ICCJ. Decizia nr. 4792/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4792
Dosar nr. 6322/42/2006
Şedinţa publică din 9 iulie 2008
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 3128 din 4 aprilie 2006 P.P.R. cu nume anterior H., a solicitat instanţei în contradictoriu cu Municipiul Sinaia, prin primar, anularea dispoziţiei nr. 85 din 27 februarie 2006 a Primarului oraşului Sinaia, şi obligarea intimatului la restituirea în natură a imobilului situat în Sinaia, judeţul Prahova.
În motivarea contestaţiei se arată că imobilul în litigiu a aparţinut P.E.R., fostă L. fiind preluat abuziv de stat. În baza testamentului autentificat în Cantonul Geneva la 24 octombrie 1996, proprietara a instituit ca unica şi universala sa legatară pe U.M.A., revocând şi anulând toate celelalte dispoziţiuni testamentare anterioare. După deschiderea succesiunii E.L., legatara U.M.A. a înstrăinat în temeiul contractului din 2 august 2001 drepturile sale succesorale dobândite în temeiul testamentului, contestatorului P.P.R. care şi-a valorificat dreptul de proprietate în privinţa imobilului din Sinaia, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificând Primăria Sinaia pentru restituirea acestuia în natură.
Prin dispoziţia nr. 85/2006 a Primarului oraşului Sinaia, notificatorului i-a fost respinsă cererea pe considerentul că acesta nu şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită aşa cum ea este definită de art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, această calitate aparţinând doamnei U.M.A., care însă nu a depus în nume propriu, în termenul defipt de lege, cuvenita notificare.
Faţă de întâmpinarea depusă la dosar, prin care oraşul Sinaia a invocat excepţia lipsei sale de legitimare pasivă în condiţiile în care dispoziţia contestată a fost emisă de primarul oraşului Sinaia, în şedinţa din 18 aprilie 2006 la cererea părţilor, instanţa a dispus introducerea în cauză în calitate de intimaţi a Primarului Sinaia şi a Primăriei Sinaia, fiind scos din cauză oraşul Sinaia.
La data de 13 iunie 2006, contestatorul şi-a precizat acţiunea, solicitând în principal anularea dispoziţiei şi restituirea în natură a imobilului şi numai în subsidiar, în cazul în care restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
În urma probatoriilor administrate în cauză, tribunalul Prahova prin sentinţa nr. 679 din 20 iunie 2006, a admis în parte contestaţia precizată, formulată de contestatorul P.P.R. în contradictoriu cu Primăria oraşului Sinaia şi Primarul oraşului Sinaia şi a anulat dispoziţia nr. 85 din 27 februarie 2006 emisă de intimaţi, constatând dreptul contestatorului de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 în calitate de succesor în drepturi al defunctei P.E.R. (L.) şi anume de legatar universal pentru imobilul situat în Sinaia, Prahova.
Instanţa a dispus în consecinţă restituirea în natură către contestator a imobilului de la adresa de mai sus, compus dintr-o construcţie, parter cu mansardă şi terenul aferent acestei construcţii, rămas liber, respingând ca nefondat capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri şi plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că în cauză sunt îndeplinite cerinţele art. 3, art. 4 şi art. 22 din Legea nr. 10/2001, deoarece contestatorul P.P.R. s-a substituit în drepturile succesorale ale vânzătoarei U.M.A., în calitatea acesteia de legatar universal, acesta dobândind implicit calitatea de persoană îndreptăţită în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001, care îi conferă legitimarea de a solicita restituirea imobilelor preluate abuziv atât succesorilor legali cât şi acelora testamentari.
Instanţa a înlăturat apărarea intimaţilor, potrivit căreia petentul nu are calitatea de persoană îndreptăţită, atâta timp cât legatara universală U.M.A. nu a formulat notificarea, cerere în baza căreia persoana dobândeşte calitatea conferită de art. 3 şi art. 4 din Lege. La înlăturarea acestei apărări instanţa a argumentat prin aceea că legitimarea de persoană îndreptăţită nu este determinată de însăşi persoana care formulează notificarea ci de calitatea acesteia de proprietar ori de moştenitor legal sau testamentar, condiţie pe care contestatorul o îndeplinea la 10 august 2001 când a formulat notificarea. Împrejurarea potrivit căreia contestatorul nu a acceptat succesiunea defunctei E.R. nu înseamnă că acesta nu are calitatea de persoană îndreptăţită de vreme ce, arată instanţa, calitatea de moştenitor şi aceea de persoană îndreptăţită sunt noţiuni care nu se pot confunda.
Prin Decizia nr. 246 din 17 mai 2007, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de Primăria Sinaia şi Primarul oraşului Sinaia împotriva sentinţei civile nr. 679 din 20 iunie 2006 a judeţului Prahova pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul respingerii contestaţiei formulată de P.P.R. împotriva dispoziţiei nr. 85 din 27 februarie 2006 a Primarului oraşului Sinaia.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că imobilul din Sinaia, a fost cumpărat de E.L. prin actul autentic de vânzare-cumpărare nr. 7258 din 24 februarie 1937 iar în 1950 imobilul a fost preluat de stat prin naţionalizare în temeiul Decretului nr. 92/1950.
În cauză, intimatul-contestator a dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiat cu U.M.A., legatara universală a defunctei E.L., toate drepturile succesorale ale defunctei, privind bunurile acesteia, printre care şi imobilul în litigiu.
Intimatul-contestator deşi a dobândit totalitatea drepturilor succesorale privind bunurile defunctei nu a putut dobândi şi calitatea de moştenitor al acesteia, situaţie în care nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptăţite de a beneficia de dispoziţiunile Legii nr. 10/2001, motiv pentru care s-a concluzionat că acesta are posibilitatea de a-şi apăra drepturile dobândite pe calea dreptului comun.
Împotriva deciziei nr. 246 din 17 mai 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, a declarat recurs contestatorul P.P.R. invocând nulităţile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine în motivarea recursului că, cu probele administrate s-a dovedit dreptul de proprietate al E.L. asupra imobilului în litigiu şi preluarea abuzivă a acestuia de către stat în baza Decretului nr. 92/1950, fapt recunoscut şi de primăria intimată.
Dovada calităţii contestatorului de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii s-a făcut cu actul de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 1489 din 2 august 2001, în temeiul căruia a dobândit universalitatea drepturilor succesorale deţinute de M.A.U. de la E.L., în calitate de legatară universală a acesteia.
Curtea de Apel, arată recurentul, a interpretat restrictiv şi rudimentar dispoziţiunile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece prin cesiunea drepturilor succesorale i-au fost transmise contestatorului toate acţiunile cu caracter patrimonial, inclusiv acelea necesare aducerii unor bunuri în emolumentul moştenirii, în speţă acţiunea în baza Legii nr. 10/2001.
Situaţia creată de instanţa de apel de a recunoaşte dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea a două persoane diferite, creează o situaţie inadmisibilă din punct de vedere juridic.
Imobilul în litigiu, preluat de stat fără titlu rămâne în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi art. 7 din Legea nr. 10/2001 în proprietatea celui abuzat care poate obţine restituirea acestuia în temeiul legii speciale, respectiv Legea nr. 10/2001. În acelaşi timp instanţa recunoaşte şi cesionarului universalităţii, care înglobează imobilul litigios calea procedurii de drept comun pentru valorificarea dreptului său de proprietate în raport cu statul.
Având în vedere cele mai sus menţionate, contestatorul P.P.R. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi reiterarea soluţiei instanţei de fond.
Recursul este întemeiat astfel cum se va arăta în cele ce urmează. Situaţia de fapt este clarificată şi necontestată. Averea succesorală a defunctei E.L., în care s-a inclus şi imobilul în litigiu, preluat de stat abuziv, a revenit în temeiul legatului universal, numitei M.A.U., care la rândul său prin actul autentic 1489/2005 a cesionat cu titlu oneros întreaga universalitate contestatorului P.P.R.. În temeiul art. 4 şi art. 22 din Legea nr. 10/2001 acesta a notificat Primăriei Sinaia restituirea imobilului din Sinaia iar Primăria Sinaia prin dispoziţia nr. 85 din 27 februarie 2006 i-a respins cererea de restituire pe considerentul că notificatorul nu şi-a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită aşa cum este ea definită de art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001 şi că în baza actelor prezentate, persoana îndreptăţită este U.M.A. care însă nu a depus notificare în nume propriu în termenul defipt de lege.
Instanţa de apel a îmbrăţişat interpretarea restrictivă a art. 4 din Legea nr. 10/2001 făcută de Primăria Sinaia atunci când a reţinut că vânzarea (cesiunea) universalităţii drepturilor succesorale nu presupune şi transmiterea calităţii de succesor.
Această interpretare este greşită, deoarece chiar dacă prin vânzarea succesiunii nu se transmite calitatea de moştenitor, care este personală şi incesibilă, prin această vânzare se transmite cumpărătorului universalitatea masei de bunuri ce compun succesiunea sau cota parte din aceasta universalitate, cumpărătorul luând locul vânzătorului şi fiind pus în situaţia moştenitorului, atât în privinţa drepturilor cât şi a obligaţiilor transmise de defunct.
Prin urmare, el va putea recurge la orice măsură va crede de cuviinţă pentru realizarea creanţelor succesorale, inclusiv valorificarea drepturilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001 de recuperare a imobilelor preluate abuziv aflate în patrimoniul unităţilor sau entităţilor deţinătoare.
Împrejurarea potrivit căreia cumpărătorul drepturilor succesorale nu are calitatea de moştenitor în accepţiunea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi a Normelor metodologice de aplicare a legii, aprobate prin HG nr. 250/2007, nu îl exclude din sfera celor legitimaţi la acordarea măsurilor reparatorii, dacă imobilul preluat abuziv de stat s-a aflat în patrimoniul fostului proprietar a cărui succesiune s-a transmis.
Analiza şi calificarea calităţii de moştenitor lăsată de legiuitor la aprecierea unităţii deţinătoare sau a entităţii investită cu soluţionarea notificării, deci şi a instanţei, potrivit pct. 4.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, trebuie făcută nu numai sub aspectul aceleia conferită de legat sau de raporturile de rudenie, dar şi din punct de vedere patrimonial.
Legitimarea moştenitorilor legali sau testamentari de „persoane îndreptăţite" în sensul art. 4 alin. (2) din lege se motivează prin aceea că succesiunea în oricare formă, reprezintă singura modalitate de transmitere a universalităţii patrimoniale, în cadrul căreia pot fi exercitate toate acţiunile cu caracter patrimonial, inclusiv acelea necesare aducerii unor bunuri în emolumentul moştenirii.
Întreaga procedură a Legii nr. 10/2001 are un substrat patrimonial, fiind legată de calitatea persoanei fizice de proprietar al imobilului la data preluării abuzive [conform art. 3 alin. (1) lit. a) din lege]. Vocaţia valorificării dreptului de persoană îndreptăţită în accepţiunea art. 4 alin. (2) din lege, nu trebuie redusă la calitatea de erede, ci trebuie corelată cu latura patrimonială a transmisiunii succesorale.
Latura patrimonială încorporează toate drepturile decurgând din calitatea de moştenitor, inclusiv vocaţia valorificării drepturilor de persoană îndreptăţită. Această vocaţie, care nu are un caracter personal, legată de un drept potestativ, care în virtutea legii este adusă la succesiune, este încorporată universalităţii de bunuri cesionate.
Cumpărătorul sau cesionarul drepturilor succesorale, care se substituie în drepturile patrimoniale ale cedentului vânzător, este legitimat prin vocaţia de persoană îndreptăţită la valorificarea dreptului de proprietate pe calea procedurii Legii nr. 10/2001.
Această legitimare are un caracter complex, care decurge din calitatea transmiţătorului de moştenitor legal sau testamentar al persoanei îndreptăţite şi din substituirea cumpărătorului în drepturile şi obligaţiile transmise de defunct.
Vânzarea drepturilor succesorale nu face să treacă asupra cumpărătorului şi calitatea de erede, dar întrucât cesiunea drepturilor succesorale produce efecte între părţi de la data deschiderii succesiunii, vânzătorul este obligat să predea cumpărătorului tot ce se găsea în succesiune (deci şi vocaţia de a solicita măsurile reparatorii, dacă acestea nu au fost valorificate de moştenitor şi tot ce a dobândit succesiunea ulterior) respectiv măsurile reparatorii dacă moştenitorul şi-a valorificat dreptul şi le-a obţinut, astfel că în mod cu totul nejustificat în considerentele dispoziţiei contestate în speţă, primăria disociază dreptul contestatorului de notificare de acela al legatarei U.M.A.
Cesionarul drepturilor succesorale nu poate fi supus unui tratament diferenţiat, după cum cesiunea acestor drepturi a intervenit înainte ca eredele să-şi fi valorificat definitiv dreptul la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 în privinţa imobilelor preluate abuziv de stat sau după valorificarea lor.
A nu recunoaşte cesionarului de drepturi succesorale legitimarea valorificării, în temeiul Legii nr. 10/2001 a bunurilor preluate abuziv, echivalează cu limitarea efectelor cesiunii şi cu diminuarea nejustificată a universalităţii succesorale. În contextul acestor argumente, se poate concluziona că în mod greşit Curtea de Apel Ploieşti, printr-o interpretare excesiv de restrictivă a art. 4 din lege a refuzat contestatorului legitimarea de persoană îndreptăţită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, respingând pe fond contestaţia, prin admiterea apelului şi schimbarea sentinţei nr. 679 din 20 iunie 2006.
Întrucât apelul declarat de Primăria Sinaia şi Primarul oraşului Sinaia a fost soluţionat pe excepţia lipsei de legitimare a contestatorului de persoană îndreptăţită, fără a se fi cercetat pe fondul acestuia, în temeiul art. 313 C. proc. civ., recursul declarat de contestatorul P.P.R. va fi admis iar Decizia nr. 246 din 17 mai 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, va fi casată cu trimitere, aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P.P.R. (cu nume anterior H.P.P.) împotriva deciziei nr. 246 din 17 mai 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia cu trimitere la Curtea de Apel Ploieşti pentru soluţionarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iulie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4946/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4217/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
