatea de a alege doar între restituirea prin acordare de titluri de valoare nominală, de acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital ori compensarea cu alte bunuri sau servicii.
În consecinţă, potrivit prevederilor art. 304 pct. 9, art. 312 alin. (1) şi art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul chematului în garanţie, se va modifica în parte Decizia şi se va admite apelul acestuia împotriva sentinţei pronunţate de Tribunal.
Dispunându-se schimbarea în totalitate a sentinţei, se va respinge contestaţia ca neîntemeiată, actul administrativ fiind legal sub toate aspectele.
Urmează a se menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de chematul în garanţie Prefectul judeţului Călăraşi împotriva deciziei nr. 937 din 9 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a civilă şi pentru litigii de muncă.
Modifică în parte Decizia în sensul că:
Admite apelul declarat de chematul în garanţie împotriva sentinţei civile nr. 287 din 10 martie 2004 a Tribunalului Călăraşi.
Schimbă în tot sentinţa, în sensul că respinge contestaţia, ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Anulează recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Călăraşi pentru lipsa semnăturii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3967/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2805/2006. Civil → |
|---|
