ICCJ. Decizia nr. 4749/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4749
Dosar nr. 5833/45/2006
Şedinţa publică din 11 iunie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Adresându-se Tribunalului Iaşi, la 29 aprilie 2006, reclamanta C.(fostă V.)F.S. a contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziţia nr. 691 din 22 martie 2006 emisă de Primarul Municipiului Iaşi, prin care a fost respinsă notificarea de restituire în natură a imobilului (teren şi clădire) situat în Iaşi. Notificarea a fost respinsă cu motivarea că a fost tardiv formulată.
În cuprinsul acţiunii s-a arătat că imobilul de la adresa menţionată a fost proprietatea E.G.V. (mama reclamantei), de la care a fost preluat în mod abuziv, prin naţionalizare, în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Reclamanta a solicitat, prin acţiune, anularea dispoziţiei administrative emise de primar şi restituirea în natură a imobilului.
Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 1947 din 6 septembrie 2006, a respins acţiunea (contestaţia) ca nefondată, cu motivarea că notificarea, prin care s-a cerut restituirea imobilului, a fost formulată după expirarea termenului stabilit prin Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia nr. 4 din 12 ianuarie 2007, a admis apelul declarat de reclamantă, a desfiinţat sentinţa Tribunalului Iaşi şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal. în considerentele deciziei, curtea de apel a motivat că notificarea nu a fost formulată tardiv, deoarece reclamanta a intrat în categoria persoanelor îndreptăţite la restituirea imobilelor naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 abia prin Legea nr. 247/2005.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs Primarul Municipiului Iaşi susţinând că Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a legii deoarece reclamanta a cerut restituirea imobilului aflat în litigiu după expirarea termenului prevăzut în Legea nr. 10/2001.
Recursul declarat este întemeiat.
Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. în sensul acestei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege, conform art. 2 alin. (1) pct. h, orice imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat. Această prevedere legală a fost menţinută şi după modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei şi unele măsuri adiacente.
Examinând dispoziţia legală enunţată se constată că prin imobile preluate în mod abuziv se înţeleg şi cele preluate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, decret care, neîndoielnic, a fost emis şi apoi aplicat fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la aceea dată. Aşa fiind, persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent aveau dreptul să ceară aplicarea Legii nr. 10/2001 de îndată după intrarea acesteia în vigoare.
Împrejurarea că prin Legea nr. 247/2005 a fost modificat art. 2 pct. 1 lit. a) al Legii nr. 10/2001 în sensul că prin imobil preluat în mod abuziv se înţeleg şi imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 demonstrează doar voinţa legiuitorului ca prevederile legale să aibă o exprimare clară, uşor de înţeles de către orice persoană care solicită aplicarea unei legi. Prin această redactare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 nu a fost creată o nouă categorie a persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii, cum a hotărât, fără temei legal, instanţa de apel.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 12 luni, de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului; nerespectarea acestui termen pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Conţinutul acestei prevederi legale a rămas acelaşi după adoptarea Legii nr. 247/2005 (art. 22 din Legea nr. 10/2001).
Nesocotind dispoziţiile legale, reclamanta a trimis notificarea abia la data de 19 septembrie 2005, mult după termenul legal, care expirase la 14 februarie 2002.
Întrucât reclamanta nu a respectat termenul prevăzut de lege pentru trimiterea notificării, a pierdut dreptul de a solicita în justiţie măsuri reparatorii, aşa cum a hotărât corect, prima instanţă. în consecinţă, instanţa de apel, hotărând că reclamanta a respectat termenul legal pentru depunerea notificării, a pronunţat o hotărâre cu încălcarea Legii nr. 10/2001.
Recursul declarat de pârâtă fiind întemeiat urmează să fie admis şi să fie casată hotărârea atacată. Rejudecând procesul, Înalta Curte va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Iaşi împotriva deciziei nr. 4 din 12 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, pe care o casează.
Respinge ca nefondat apelul declarat de contestatoarea C.(V.)F.S. împotriva sentinţei civile nr. 1947 din 6 septembrie 2006 a Tribunalului Iaşi, pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4789/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4655/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
