ICCJ. Decizia nr. 47/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 47.
Dosar nr. 43177/1/200.
(nr. vechi 20477/2004.
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 1682/2004, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut ca legală şi temeinică sentinţa civilă nr. 636/2003 prin care, Tribunalul Teleorman a respins contestaţia introdusă de U.C.E.C.O.M. Bucureşti împotriva dispoziţiei nr. 277 din 1 iulie 2003 a primarului municipiului Roşiorii de Vede, dispoziţie vizând respingerea cererii de restituire a sediului fostei cooperative meşteşugăreşti P..
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă că cererea reclamantei este nefondată, pe de o parte pentru că nu a făcut dovada faptului că este proprietara construcţiei revendicate iar pe de altă parte, în condiţiile neidentificării deţinătorului actual al aceleiaşi construcţii, trebuia să formuleze acţiunea în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs reclamanta, recurs prin care a criticat-o pentru faptul de a se fi pronunţat cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii adică pentru existenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea în fapt a recursului s-a invocat greşita apreciere de către ambele instanţe, a faptului că dovada dreptului de proprietate asupra construcţiei pretinse, trebuie făcută de către reclamanta-recurentă.
În opinia acesteia, de vreme ce patrimoniul cooperaţiei meşteşugăreşti a fost predat fără plată, în baza legii, respectiv a Hotărârea Consiliului de Miniştri 1594/1959, către întreprinderile de stat, atunci dovada acestui drept de proprietate, trebuia făcută de pârâtă care deţine întreaga documentaţie.
Astfel, actele inclusiv cele de proprietate, au fost predate cu ocazia transformării cooperaţiei meşteşugăreşti în întreprinderi de stat, fapt ce impunea sarcina probei în căderea pârâtei care neconformându-se, a lăsat să se înţeleagă faptul că reclamanta este proprietară.
Pe de altă parte, continuatorul de drept al fostului Sfat Popular, cel care a preluat patrimoniul şi arhivele fostelor cooperative meşteşugăreşti, este actualul Primar al localităţii în raza căreia se găseşte imobilul astfel încât, în opinia aceleiaşi recurente, nu era necesară eventuala introducere în cauză şi a altor părţi.
Examinând recursul reclamantei prin prisma criticilor formulate se constată că acesta este nefondat iar Decizia Curţii de Apel este legală şi temeinică.
Astfel, cu privire la dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra clădirilor în care şi-au desfăşurat activitatea secţiile cooperativei meşteşugăreşti P. Roşiorii de Vede şi a căror restituire în natură or în echivalent a fost cerută de către reclamantă, potrivit art. 22 din Legea 10/2001, această dovadă trebuie făcută de cel care pretinde măsura reparatorie.
De altfel, conform art. 1169 C. civ. şi din punctul de vedere al legii generale, sarcina probei revine celui care promovează o acţiune prin care pretinde instanţei acordarea unui drept.
Recurenta nu a făcut nici o dovadă în acest sens.
Chiar şi în ipoteza în care arhiva fostei cooperative meşteşugăreşti a fost predată în anul 1959 întreprinderii de stat nou înfiinţată, de vreme ce reclamanta este continuatoarea fostei cooperative, trebuia să aibă acte doveditoare ale acestui drept de proprietate.
În lipsa unei astfel de dovezi, în mod corect instanţa de apel a constatat inexistenţa dreptului la măsuri reparatorii acordat de Legea 10/2001.
Nu se poate susţine nici faptul că pârâtul nu s-ar fi conformat cererilor reclamantei ori interesului general al cauzei şi că ar fi trebuit să i se aplice sancţiunile procedurale prevăzute de art. 174 C. proc. civ. ca urmare a faptului că nu ar fi depus dovezile folositoare reclamantei.
Astfel, pârâta a depus dovezi din care rezultă faptul că, fosta cooperativă P. a deţinut mijloace fixe şi circulante necesare desfăşurării activităţii secţiilor sale de producţie dar, nu există nici un act doveditor al dreptului de proprietate al reclamantei asupra vreunei construcţii.
Nici în ce priveşte al doilea motiv de recurs, nu există temeiuri pentru eventuala casare ori modificare a deciziei contestate.
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, în cazul neidentificării deţinătorului actual al imobilului în privinţa căruia se pretind măsuri reparatorii, contestatorul poate chema în judecată Statul prin Ministerul Finanţelor Publice, în termenul de 90 zile de la data expirării termenului pentru emiterea notificării.
Textul legii speciale reţinut de către instanţa de apel pentru situaţia dată, este obligatoriu.
Pe cale de consecinţă, în mod corect s-a reţinut în argumentarea deciziei pronunţate în apel, pe lângă celălalt aspect al nedovedirii dreptului, nerespectarea condiţiilor imperative privind calitatea procesuală pasivă specială.
Criticile recurentei fiind neîntemeiate, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.N.C.M. U.C.E.C.O.M. Bucureşti împotriva deciziei nr. 1682 din 15 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 484/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 462/2006. Civil → |
|---|
