ICCJ. Decizia nr. 465/2006. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr.465

Dosar nr.16891/1/200.

Nr. vechi 4917/2003

Şedinţa publică din 18 ianuarie 2006

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 273 din 19 decembrie 2002, Tribunalul Argeş a admis acţiunea reclamantei M.A. în sensul că a constatat dreptul acesteia de a primi despăgubiri în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 1100 mp situat în Piteşti.

Apelul declarat de pârâta SC S.G. SA Piteşti a fost admis prin Decizia civilă nr.87/2003 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în sensul acordării de despăgubiri echivalente reclamantei-intimate, pentru suprafaţa de 703,28 mp teren deţinut de societatea recurentă şi despăgubiri echivalente suprafeţei de 117,88 mp deţinut de SC C.G. SA, ambele suprafeţe fiind situate la aceeaşi adresă, respectiv, str. N.

A fost respinsă acţiunea faţă de Primăria municipiului Piteşti şi totodată, a fost respinsă cererea de chemare în garanţie faţă de A.P.A.P.S.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:

Reclamanta este moştenitoarea proprietarului terenului obiect al litigiului, teren ce nu a format obiectul Legii nr. 18/1991 şi nici nu-l putea forma deoarece în anul 1990 acesta nu era în patrimoniul C.A.P.

Cum terenul pretins a fost preluat cu titlu valabil de către societăţile comerciale pârâte privatizate în condiţiile legii, reclamantei i se cuvin măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 27 din Legea nr. 10/2001, măsuri care au fost stabilite în raport de suprafaţa deţinută de fiecare din cele două societăţi, conform raportului de expertiză dispus în apel.

S-a mai constatat faptul că, Primăria nefiind deţinătoarea imobilului, nu are nici calitate procesuală pasivă în cauză.

În ce priveşte chemarea în garanţie a A.P.A.P.S., faţă de împrejurarea că nu a fost stabilit cuantumul despăgubirilor, iar reclamanta nu a declarat apel împotriva sentinţei, s-a considerat de către aceeaşi instanţă de apel că nu este cazul pronunţării unei hotărâri în contradictoriu cu această parte. Numai ulterior, printr-o eventuală acţiunea în instanţă prin care să fie stabilit cuantumul şi natura despăgubirilor, va putea fi eventual antrenată răspunderea A.V.A.S.

Împotriva acestei decizii, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. au declarat recurs pârâtele SC S.G. SA Piteşti şi SC C.G. SA Piteşti.

Ambele recursuri critică Decizia Curţii de Apel pentru următoarele considerente:

În mod greşit, instanţele nu s-au pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestor părţi şi în mod greşit au respins cererea de chemare în garanţie a A.V.A.S. Aceasta deoarece, SC C. SA a fost privatizată în condiţiile legii iar o parte din teren l-a vândut SC S.G. SA astfel încât ambele societăţi au capital integral privat, fiind scutite de la acordarea de măsuri reparatorii faţă de foştii proprietari, conform art. 27 din Legea nr. 10/2001. Această obligaţie revine A.V.A.S. care trebuia aşadar să fie introdusă în cauză.

Pe de altă parte, s-a invocat faptul că, terenul a fost preluat de C.A.P. şi prin urmare, conform art. 8 din Legea nr. 10/2001, restituirea acestuia putea fi făcută în condiţiile Legii nr. 18/1991.

Chiar şi în situaţia în care, măsurile reparatorii trebuiau acordate, în condiţiile în care nu s-a solicitat restituirea în natură ci doar despăgubiri în echivalent, recurentele au considerat că se impunea a fi stabilit cuantumul acestor măsuri, natura lor precum şi partea obligată la acordarea lor şi care nu putea fi altcineva decât fosta A.P.A.P.S.

Examinând recursurile societăţilor pârâte prin prisma criticilor invocate cât şi din oficiu conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., se constată că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:

Terenul în litigiu, preluat de C.A.P. Bascov în anul 1962, a fost expropriat prin Decretul nr. 129/1971 în ce priveşte suprafaţă de 1100 mp în vederea înfiinţării SC C.G. SA Piteşti. Scopul exproprierii a fost realizat.

În aceste condiţii, instanţele au stabilit în mod corect obligativitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent şi nu în natură dar, nu au stabilit natura juridică şi nici cuantumul acestora.

Dat fiind faptul că, potrivit art. 11 pct. 8 din Legea nr. 10/2001 natura juridică a măsurilor reparatorii acordate prin echivalent este în mod concret şi limitativ enunţată, o hotărâre judecătorească dată fără a se preciza în ce constă „echivalenţa" acestor măsuri, este nelegală.

Aceeaşi hotărâre nu stabileşte însă nici părţile sau persoanele juridice cărora le revin obligaţia de acordare a măsurilor reparatorii. O hotărâre judecătorească prin care se stabileşte un drept virtual al părţii care-l solicită, este în realitate privată de respectarea principiului contradictorialităţii părţilor şi totodată, imposibil de executat.

Practic, o astfel de hotărâre obligă părţile la promovarea unei acţiuni judecătoreşti ulterioare, fapt ce face să fie încălcate prevederile art. 129 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. cu privire la stabilirea cadrului procesual şi al situaţiei de fapt în raport de care sunt aplicabile dispoziţiile legale.

Cum aceste dispoziţii au fost încălcate de către instanţe, rezultă că hotărârea este susceptibilă de casare şi pentru acest motiv care face să fie îndeplinit cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Totodată, instanţele nu au lămurit nici prin prisma prevederilor legale în materie şi nici prin prisma stării de fapt, dacă se impun sau nu, chemarea în garanţie a A.V.A.S.

Astfel, în condiţiile în care notificarea reclamantei a fost adresată acestei din urmă autorităţi (fila 48 fond), instanţele aveau obligaţia de a examina cererea în special a SC S.G. SA, inclusiv cu privire la acest aspect.

Instanţele nu s-au pronunţat nici în privinţa excepţiei de in admisibilitate a acţiunii invocată de pârâta SC C.G. SA prin prisma faptului că, acţiunea a fost introdusă în instanţă la data de 2 august 2001 iar notificarea sa a fost realizată la 2 noiembrie 2001.

Pentru toate aceste considerente, urmează ca pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., să fie casate ambele hotărâri.

Deoarece este nevoie de a se stabili natura juridică a despăgubirilor acordate prin echivalent, precum şi cuantumul acestora, fapt ce presupune administrarea de noi probe, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., cauza să fie trimisă spre rejudecare la instanţa de fond.

Cu prilejul rejudecării, în afara aspectului arătat, instanţa va stabili calităţile procesuale pasive şi răspunderea concretă a fiecăreia din părţile implicate în proces.

De asemenea, va analiza excepţia inadmisibilităţii acţiunii, precum şi orice alte eventuale excepţii, atât prin prisma stării de fapt cât şi a prevederilor legale în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâtele SC S.G. SA Piteşti şi SC C. SA Piteşti împotriva deciziei nr. 87/A din 4 iunie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.

Casează Decizia recurată precum şi sentinţa nr. 273 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Argeş, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 465/2006. Civil