ICCJ. Decizia nr. 497/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 497.
Dosar nr. 28481/1/200.
Nr. vechi 8807/200.
Şedinţa publică din 23 mai 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galaţi la 28 ianuarie 2002, reclamantele J.A. şi S.R. au chemat în judecată pe pârâţii SC C. Tecuci şi A.P.A.P.S. Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a actului de înstrăinare a imobilului situat în Tecuci, şi a terenului aferent.
Totodată, s-a solicitat restituirea în natură a acestui spaţiu, precum şi acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege pentru construcţiile demolate şi utilajele de care autorul reclamantelor a fost deposedat în mod abuziv.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că autorul lor, S.N., a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 10 decembrie 1942, imobilul industrial situat în Tecuci, compus din teren în suprafaţă de 9298 mp şi construcţiile edificate pe acesta, cu utilajele aferente întreprinderii cunoscute sub denumirea „La Taur", Fabrica de pielărie şi talpă M.S.
Totodată, au precizat că, în conformitate cu prevederile Legii 10/2001, s-au adresat cu notificare Primăriei Tecuci, A.P.A.P.S. şi ulterior, deţinătorul spaţiului.
Ulterior, în conformitate cu dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., reclamantele şi-au completat acţiunea introductivă, solicitând să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei seria M 03 nr. 2757 din 13 martie 1996 pentru suprafaţa de teren de 4849,76 mp şi să se dispună introducerea în cauză a Ministerului Industriilor, care a emis acest certificat.
În şedinţa publică din 16 aprilie 2003, reclamantele au formulat cerere de majorare a câtimii obiectului acţiunii şi au solicitat să li se restituie suprafaţa de teren de 4850 mp, reprezentând diferenţa dintre suprafeţele de 9928 mp şi 4498 mp.
La termenul din 9 mai 2002, la solicitarea pârâtei, a fost introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, Prefectura judeţului Galaţi.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a A.P.A.P.S. Bucureşti pentru eventualitatea în care ar fi evinsă în acţiunea de restituire a imobilului şi o cerere reconvenţională prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate al reclamantelor, obţinut prin Ordinul Prefectului nr. 34/1992.
Ulterior efectuării expertizei, pârâta a renunţat la judecarea cererii reconvenţionale.
Prin sentinţa civilă nr. 443 din 11 februarie 2003 a Tribunalului Galaţi, s-a respins ca nefondată acţiunea reclamantelor şi în baza dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ. s-a luat act că pârâta SC C. SRL Tecuci a renunţat la judecata cererii reconvenţionale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanta J.A. a înstrăinat numitului U.C. suprafaţa de 3548 mp, prin contractul autentificat sub nr. 1259 din 19 august 1997 la Biroul Notarului Public M.A.
Suprafaţa de teren de 4448 mp pentru care a fost eliberat de Prefectul judeţului Galaţi, ordinul nr. 34 din 13 august 1992 pe numele reclamantei J.A. nu se suprapune cu suprafaţa de 4489,76 mp, dobândită prin licitaţie de pârâta SC C. SRL.
În motivarea sentinţei, s-a menţionat, totodată, că reclamantele nu au făcut dovada că actele privind procesul de privatizare a pârâtei SC C. Tecuci au fost încheiate cu rea credinţă.
În ceea ce priveşte acordarea măsurilor reparatorii s-a constatat că reclamantele nu au dovedit faptul că societatea pârâtă a demolat construcţiile ce au aparţinut autorului lor.
Referitor la cererea completatoare vizând constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei pentru suprafaţa de 4849,76 mp, s-a reţinut că reclamantele nu au dovedit obţinerea de către societate cu rea credinţă a actului respectiv.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamantele, criticând-o pentru nepronunţarea asupra cererii de chemare în garanţie a A.P.A.P.S., cât şi pentru nereţinerea preluării fără titlu valabil de către stat a imobilului în litigiu.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 287/A din 5 martie 2004, a respins apelul reclamantelor ca nefondat, reţinând că acestea nu au făcut dovada, potrivit art. 46 alin. (2), că actele încheiate în cadrul procedurii de privatizare a SC C. SA Tecuci sunt făcute cu rea credinţă.
S-a apreciat că invocarea art. 6 din Legea 213/1998 nu are relevanţă în speţă, câtă vreme actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în baza procesului-verbal de licitaţie publică din 6 iulie 1999, licitaţie care s-a desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor legale, fără contestaţii ulterioare.
S-a considerat că, faţă de caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanţie, câtă vreme acţiunea a fost respinsă pe fond, nu se mai punea problema pronunţării asupra acesteia.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamantele J.A. şi S.R. la 8 aprilie 2004, criticând-o pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, reclamantele au susţinut că instanţa de apel nu a analizat titlul statului şi, deşi s-a solicitat restituirea imobilului, nu s-a făcut o comparare a titlurilor de proprietate ale părţilor şi nu s-au prezentat argumente pentru respingerea capătului de cerere privind revendicarea.
S-a criticat hotărârea recurată ca nelegală pentru nepronunţarea asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, excepţie invocată de pârâţi, cât şi pentru nepronunţarea asupra cererii de chemare în garanţie.
Totodată, s-a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra dovezilor administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, reţinând buna credinţă, a pârâţilor, fără a analiza toate actele care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. M 03 2757/1996.
Analizând actele şi lucrările dosarului raportat la criticile invocate de recurentele-reclamante, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:
Prima critică vizând nemotivarea soluţiei instanţei de apel, raportat la cele două capete de cerere ale acţiunii promovate de reclamante, cel privind revendicarea şi, respectiv, cel privind constatarea nulităţii actelor de dobândire a dreptului de proprietate de către pârâţi, este nefondată.
Această susţinere nu corespunde realităţii, deoarece instanţele de fond şi apel au analizat toate capetele de cerere cu care au fost investite.
În speţă, se face confuzie de către recurenta între acţiunea în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ. şi restituirea în natură a unui imobil preluat abuziv, în temeiul Legii 10/2001, astfel încât susţinerea acestora referitoare la compararea titlurilor este lipsită de suport juridic.
Referitor la actele a căror nulitate au solicitat să fie constatată, recurentele reclamante au făcut susţineri contradictorii, iniţial invocând dispoziţiile art. 46 din Legea 10/2001, iar ulterior, în motivarea nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în baza HG 834/1991, referindu-se la nerespectarea art. 6 din Legea 213/1998.
Cea de-a doua critică vizând nepronunţarea asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor este nefondată.
După depunerea de către reclamante a înscrisurilor din care rezultă că vânzătorul M.S., care a înstrăinat imobilul autorilor lor, a precizat prin declaraţia dată că nu s-a considerat prejudiciat prin încheierea actului de vânzare cumpărare, pârâta intimată SC C. SA Tecuci nu a mai susţinut excepţia invocată iniţial, fiind evident că prevederile Legii 607/1945 (art. 1) nu sunt aplicabile în speţă.
Referitor la nepronunţarea asupra cererii de chemare în garanţie formulată în faţa primei instanţe de pârâta-intimată SC C., Curtea va reţine că aceasta a avut un caracter subsidiar, urmând a fi analizată numai în situaţia în care ar fi fost admisă acţiunea promovată de reclamante.
De altfel, recurentele nu justifică nici un interes asupra nepronunţării de către instanţa de fond cu privire la cererea de chemare în garanţie, cerere ce nu le vizează sub nici o formă şi care, a avut un caracter subsidiar.
Critica formulată prin ultimul motiv de recurs şi întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. este, de asemenea, neîntemeiată.
Deşi succint, instanţele de fond şi apel, reţinând buna credinţă a pârâtei intimate la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a cărui nulitate s-a cerut să se constate, au avut în vedere toate actele care au stat la baza încheierii acestui act, în cadrul procesului de privatizare, apreciind că acesta a respectat toate dispoziţiile legale în vigoare la acel moment.
De altfel, actul menţionat a fost emis în anul 1996, anterior intrării în vigoare a Legilor 213/1998 şi 10/2001, moment la care, nu s-a făcut dovada de către recurente că întreprinseseră vreun demers în sensul solicitării retrocedării imobilului în litigiu. Ca atare, nu se poate susţine că pârâta-intimată nu ar fi depus diligenţe pentru a afla situaţia juridică a terenului înstrăinat de stat, prin licitaţie publică, odată cu acţiunile reprezentând 53,11% din valoarea capitalului social subscris, ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare de acţiuni din 12 iulie 1999 încheiat cu Fondul Proprietăţii de Stat.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata că nu sunt întrunite dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ. şi va respinge recursul reclamantelor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantele J.(S.)A. şi S.R. împotriva deciziei civile nr. 287/A din 5 martie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5089/2006. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5021/2006. Civil → |
|---|
