ICCJ. Decizia nr. 4771/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4771
Dosar nr. 1062/1/200.
nr. vechi 201/200.
Şedinţa publică din 16 mai 2006
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă a reţinut următoarele:
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 708 din 26 mai 2004, pronunţată în dosarul nr. 2829/2001 a respins acţiunea formulată de reclamanta F. Constanţa prin care a contestat Decizia nr. 1530 din 28 iunie 2001 emisă de pârâta SC T. SA în baza Legii nr. 10/2001, sentinţă pronunţată în contradictoriu şi cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a pronunţa sentinţa instanţa a reţinut că imobilul nu a fost preluat abuziv, fiind predat pe bază de protocol, cu plată, încheiat de reprezentanţii celor două părţi ale convenţiei şi ca atare nu sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Arată instanţa că reclamanta avea la îndemână dispoziţiile art. 162 alin. (3) din Legea nr. 109/1996 potrivit cărora activele trecute în proprietatea statului, proprietate a cooperaţiilor de consum puteau fi restituite, la cerere.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins prin Decizia civilă nr. 1148 din 9 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosarul nr. 2099/2004.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel reţine că imobilul a fost preluat de la apelantă şi transmis intimatei în baza protocolului încheiat la 1 octombrie 1990 între I.C.R.M. Constanţa şi SC T. SA, din care rezultă achitarea contravalorii bunului.
Faţă de situaţia de fapt menţionată, dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 sunt inaplicabile deoarece nu este vorba de o preluare abuzivă.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta-apelantă, întemeiat în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs este criticată hotărârea sub aspectele ce se vor arăta.
Motivarea instanţei de apel în sensul că suma primită reprezintă contravaloarea bunului este străină cauzei întrucât din adresa nr. 6432/1994 rezultă că se referă la U.J.E.C.O.O.P. Tulcea şi nu la reclamantă.
Soldul încasat de la M.C.I. în favoarea cooperaţiei de consum nu a fost încasat niciodată de recurentă.
De asemenea din adresa Administraţiei Financiare Constanţa nr. 22519/2005 rezultă că în perioada 1982-1992 U.J.E.C.O.O.P. este înscrisă drept proprietară a bunului solicitat.
În cauza de faţă preluarea a fost abuzivă întrucât imobilul a fost preluat în baza H.C.M. nr. 18 din 19 ianuarie 1974, republicat în Buletinul oficial, iar protocolul s-a încheiat urmare lucrărilor Congresului al X-lea al P.C.R. şi Conferinţei Naţionale a P.C.R.
În anul 1970 au fost preluate 2 depozite, unul de la U.J.E.C.O.O.P. Tulcea, care a şi fost restituit, şi unul de la U.J.E.C.O.O.P. Constanţa, ce nu a fost restituit.
Instanţa aplică greşit dispoziţiile Legii nr. 10/2001 deoarece art. 2 pct. h din lege face referire la orice imobil preluat fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, ipoteză aplicabilă în cauza de faţă.
În susţinerea recursului s-au depus o serie de înscrisuri după cum urmează: adresa nr. 6432/1974 emisă de C., contractul de închiriere nr. 17809 din 17 iulie 1973 încheiat între I.J.C.O.O.P. Constanţa în calitate de proprietar şi I.C.R.M. în calitate de chiriaş (autoarea pârâtei SC T. SA, H.C.M. nr. 18/1974 şi Protocolul nr. 1/2219 din 30 iunie 1970 încheiat între Ministerul Comerţului Interior (M.C.I.) şi C. referitor şi la bunul în litigiu.
Prin întâmpinarea formulată de SC T. SA se solicită respingerea recursului cu motivarea că acordul încheiat este legal deoarece a aprecia în alt mod, ar însemna că toate actele încheiate de stat în acea perioadă ar fi nule.
Se arată că preluarea imobilului de stat s-a dispus prin protocolul încheiat în 1970, iar transmiterea proprietăţii s-a făcut în 1973 cu plată de către M.C.I.
De altfel C. recunoaşte primirea sumei de 105.000.000 lei, menţionată în anexa H.C.M. nr. 18/1974.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi în baza probelor administrate, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, prin art. 3 lit. c), acordă posibilitatea de a obţine restituirea imobilelor şi pentru persoane juridice, cu anumite limitări.
Astfel, de la aplicarea dispoziţiilor legii de reparaţie sunt excluse doar „ministerele, celelalte instituţii publice ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritorială, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile (societăţile naţionale, societăţile comerciale cu capital de stat, precum şi cele privatizate, potrivit legii...".
Reclamanta nu face parte din niciuna dintre categoriile enumerate limitativ de legiuitor, aşa încât are calitate de persoană îndreptăţită.
Legiuitorul a calificat ca fiind imobile preluate abuziv, la art. 2 lit. i), orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale la data preluării precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor ale puterii sau ale administraţiei de stat.
Sub acest aspect se constată că imobilul a fost preluat în baza H.C.M. nr. 18 din 19 ianuarie 1974, nepublicat, prin protocolul încheiat între Ministerul Comerţului Interior şi U.C.C.C.
Temeiul de preluare invocat în protocol îl reprezintă hotărârile Congresului al X-lea şi ale Conferinţei Naţionale a Partidului Comunist Român cu privire la perfecţionarea şi funcţionarea conducerii şi planificării economiei naţionale.
Faţă de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 se constată că nu a existat un temei legal al preluării întrucât un act normativ nepublicat nu poate produce efecte juridice.
A interpreta în alt mod dispoziţiile legale în materie ar conduce şi la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional al Convenţia europeană a drepturilor omului care prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, privarea de proprietate putând a avea loc doar pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional, dispoziţii care de altfel se regăsesc şi în Codul civil în art. 481.
Susţine instanţa de apel că preluarea s-a făcut cu plată, potrivit H.C.M. nr. 18/1974 în a cărei anexă se regăseşte suma de 105.000.000 lei, în care este inclusă şi valoarea de 5.555.000 lei ce reprezintă contravaloarea imobilului revendicat şi al unui alt depozit.
Apărările reclamantei, în sensul că nu a primit contravaloarea bunului, nu au fost verificate în mod substanţial de instanţă cât timp singura probă avută în vedere a reprezentat-o adresa nr. 6857/1992 a C. prin care se atestă primirea de către această persoană juridică, în baza H.C.M. nr. 18/1974 a unor sume de bani.
Faţă de cele mai sus arătate rezultă că motivele de recurs întemeiate în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt fondate, întrucât reclamanta are calitate de persoană îndreptăţită la reparaţie cât timp imobilul pretins a fi proprietatea sa a fost preluat abuziv, în baza unui act normativ nepublicat şi a unui act administrativ încheiat între M.C.I. şi organul tutelar al acesteia, C.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis.
Cum instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în speţă modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii, fiind necesară administrarea de probe pe aspectul primirii ori nu a preţului bunului, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Decizia va fi casată.
Drept consecinţă, pentru aceleaşi considerente, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., apelul va fi admis, iar sentinţa va fi desfiinţată.
Înalta Curte va trimite cauza, spre soluţionare în fond, Tribunalului Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta F. Constanţa împotriva deciziei nr. 1148/C din 9 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa pe care o casează. Admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 708 din 28 mai 2004 a Tribunalului Constanţa pe care o desfiinţează.
Trimite cauza spre soluţionare în fond acestei din urmă instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5021/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4789/2006. Civil → |
|---|
