ICCJ. Decizia nr. 4744/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4744
Dosar nr. 2855/1/2006
Şedinţa publică din 11 iunie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 242 din 6 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria municipiului Focşani, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a fost constatată soluţionarea, prin încheierea din 20 decembrie 2004 a excepţiilor de necompetenţă teritorială şi tardivităţii modificării acţiunii faţă de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii N.B. şi N.C.P., în contradictoriu cu pârâţii A.V.A.S. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a constatat că reclamanţii, în calitate de moştenitori, au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital, în valoare de 3.670.457.270 lei în privinţa pârâtei A.V.A.S. şi de 1.867.649.593 lei în privinţa pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a fost anulată Decizia nr. 186 din 26.10.2004 emisă de A.V.A.S., s-a luat act de renunţarea la judecată în privinţa pârâtei SC V. SA Focşani şi a fost respinsă acţiunea formulată împotriva pârâtei Prefectura judeţului Vrancea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că autorii reclamanţilor au fost proprietarii fabricii şi terenului aferent ce formează obiectul litigiului, că a fost făcută de către reclamanţi dovada calităţii de moştenitori, că terenul şi un corp de construcţie se află în proprietatea SC V. SA, privatizată legal, iar celelalte trei corpuri de construcţie au fost demolate până în anul 1990, situaţie în care nu este posibilă restituirea imobilului în natură, astfel că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în echivalent şi că A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă pentru partea de imobil aflată în patrimoniul SC V. SA, iar Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru construcţiile preluate abuziv şi demolate.
Apelurile declarate de pârâţii A.V.A.S. şi Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice au fost respinse ca nefondat, prin Decizia nr. 817 din 4 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă.
Împotriva susmenţionatei decizii au declarat recurs pârâţii A.V.A.S. şi Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român.
Pârâta A.V.A.S. şi-a încadrat recursul în prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că, întrucât instanţa de apel a constatat întemeiată critica vizând neanalizarea motivelor pentru care recurenta a respins notificarea, se impunea desfiinţarea sentinţei tribunalului; că în mod greşit s-a apreciat că reclamanţii au fost repuşi în termenul de înregistrare a notificării; că unitatea deţinătoare, SC V. SA nu şi-a îndeplinit obligaţia de a soluţiona notificarea, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; că aceleiaşi unităţi îi revenea sarcina de a constata dacă reclamanţii sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii şi că precizarea acţiunii nu putea fi făcută decât până la prima zi de înfăţişare.
Prin recursul pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 3, 4 şi 9 C. proc. civ., s-a susţinut că Tribunalul Vrancea nu avea competenţa teritorială de a soluţiona acţiunea, faţă de împrejurarea că instituţia publică implicată în procesul de privatizare a societăţii comerciale care deţine imobilul, îşi are sediul în Bucureşti, ceea ce atrage competenţa Tribunalului Bucureşti, că recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă, că reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de moştenitori şi că nu au fost depuse la dosar înscrisurile doveditoare prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001, în privinţa dreptului de proprietate asupra imobilului ce formează obiectul litigiului.
Ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele ce vor urma.
Conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel este obligată să desfiinţeze sentinţe primei instanţe şi să-i trimită acesteia cauza, spre rejudecare, în situaţia în care procesul a fost rezolvat fără a se intra în cercetarea fondului, ori procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.
Or, tribunalul s-a pronunţat pe fondul litigiului, iar faptul că una dintre apărările recurentei-pârâte A.V.A.S. nu a fost analizată, nu este de natură a atrage desfiinţarea sentinţei.
Instanţa de apel nu a constatat o repunere în termenul de formulare a notificării, ci a stabilit corect faptul că notificarea, adresată SC V. Vrancea SA, în calitate de unitate deţinătoare a fost formulată în termen legal şi anume, în luna aprilie 2001.
Calitatea procesuală pasivă a A.V.A.S. derivă din faptul că aceasta este instituţia publică care a efectuat privatizarea SC V. SA, cu respectarea dispoziţiilor legale, instanţa de apel aplicând corect prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001.
În atare situaţie, obligaţia soluţionării notificării revenea recurentei-pârâte A.V.A.S., iar nu pârâtei SC V. SA faţă de care, în mod corect a fost respinsă acţiunea, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Potrivit prevederilor art. 134 C. proc. civ., este socotită prima zi de înfăţişare aceea în care părţile legal citate, pot pune concluzii.
Or, până la data de 6 septembrie 2004, când a fost înregistrată precizarea acţiunii, nu a existat prima zi de înfăţişare deoarece, cauza fusese amânată la mai multe termen, fie pentru nelegala îndeplinire a procedurii de citare, fie pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare, astfel că nu erau îndeplinite cumulativ cele două condiţii prevăzute în art. 134 C. proc. civ.
Întrucât, prin acţiunea înregistrată la data de 7 mai 2004, reclamanţii au chemat iniţial în judecată doar pe pârâtele SC V. SA Focşani şi Prefectura judeţului Vrancea, se constată că la data sesizării sale, Tribunalului Vrancea îi revenea competenţa teritorială a soluţionării cauzei, chemarea în judecată ulterioară, prin modificarea acţiunii a altor pârâţi neatrăgând schimbarea acestei competenţe, deoarece respectarea normelor de competenţă teritorială este raportată la momentul investirii instanţei.
Conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data pronunţării sentinţei tribunalului, în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, text de lege corect aplicat de instanţe atunci când au constatat calitatea procesuală pasivă a acestuia, în privinţa construcţiilor demolate anterior privatizării.
Dreptul de proprietate asupra imobilului a fost dovedit, la dosar fiind depus contractul de societate din 3 noiembrie 1937, imobil preluat abuziv prin procesul-verbal din 20 iunie 1945, iar dovada calităţii de moştenitori a reclamanţilor a fost făcută cu înscrisurile aflate în dosarul instanţei de fond, respectiv, acte de stare civilă, testament şi certificatul de moştenitor nr. 212 din 25 noiembrie 2003 aflat la fila 18.
Aşa fiind, se constată că sunt neîntemeiate toate criticile formulate de recurenţi.
În consecinţă, ambele recursuri urmează a fi respinse urmează a fi respinse, ca nefondate, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor şi A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 817 din 4 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4743/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4428/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
