ICCJ. Decizia nr. 4950/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4950
Dosar nr. 2080/1/200.
Şedinţa publică din 22 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1263 din 25 iulie 2001 pe rolul Tribunalului Covasna în temeiul dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamantul V.M.N. a contestat dispoziţia nr. 41/2001 emisă de Directorul Spitalului Orăşenesc Covasna prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilelor din Covasna, înscrise în C.F. Covasna sub nr.top.678/1, 884/1, solicitând anularea acesteia şi restituirea în natură a imobilelor.
În motivarea acţiunii, astfel cum a precizat-o prin cererea înregistrată sub numărul de dosar 1298/2001 la aceeaşi instanţă a Tribunalului Covasna, conexat la dosarul nr. 1263/2001, reclamantul a susţinut, în esenţă, că imobilele au fost preluate de stat de la autorul său fără titlu valabil şi, astfel fiind, deţinătorul lor nu se poate prevala de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 iar refuzul de a-i fi restituite în natură imobilele, este nejustificat.
Tribunalul Covasna, prin sentinţa civilă nr. 408 din 7 noiembrie 2001, a admis acţiunea formulată de reclamantul V.N.M., a anulat dispoziţia nr. 41/2001 a Directorului Spitalului Orăşenesc Covasna şi a dispus „restituirea în natură a imobilului situat în oraşul Covasna, înscris în C.F. Covasna sub nr.top.678/1 şi 884/1 loc de casă în suprafaţă de 547 mp respectiv 1392 mp, reclamantului".
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut că imobilul situat în oraşul Covasna, judeţul Covasna înscris în C.F. a localităţii Covasna, sub nr.top. 678/1 loc de casă în întindere de 547 mp şi nr.top. 884/1 loc de casă în întindere de 1392 mp, în realitate compus din locuinţă cu 10 camere, dependinţe şi teren aferent în suprafaţă totală de 1939 mp, este înscris în proprietatea statului prin încheierea nr. 112/1967 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, în baza art. III din Decretul nr. 218/1960 şi că anterior acestei date imobilul a fost preluat de Spitalul Orăşenesc Covasna de la antecesorul reclamantului. A mai reţinut instanţa de fond că Decretul nr. 218/1960 nu constituie titlu valabil de trecere a unui imobil în proprietatea statului deoarece nu conţine dispoziţii de naţionalizare, expropriere sau referiri la orice moduri de dobândire a dreptului de proprietate de către stat şi că, în această situaţie, Spitalul Orăşenesc Covasna, în calitate de deţinător al imobilului, nu se poate prevala de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în situaţia imobilelor ocupate, printre altele, de unităţi bugetare de sănătate, foştilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent deoarece, conform alin. (4) al aceluiaşi articol, dispoziţiile alin. (1) nu se aplică imobilelor preluate fără un titlu valabil.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul V.M.N. cât şi pârâtul Spitalul Orăşenesc Covasna.
Reclamantul a susţinut în motivarea apelului că instanţa de fond a omis să dispună şi restituirea locuinţei ce a fost, de asemenea, proprietatea autorului său, al cărui moştenitor legal este şi că nu a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată solicitate.
În motivele sale de apel, Spitalul Orăşenesc Covasna a susţinut că în imobilul în litigiu funcţionează Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Orăşenesc Covasna şi Maternitatea, instituţie aparţinând proprietăţii publice care, ca atare, este exceptată de la restituirea în natură; că imobilul, la data preluării, a fost o clădire nefinisată, în roşu, în care s-au investit sume mari de bani, fiind construită o centrală termică şi un corp nou de clădire; că moştenitorii nu pot face dovada proprietăţii asupra clădirii atâta timp cât acest drept al autorului reclamantului nu a fost întabulat în cartea funciară; că din hotărârile pronunţate în alte litigii vizând imobilul revendicat rezultă că acesta ar fi fost preluat cu titlu în proprietatea statului şi că se impune introducerea în cauză a Primăriei oraşului Covasna, care are un drept de proprietate asupra acestui imobil.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 18 Ap din 19 martie 2002, a admis în parte apelul formulat de reclamantul V.N.M. împotriva sentinţei civile nr. 408 din 7 noiembrie 2001 a Tribunalului Covasna pe care a schimbat-o în parte în sensul că imobilul restituit reclamantului este compus şi din construcţie având 10 camere şi dependinţe. Prin aceeaşi decizie, a respins apelul formulat de pârâtul Spitalul Orăşenesc Covasna şi a obligat pârâtul la plata sumei de 5.430.950 lei cheltuieli de judecată la fond şi apel către reclamant, reprezentând onorariu avocat şi cheltuieli parţiale de transport, respingând celelalte pretenţii referitoare la restul cheltuielilor de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că imobilul în litigiu nu este exceptate de la restituirea în natură întrucât a fost preluat fără titlu în proprietatea statului, că dat fiind obiectul cauzei, anularea dispoziţiei nr. 41/2001 a directorului Spitalului Orăşenesc Covasna, Primăria Covasna nu are calitate procesuală, că din Hotărârea nr. 180 din 6 martie 1997 a Comisiei Judeţene Covasna de aplicare a Legii nr. 112/1995 rezultă că imobilul este compus din 10 camere, dependinţe şi teren aferent de 1939 mp, că art. 492 C. civ. instituie o prezumţie în sensul că proprietarul terenului este şi proprietarul construcţiei edificate pe teren, prezumţie care nu a fost răsturnată de pârât şi că nu există nici o dovadă că Spitalul Orăşenesc Covasna ar fi executat vreo construcţie pe terenul în litigiu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs D.S.P. Covasna în reprezentarea Spitalului Orăşenesc Covasna. Într-un prim motiv de recurs pârâta a susţinut că măsura obligării sale la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată la fond şi apel este nelegală atâta timp temeiul legal al acţiunii este Legea nr. 10/2001 care, prin art. 51, prevede că cererile sau acţiunile în justiţie legate de aplicarea prevederilor acestei legi şi de bunurile care fac obiectul acesteia sunt scutite de taxe de timbru şi cât timp reclamantul nu a solicitat aceste cheltuieli în faza procesuală a fondului şi nu a depus acte în justificarea lor, neavând apărător. O altă critică a pârâtului, în dezvoltarea motivului prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., a vizat faptul că în mod nelegal instanţa de apel a apreciat că nu s-ar fi făcut dovezi cu privire la aportul pârâtului Spitalul Orăşenesc Covasna la terminarea construcţiei începute de autorul reclamantului şi la construcţiile noi edificate de pârât. În dovedirea susţinerilor sale, pârâtul a depus înscrisuri, administrate în recurs în temeiul art. 305 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 6890/Ap din 8 decembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de D.S.P. Covasna în numele Spitalul Orăşenesc Covasna împotriva deciziei nr. 18 A din 19 martie 2002 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului declarat de reclamant.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de recurs a reţinut că imobilul în litigiu nu a fost individualizat prin toate caracteristicile sale, iar dreptul de proprietate al autorului reclamantului asupra construcţiei nu a fost niciodată intabulat.
S-a statuat asupra necesităţii completării probatoriului cu o expertiză tehnică judiciară topometrică, în vederea identificării stadiului construcţiei edificate pe terenul proprietatea autorului reclamantului la data preluării acestuia de către stat.
De asemenea, instanţa de recurs a constatat necesitatea ca instanţa de apel să stabilească regimul juridic al imobilului şi să răspundă apărărilor pârâtului vizând calitatea procesuală a părţilor şi exceptarea imobilului de la restituirea în natură în raport cu actele normative invocate în acest sens, HG nr. 886/2002, HG 975/2002, OG nr. 70/2002 aprobată prin Legea nr. 99/2004.
În rejudecare, Curtea de Apel Braşov, prin Decizia civilă nr. 670/Ap din 9 noiembrie 2005, a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 408 din 7 noiembrie 2001 a Tribunalului Covasna; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenientului Oraşul Covasna reprezentată prin primar, a admis apelul declarat de pârâta D.S.P. Covasna ca reprezentant al Spitalului Orăşenesc Covasna împotriva aceleiaşi sentinţe; a admis cererea de intervenţie accesorie a intervenientului Oraşul Covasna prin primar şi, în consecinţă, a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 401 din 7 noiembrie 2001 a Tribunalului Covasna, în sensul că a respins contestaţia formulată de reclamantul V.N.M. în contradictoriu cu pârâta D.S.P., ca reprezentant al Spitalului Orăşenesc Covasna; a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că prin HG nr. 975/2002 se atestă apartenenţa la domeniul public al judeţului Covasna a imobilului în cauză, că, în urma intervenţiilor efectuate de părţile din proces (...) clădirea imobilului revendicat a fost scoasă din domeniul public al oraşului Covasna, rămânând în domeniul public numai terenul aferent", că potrivit OUG nr. 184/2002, bunurile stabilite potrivit procedurii prevăzute la alin. (2) al art. 16 din acest act normativ sunt pe durata afectaţiunii de interes public, bunuri proprietate publică, considerente faţă de care, a reţinut instanţa de apel, oraşul Covasna prin primar calitate procesuală pasivă în cauză.
A mai reţinut instanţa de apel că D.S.P. Covasna are calitate procesuală în reprezentarea Spitalului Orăşenesc, întrucât acesta era unitatea deţinătoare a imobilului la data formulării notificărilor conform Legii nr. 10/2001, că în ceea ce priveşte imobilul-construcţie, acesta se află în oraşul Covasna, şi că exceptarea imobilului teren de la restituirea în natură în raport cu actele normative arătate are consecinţe şi asupra construcţiei aflate pe teren, care urmează acelaşi regim juridic conform art. 482 şi art. 489 C. civ.
Totodată, instanţa de apel a reţinut că dreptul de proprietate al autorului reclamantului asupra construcţiei nu a fost niciodată intabulat şi că având în vedere criteriile de delimitare a bunurilor din domeniul public, pentru imobilul-construcţiei apelantul-reclamant nu poate beneficia decât de acordarea unor despăgubiri băneşti şi nu de restituirea în natură.
Împotriva deciziei civile nr. 638/A din 9 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov a declarat recurs reclamantul V.N.M., criticile formulate vizând împrejurarea că, în esenţă, în mod greşit instanţa de apel a admis apelul pârâtului Spitalul Orăşenesc Covasna, câtă vreme dreptul de proprietate al antecesorului reclamantului nu a fost niciodată desfiinţat, statul nedevenind proprietarul imobilului, precum şi împrejurarea că Legea nr. 10/2001 nu condiţionează restituirea în natură a unor imobile preluate fără titlu de existenţa înscrierii în C.F. a dreptului de proprietate a fostului proprietar, ci de dovedirea instanţei acestui drept asupra bunurilor a căror restituire este cerută.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat, cu privire la soluţia de admitere a apelului pârâtului Spitalul Orăşenesc Covasna, că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 213/1998, ale art. 2 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 10/2001.
A mai susţinut recurentul că urmare a dispoziţiilor cuprinse în Decizia de casare, instanţa de apel era obligată, în primul rând, să stabilească temeiul juridic ce a stat la baza preluării şi o corectă situaţie a stării de fapt, iar apoi să se pronunţe în legătură cu valabilitatea celor dispuse prin HG nr. 975/2002 şi HG nr. 700/2003.
Cu privire la soluţia de respingere a propriului apel reclamantul a susţinut, în motivarea recursului său că instanţa de apel a judecat cauza în baza unui alt temei juridic decât cel invocat în acţiunea introductivă, în motivarea deciziei pronunţate de instanţa de apel fiind invocate dispoziţiile HG nr. 975/2002 şi ale Legii nr. 247/2005 şi nu cele ale Legii nr. 10/2001.
A mai susţinut recurentul-reclamant că, în mod nelegal instanţa de apel a stabilit că acesta are dreptul la despăgubiri băneşti, ceea ce încalcă dispoziţiile art. 33 titlul 7 al Legii nr. 247/2005, prin care au fost abrogate dispoziţiile art. 36-40 din Legea nr. 10/2001.
Totodată, a mai susţinut reclamantul în motivarea recursului său, în mod nelegal instanţa de apel nu a reţinut că antecesorul reclamantului era şi proprietarul construcţiei edificate pe terenul proprietatea sa, aşa cum rezultă din planul de situaţie al imobilului revendicat, înscrise ce a fost depus la dosarul cauzei, şi că, în mod nelegal, nu s-a reţinut împrejurarea că dreptul de proprietate a fost transmis reclamantului prin succesiune.
În fine a susţinut recurentul că „nu înscrierea în C.F. creează dreptul de proprietate asupra construcţiei, ci faptul juridic material al edificării acesteia de către proprietarul terenului pe terenul proprietatea sa şi posesia utilă sub nume de proprietar al acesteia, aspecte confirmate prin dovezile depuse.
Recursul este fondat în sensul considerentelor care succed.
Prin Decizia de casare nr. 6890 din 8 decembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a stabilit ca instanţa de trimitere să dispună completarea probatoriului cu o expertiză tehnică judiciară topometrică şi cadastrală care să identifice: (1) care era stadiul construcţiei edificate pe terenul proprietatea autorului reclamantului, la data preluării acestuia de către stat şi care a fost temeiul şi data preluării – acesta nerezultând cu claritate din înscrisurile administrate precum şi din ce anume era compusă construcţia; (2) dacă, faţă de valoarea investiţiilor făcute de stat prin modificările şi amenajările efectuate, astfel cum vor fi identificate, imobilul a fost astfel transformat încât a devenit un imobil nou în raport cu cel preluat, în sensul art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 şi al Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 498/2003; (3) dacă s-a construit un corp nou de clădire şi dacă acesta a fost edificat numai pe terenul în litigiu sau a fost edificat pe o suprafaţă de teren care nu a făcut obiectul dreptului de proprietate al autorului reclamantului, aşa cum se invocă în apărările pârâtului.
Totodată, instanţa de recurs a statuat şi necesitatea de a se stabili care este numărul poştal corect al imobilului.
Potrivit art. 315 /1 C. proc. civ., în caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În speţă este de observat că instanţa de trimitere nu s-a conformat îndrumărilor date de instanţa de control judiciar, nefiind preocupată să cerceteze faptele indicate în Decizia prin care s-a soluţionat recursul, într-un prim ciclu procesual, nedispunând probele necesare pentru stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt.
Astfel fiind, se vădeşte a fi fondată criticat formulată de recurent şi care vizează împrejurarea că instanţa de trimitere era obligată să stabilească în mod corect situaţia de fapt şi apoi, să analizeze aplicabilitatea dispoziţiilor HG nr. 975/2002 şi ale HG nr. 700/2003.
De altfel, chiar şi cu privire la modul în care instanţa de trimitere a analizat dispoziţiile HG nr. 866/2002, ale HG nr. 975/1992 şi ale HG nr. 700/2003 şi în raport de acestea, situaţia juridică a imobilului, considerentele sunt contradictorii.
Astfel, după ce a reţinut că prin HG nr. 975/2002 (anexa 5) se atestă apartenenţa la domeniul public a imobilului în litigiu (poziţia 1- clădire obstetrică ginecologie şi poziţia 92 - teren aferent obstetrică ginecologie(, instanţa de trimitere a constatat că prin HG nr. 700/2003 s-au abrogat dispoziţiile cuprinse la poziţia 1 din anexa 5 a HG nr. 975/2002, clădirea imobilului revendicat fiind scoasă din domeniul public al oraşului Covasna, rămânând în domeniul public numai terenul aferent, pentru ca apoi să constate că prin protocolul nr. 12 din 12 februarie 2003, clădirea şi terenul erau predate de Spitalul Orăşenesc Covasna către Primăria oraşului Covasna.
În consecinţă, faţă de cele mai sus reţinute şi constatând că instanţa de trimitere a nesocotit îndrumările date de instanţa de control judiciar recursul urmează a fi admis, Decizia atacată va fi casată iar cauza va fi trimisă pentru rejudecarea apelurilor, prilej cu care instanţa de trimitere va dispune completarea probatoriului pentru clarificarea aspectelor menţionate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul V.N.M. împotriva deciziei civile nr. 670/AP din 9 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov; casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4954/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 485/2006. Civil. Recurs → |
|---|
