ICCJ. Decizia nr. 493/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 493
Dosar nr. 5019/1/2006
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 303 din 17 decembrie 2004 A.V.A.S., a respins notificarea prin care G.N.B. a solicitat restituirea în natură a unei cherhanale de peşte, cu teren aferent în suprafaţă de 2.000 mp şi a unei gheţării, situate în oraşul Sulina, judeţ Tulcea, cu motivarea că nu au fost depuse, de către persoana pretins îndreptăţită, actele doveditoare ale dreptului de proprietate, conform dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001.
La 14 ianuarie 2005, G.N.B. a contestat această decizie învederând instanţei că a depus toate actele care atestă dreptul său la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege situaţie în care, în mod greşit, notificarea a fost respinsă.
Investit cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Tulcea, prin sentinţa civilă nr. 1032 din 8 iunie 2005, a admis cererea formulată de reclamantul G.N. şi a dispus anularea deciziei nr. 303 din 17 decembrie 2004 emisă de A.V.A.S., reţinând că, la momentul emiterii deciziei pârâta nu mai avea calitatea de deţinător al imobilului, de la data de 16 mai 2003, SC P. SA Sulina, fiind societate privatizată integral, urmare vânzării întregului pachet de acţiuni prin contractul nr. CT 19 din 16 mai 2003.
În esenţă cu aceeaşi motivare, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia nr. 2/C din 9 ianuarie 2006 a respins ca nefondat apelul formulat de A.V.A.S.
În cauză a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâta A.V.A.S. care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţine că hotărârea atacată este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea legii şi interpretarea greşită a actelor juridice deduse judecăţii, după cum urmează:
- s-a reţinut în mod greşit că A.V.A.S. nu mai avea competenţa emiterii deciziei, ignorându-se dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată.
- Decizia, legal emisă, vizează nedepunerea actelor doveditoare privind existenţa dreptului de proprietate al autorului contestatorului, la data preluării, chestiune în legătură cu care instanţele nu s-au pronunţat.
- instanţele nu au intrat în cercetarea fondului, ignorând motivele care au stat la baza respingerii notificării, legalitatea deciziei fiind examinată doar prin prisma competenţei organului emitent.
Recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în limitele şi pentru considerentele ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea ulterioară republicării, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate.
Potrivit alin. (2) al textului, dispoziţiile alin.1 sunt aplicabile şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate.
În ce priveşte entitatea abilitată cu soluţionarea notificărilor vizând această categorie de imobile, acelaşi text dispune în alin. (3) că, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispoziţiile art. 26 alin. (1) din lege, fiind aplicabile în mod corespunzător.
Or, în cauză este de necontestat că imobilele în litigiu se găseau, la data formulării notificării, în patrimoniul SC P. SA Sulina, societate comercială din portofoliul A.V.A.S., privatizată de aceasta la data de 16 mai 2003, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. C.T. 19 din 16 mai 2003.
Ca atare, în mod greşit s-a reţinut că A.V.A.S. nu era abilitată să emită decizie privind soluţionarea notificării, întrucât nu mai avea calitatea cerută de lege, de „unitate deţinătoare" a imobilului.
Astfel, calitatea impusă de lege entităţii investite cu soluţionarea notificărilor vizând imobilele evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate nu este aceea de unitate deţinătoare ci de instituţie publică implicată în procesul de privatizare, cazul în speţă.
În consecinţă, examinând legalitatea deciziei atacate doar prin prisma competenţei organului emitent, instanţele au soluţionat litigiul fără a intra în cercetarea fondului, respectiv fără a examina aspectele legate de existenţa dreptului dedus judecăţii.
Cu prilejul rejudecării, prima instanţă urmează a examina dacă pârâta A.V.A.S., în calitatea sa de entitate investită potrivit legii cu soluţionarea notificării, a dat o rezolvare corectă cererii contestatorului şi respectiv dacă actele prezentate de acesta în susţinerea pretenţiilor vizând acordarea măsurilor reparatorii îndeplinesc cerinţele unor „acte doveditoare" în înţelesul art. 23 din lege, sintagmă care face trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care poate genera o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă.
Aşa fiind, recursul urmează a se admite cu consecinţa casării ambelor hotărâri pronunţate în cauză şi a trimiterii cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de A.V.A.S. împotriva deciziei 2/C din 9 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Casează Decizia atacată cât şi sentinţa civilă 1032 din 8 iunie 2005 a Tribunalului Tulcea şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 579/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 399/2006. Civil → |
|---|
