ICCJ. Decizia nr. 4428/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4428
Dosar nr. 3154/46/2006
Şedinţa publică din 31 mai 2007
Asupra recursului civil de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 274 din 19 decembrie 2002, Tribunalul Argeş a admis în parte cererea formulată de reclamanta M.A. împotriva pârâţilor SC A. SA Piteşti, Primăria municipiului Piteşti, Consiliul local Piteşti, Prefectura judeţului Argeş şi A.P.A.P.S.
A constatat că reclamanta este îndreptăţită să primească despăgubiri prin echivalent pentru terenul de 1537 mp situat în Piteşti.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâţii acordarea de măsuri reparatorii prin despăgubiri băneşti, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru un teren de cca 1100 mp, situat în Piteşti.
A mai reţinut tribunalul, că terenul provine de la autoarea reclamantei, B.M., decedată la 10 februarie 1962 şi a fost preluat abuziv de C.A.P. Bascov în acelaşi an, iar potrivit Decretului nr. 197/1968 a fost expropriat pentru înfiinţarea fostei întreprinderi a Comerţului cu Ridicata Textile încălţăminte, în prezent SC A. SA
Terenul este în suprafaţă de 1537 mp şi se află în incinta SC A. SA, iar potrivit art. 2 şi art. 27 din Legea nr. 10/2001, reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin Decizia civilă nr. 71A din 8 mai 2003, Curtea de Apel Piteşti a admis apelurile declarate de pârâtele SC A. SA, Primăria municipiului Piteşti, Prefectura judeţului Argeş, A.P.A.P.S. şi chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice.
A schimbat în tot sentinţa apelată şi a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei, cu motivarea că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 1/2000, modificată, ceea ce exclude aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 4229 din 28 aprilie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei pe care a casat-o şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor la aceeaşi curte de apel.
Instanţa supremă a constatat că împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite, pentru că, terenul reconstituit în baza legilor fondului funciar este un teren ce a aparţinut soţului reclamantei, decedat şi pentru care s-a formulat cerere de reconstituire.
Cum art. 8 din Legea nr. 10/2001 exclude de la restituire terenurile situate în extravilan era necesar a se administra probele necesare pentru clarificarea situaţiei juridice a terenului.
După rejudecare, prin Decizia civilă nr. 230A din 30 octombrie 2006, Curtea de Apel Piteşti a admis apelurile declarate şi a schimbat sentinţa, în sensul că a respins acţiunea.
A obligat pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către pârâta SC A. SA, în cuantum de 2000 lei.
Curtea de apel a stabilit că terenul este situat în intravilanul municipiului Piteşti, aşa cum rezultă din adresa nr. 43621/43622 din 6 octombrie 2006, eliberată de Municipiul Piteşti.
SC A. SA este societate integral privatizată, situaţie în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată, iar reclamanta nu este îndreptăţită să primească despăgubiri băneşti de la SC A. SA, ci trebuie să se adreseze Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor din subordinea Cancelariei Primului Ministru.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs M.C.E., unicul moştenitor al reclamantei, care a decedat la data de 26 octombrie 2006.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a art. 22 şi art. 29 din Legea nr. 10/2001 şi a art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Recurentul a arătat că, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, a adresat în termen notificarea unităţii deţinătoare a imobilului. Dacă unitatea deţinătoare a constatat că nu se poate dispune restituirea în natură, ci acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, era obligată să transmită notificarea şi documentaţia instituţiei implicată în privatizare, competentă să stabilească măsurile reparatorii prin echivalent.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, persoana îndreptăţită nu trebuie să se adreseze personal Secretariatului Comisiei centrale, ci unitatea sesizată trebuie să trimită acestuia notificarea, însoţită de propunerea de acordare de despăgubiri.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data notificării transmise de reclamantă SC A. SA, persoana îndreptăţită va notifica persoana juridică deţinătoare a imobilului, solicitând restituirea în natură, iar potrivit art. 27 alin. (2) din lege, în forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, notificarea se adresează instituţiei publice care a efectuat privatizarea.
În cauză, prin notificarea transmisă SC A. SA, prin executor judecătoresc, la 21 mai 2001, reclamanta M.A. a solicitat despăgubiri băneşti pentru suprafaţa de teren de 1100 mp aflată în patrimoniul societăţii.
Prin adresa din 8 iunie 2001, societatea notificată a comunicat reclamantei că refuză cererea de restituire prin echivalent, pentru că este societate privatizată, iar notificarea se adresează instituţiei publice implicate în privatizare.
Prin urmare, în noiembrie 2001, reclamanta a transmis o nouă notificare, prin executor judecătoresc, către A.P.A.P.S., care nu a dat curs cererii.
Aşadar, reclamanta a respectat obligaţia de notificare în termenul legal, atât a unităţii deţinătoare, cât şi a instituţiei implicate în procesul de privatizare a unităţii deţinătoare şi a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită.
Ca atare, are dreptul la măsurile reparatorii stabilite de legea specială de restituire.
Pe parcursul procesului, însă, a intrat în vigoare Legea nr. 247/2005, care cuprinde norme de imediată aplicare şi care, în art. 16 alin. (2) din Titlul VII prevede că notificările nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii se predau pe bază de proces verbal Secretariatului Comisiei centrale, însoţite de deciziile sau dispoziţiile emise de entităţile investite cu soluţionarea cererilor, şi de întreaga documentaţie.
Noua lege nu impune persoanei îndreptăţite să se adreseze personal Comisiei centrale, unica modalitate de sesizare a acesteia fiind propunerea motivată de acordare de despăgubiri, emisă de unitatea notificată.
Cum, prin actele depuse la dosar, SC A. SA a făcut dovada că este societate comercială integral privatizată, potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 29 alin. (2) după modificare şi republicare, entitatea competentă să soluţioneze notificarea şi să transmită Comisiei centrale propunerea de despăgubiri este A.VA. S.
De aceea, greşit, prin Decizia atacată, a fost admis şi apelul declarat de A.V.A.S., fiind respinsă acţiunea în contradictoriu cu toate pârâtele, inclusiv A.V.A.S.
Faţă de prevederile Legii nr. 10/2001 şi actele depuse la dosar, acţiunea se impune a fi respinsă doar în contradictoriu cu celelalte pârâte care nu au obligaţia legală să soluţioneze notificarea.
Prin urmare, se va admite recursul declarat de reclamantul M.C.E., se va casa în parte Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti şi se va respinge apelul declarat de A.V.A.S.
Se va schimba în parte sentinţa pronunţată de Tribunalul Argeş, în sensul că se va respinge acţiunea faţă de pârâţii SC A. SA, Primăria municipiului Piteşti, Consiliul local al municipiului Piteşti, Prefectura judeţului Argeş şi Ministerul Finanţelor Publice.
Se vor menţine restul dispoziţiilor deciziei şi se vor păstra restul dispoziţiilor sentinţei.
În ceea ce priveşte cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, cererea formulată de recurent va fi respinsă, dat fiind faptul că la dosar nu există înscrisuri care să dovedească ce anume cheltuieli s-au efectuat şi care este cuantumul acestora.
Se va respinge şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de SC A. SA, având în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ. şi faptul că, fiind admis recursul declarat de reclamant, acesta nu a căzut în pretenţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul M.C.E.
Casează în parte Decizia civilă nr. 230A din 30 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în sensul respingerii apelului declarat de A.V.A.S.
Schimbă în parte sentinţa civilă nr. 274 din 19 decembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Argeş, în sensul că respinge acţiunea faţă de pârâţii SC A. SA, Primăria municipiului Piteşti, Consiliul local al municipiului Piteşti, Prefectura judeţului Argeş şi Ministerul Finanţelor Publice.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei şi păstrează restul dispoziţiilor sentinţei.
Respinge cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, formulate de recurentul-reclamant şi intimata-pârâtă SC A. SA
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4744/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4481/2006. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
