ICCJ. Decizia nr. 4743/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4743
Dosar nr.2666/59/2006
Şedinţa publică din 11 iunie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc.civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Arad, reclamantul S.I. a chemat în judecată pârâţii SC M. SRL şi SC N. SRL, municipiul Arad reprezentat prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Arad pentru a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare numerele 20419 şi 11505 din 12 februarie 2001, ambele încheiate între Consiliul Local al Municipiului Arad şi celelalte pârâte societăţi comerciale.
În motivarea cererii s-a arătat că, reclamantul este moştenitorul proprietarului tabular şi în baza Legii nr. 10/2001 i-au fost restituite o parte dintre apartamentele situate în Arad, iar două apartamente cu destinaţie de spaţii comerciale au fost vândute de Consiliul Local al Municipiului Arad pârâtelor SC M. SRL şi SC N. SRL, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cu încălcarea disp.art. 20.
Prin sentinţa civilă nr. 5371/2005, Judecătoria Arad şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
Tribunalul Arad, prin sentinţa civilă nr. 238 din 28 februarie 2006 a respins acţiunea reclamantului S.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că cele două pârâte societăţi comerciale au avut calitate de chiriaşi ai spaţiilor comerciale aflate în imobilul care, parţial a fost restituit reclamantului în baza Legii nr. 10/2001.
Prin Hotărârea nr. 112 din 25 aprilie 2004 a Consiliului Local al Municipiului Arad s-a dat posibilitatea înstrăinării imobilelor cu destinaţie de spaţii comerciale, situaţie în raport de care au formulat cererile înregistrate sub nr. 20419 din 9 mai 2000 pârâta SC M. SRL şi sub nr. 11559 din 27 octombrie 2000 pârâta SC N. SRL, pentru cumpărarea acestor spaţii.
La data de 27 octombrie 2000 a fost negociat preţul celor două spaţii comerciale între reprezentanţii Primăriei Arad şi cele două pârâte, ocazie cu care au fost încheiate procesele-verbale de negociere, stabilindu-se modalitatea de plată a preţului, iar în cursul anului 2000 s-a şi achitat integral respectivul preţ.
Instanţa a reţinut în esenţă că, reclamantul nu a dovedit cele susţinute în acţiune, respectiv că, cele două contracte s-au încheiat după data de 14 ianuarie 2001 pentru a fi lovite de nulitate, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 226/A din 11 septembrie 2006 a respins apelul declarat de reclamantul S.I. împotriva sentinţei civile nr. 238 din 28 februarie 2006 a Tribunalului Arad pentru aceleaşi considerente avute în vedere de către instanţa de fond.
Împotriva celei din urmă hotărâri a declarat recurs în termen reclamantul S.I., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor arătate în recurs, reclamantul precizează că instanţa de apel a reţinut generic, că acordul de voinţă al părţilor pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra celor două spaţii s-a realizat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, fără să arate în concret actele juridice încheiate cu efect translativ al dreptului de proprietate.
Mai arată că, era obligatorie o astfel de precizare, în condiţiile în care pârâtele au încheiat pe de o parte două procese-verbale de negociere în vederea vânzării datate la 27 octombrie 2000 (despre care susţin că au avut ca efect transferul dreptului de proprietate), iar ulterior au încheiat contractele de vânzare-cumpărare, datate la 12 februarie 2001 (despre care reclamantul susţine că au avut efect translativ al dreptului de proprietate).
Recurentul învederează că, instanţa de apel, apreciind că transferul dreptului de proprietate a operat la 27 octombrie 2000, în baza proceselor-verbale de negociere, a schimbat înţelesul lămurit al acestor acte, fiind evident că la acea dată între părţi s-au perfectat simple promisiuni de vânzare-cumpărare, vânzările definitive, translative de proprietate fiind realizate în baza celor două contracte a căror nulitate s-a solicitat, datate la 12 februarie 2001.
A doua critică adusă hotărârii instanţei de apel vizează ignorarea prevederilor legale incidente în materie, faţă de împrejurarea reţinută, că cele două contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Se susţine că cele două contracte de vânzare-cumpărare nu au valoare de acte autentice conform art. 1171 C. civ., fiind simple înscrisuri sub semnătură privată, întocmite fără solemnitate şi în absenţa unui proces-verbal de autentificare emanat de la un funcţionar public competent.
De asemenea, se arată că, respectivele contracte fiind simple înscrisuri sub semnătură privată, pot fi opozabile terţilor, în condiţiile în care au o dată certă, în speţă, ele nedobândind data certă în modalităţile prevăzute de lege.
În fine, se mai susţine că, atâta vreme, cât cele două contracte nu au fost înregistrate în Registrul de intrări-ieşiri al Primăriei Arad sau într-o altă evidenţă a unei instituţii publice, concluzia nu poate fi decât aceea că, din punct de vedere legal nu s-au încheiat în februarie 2001, ci ulterior, fiind antedatate, în scopul fraudării legii şi a intereselor sale de persoană îndreptăţită la restituirea celor două spaţii comerciale.
Analizând recursul, în limita criticilor formulate, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., se constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, cum s-a reţinut în mod corect de către instanţa de apel prin hotărârea recurată, reclamantul a dorit să dovedească împrejurarea că, încheierea contractelor de vânzare-cumpărare a două spaţii comerciale situate într-un imobil, care i-a fost restituit pe baza Legii nr. 1072001, s-a realizat de Consiliul Local al Municipiului Arad după data de 14 februarie 2001, dată la care a intrat în vigoare legea cu caracter reparatoriu, nu a reuşit să facă o astfel de o dovadă.
Pârâtele societăţi comerciale au fost chiriaşele spaţiilor comerciale în litigiu şi în baza Hotărârii nr. 112 din 25 aprilie 2000 a Consiliului Local al Municipiului Arad au putut solicita ca respectivele spaţii să le fie vândute, dată la care Legea nr. 10/2001 nu era în vigoare, iar proprietarul spaţiilor comerciale era Statul.
În raport de actele existente la dosar, pârâtele intimate au încheiat contractele de vânzare-cumpărare în mod perfect legal, respectând dispoziţiile legale în vigoare la data cumpărării.
Corect s-a reţinut prin hotărârea recurată că transferul proprietăţii celor două spaţii comerciale a operat la data de 27 octombrie 2000, dată când s-au încheiat procesele-verbale de negociere, în vederea vânzării.
La această dată, acordul de voinţă între părţi s-a realizat cu privire la vânzarea spaţiilor respective, stabilindu-se cine este vânzătorul, cumpărătorul, obiectul contractului, preţul spaţiilor şi modalitatea de plată.
Prin urmare, procesele-verbale consfinţesc voinţa părţilor de a încheia un contract de vânzare-cumpărare, fiind încheiate ad validitatem. În baza acestor procese-verbale, cele două societăţi comerciale (pârâte intimate în speţă) au achitat avansul de 30% şi ulterior s-a plătit integral diferenţa de 70% din valoarea totală a spaţiilor în două rate, până la sfârşitul anului 2000. încheierea contractelor, în formă autentică la data de 12 februarie 2001 s-a realizat numai ad probationem.
Este îndeobşte cunoscut că, potrivit art. 1295 C. civ., în dreptul nostru operează principiul consensualismului, şi în cauză acordul de voinţă consimţit al părţilor s-a realizat printr-un înscris, la data de 27 octombrie 2000.
Contractele autentice de vânzare-cumpărare prin care s-au înstrăinat spaţiile comerciale în discuţie au respectat prevederile art. 1171 C. civ., potrivit cărora „actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar public, care are drept de a funcţiona în locul unde s-a făcut". în categoria actelor autentice sunt cuprinse toate actele încheiate de funcţionarii publici, în exerciţiul propriilor atribuţii şi cu respectarea competenţelor, astfel cum au fost încheiate şi cele două contracte de vânzare-cumpărare a căror anulare s-a solicitat.
Distinct de cele arătate, contractele de vânzare-cumpărare, încheiate la 12 februarie 2001, potrivit dispoziţiilor art. 1182 C. civ. sunt opozabile terţilor, având în vedere că au fost înfăţişate unei instituţii publice şi încheiate de o astfel de instituţie, respectiv Consiliul Local al Municipiului Arad prin primar, contracte ce poartă număr de înregistrare şi ştampila Primăriei.
În aceste condiţii, criticile întemeiate pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, instanţa neschimbând înţelesul clar al proceselor-verbale de negociere încheiate la 27 octombrie 2000, când s-a realizat transferul dreptului de proprietate, Legea nr. 10/2001 nefiind în vigoare şi cu respectarea prevederilor legale incidente în materie.
Prin toată documentaţia existentă la dosarul cauzei s-a dovedit, fără putinţă de tăgadă, că acordul de voinţă pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilelor în discuţie s-a realizat potrivit art. 1294 şi art. 1295 C. civ., la 27 octombrie 2000, când s-au încheiat procesele-verbale de negociere privind vânzarea, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În aceste condiţii, contractele rămân valabile, fiind încheiate în procesul de privatizare şi nu sunt lovite de nulitate absolută, fiind încheiate cu respectarea legilor în vigoare la momentul înstrăinării imobilelor.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului, faţă de pretinsul abuz al Comisiei de vânzare din cadrul Consiliului Local al Municipiului Arad, referitor la numerele de înregistrare ale cererilor cumpărătorilor şi ale contractelor de vânzare-cumpărare, se reţine că nu există dovezi contrare, valabilitatea actelor dăinuind până la înscrierea în fals, ceea ce duce la concluzia că, între Consiliul Local al Municipiului Arad şi cele două societăţi comerciale s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamant va fi respins.
Faţă de dispoziţiile art. 274 alin. (l) C. proc. civ., partea ce cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Intimatele SC M. SRL şi SC N. SRL au solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de câte 3400 lei, dovedite cu chitanţele anexate la dosar (filele 20 şi 22), astfel că recurentul va fi obligat la plata acestor sume.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva deciziei nr. 226/A din 11 septembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Obligă pe recurent să plătească intimatelor SC M. SRL şi SC N. SRL câte 3400 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4782/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4744/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
