ICCJ. Decizia nr. 5089/2006. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5089
Dosar nr. 1190/1/2006
Şedinţa publică din 25 mai 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 6540 din 13 septembrie 2000 reclamanţii I.D., D.I. şi D.F. au chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Bacău solicitând ca pârâta să fie obligată, în principal, să retrocedeze terenul în suprafaţă de 500 mp situat în Bacău, iar în subsidiar să atribuie reclamanţilor o altă suprafaţă de teren echivalentă, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii pe zi întârziere sau obligarea la despăgubiri reprezentând c/valoarea terenului.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că au moştenit imobilul, compus din teren şi construcţie, de la autorii lor, iar prin Decretul nr. 304 din 7 octombrie 1980 imobilul a fost expropriat, construcţia fiind demolată. Ulterior, terenul a fost cesionat de pârâtă unei societăţi cu capital privat care a ridicat o construcţie, astfel că bunul nu a fost folosit potrivit cu scopul exproprierii.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 66 din 27 martie 2001 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia civilă, s-a admis în parte acţiunea şi s-a dispus retrocedarea suprafeţei de 167,67 mp teren situat în Bacău. Au fost admise ca inadmisibile capetele de cerere subsidiare.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut că în speţă, nu s-a îndeplinit scopul exproprierii prevăzut de Decretul nr. 304/1980 deoarece „construcţia restaurantului M.D. chiar în condiţiile contractului de asociere cu consiliul local, nu face parte din imobilele prevăzute de lege ca fiind de utilitate publică".
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Primarul municipiului Bacău care a solicitat schimbarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
Reclamanţii au formulat apel incident, prin care au solicitat schimbarea în parte a sentinţei în sensul că, pe lângă retrocedarea suprafeţei de 167,7 mp teren să se dispună ca pentru diferenţa de până la 500 mp să li se acorde despăgubiri.
Prin Decizia civilă nr. 59 din 20 iulie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, au fost admise ambele apeluri şi s-a schimbat în tot sentinţa în sensul că s-a admis în parte acţiunea, pârâta fiind obligată să plătească reclamanţilor suma de 564.644.000 lei reprezentând despăgubiri. A fost respins ca nefondat capătul de cerere privind retrocedarea terenului.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că retrocedarea suprafeţei de 167,67 mp ar fi de natură să închidă calea de acces la restaurantul M.D. şi să conducă la desfiinţarea unor construcţii şi lucrări de amenajare efectuate de această societate.
Cu referire la apelul incident s-a reţinut că suma de 675 lei primită de autorul reclamanţilor pentru terenul expropriat nu constituie o dreaptă despăgubire.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Municipiul Bacău, prin Primar care a susţinut că în mod greşit s-a admis apelul incident şi din eroare a fost obligată primăria la despăgubiri întrucât aceasta nu are calitate procesuală pasivă.
Prin Decizia nr. 4681 din 12 noiembrie 2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie, secţia civilă, s-a admis recursul, s-au casat atât Decizia cât şi sentinţa şi s-a trimis cauza la acelaşi tribunal pentru rejudecare.
În considerentele acestei decizii s-a reţinut, în esenţă, că instanţa de control judiciar greşit a admis apelul incident exercitat de reclamanţii-intimaţi, permiţând acestora să schimbe în calea de atac natura juridică a acţiunii din una reală şi petitorie, în una personală, prin care s-a urmărit valorificarea unui simplu drept de creanţă.
S-a mai reţinut că reclamanţii nu s-au legitimat procesual activ, atât sub aspectul dreptului de proprietate asupra terenului, cât şi în ceea ce priveşte acceptarea succesiunilor succesive şi că se impune refacerea expertizei tehnice imobiliare după depunerea titlului de proprietate al autorilor.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 2066/2004.
În sensul prevăzut de art. 57 C. proc. civ., în cauză au fost introduşi în calitate de intervenienţi în interes propriu I.J., I.O. şi D.V.
Prin sentinţa civilă nr. 226 din 20 aprilie 2005 pronunţată de Tribunalul Bacău s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii D.I., I.D. şi s-a dispus retrocedarea către aceştia a suprafeţei de 96,89 mp teren identificat conform anexei raportului de expertiză.
S-a respins ca inadmisibil capătul de cerere subsecvent privind acordarea de despăgubiri pentru întreaga suprafaţă de teren.
S-a respins şi cererea privind pe intervenientul D.V.
Prin încheierea din data de 21 iunie 2005 instanţa a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei în sensul că a fost trecută în calitate de reclamant şi D.F.
În motivarea sentinţei s-a reţinut că prin Decretul nr. 304 din 7 octombrie 1980 s-a dispus exproprierea proprietăţii autorilor reclamanţilor pentru construirea unui ansamblu de locuinţe scop care însă nu a fost atins. În prezent, s-a constatat că suprafaţa de 202,12 mp este ocupată de str. E., 50,83 mp reprezintă trotuarul aferent străzii, iar suprafaţă de 96,89 mp aparţine SC M.D. România. Faţă de afectaţiunea terenului s-a dispus numai restituirea suprafeţei de 96,89 mp.
Împotriva sentinţei pronunţate în cauză au declarat apel reclamanţii intervenienţii în interes propriu care au susţinut că au fost prejudiciaţi, întrucât suma de 675 lei primită la data exproprierii este derizorie, neputând reprezenta o dreaptă despăgubire şi că instanţa nu a analizat modul în care terenul a fost afectat domeniului public.
Prin Decizia civilă nr. 541 din 7 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bacău apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea deciziei s-a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 în mod corect prima instanţă a dispus retrocedarea suprafeţei de 96,86 mp, liberă de construcţii, faţă de care scopul exproprierii nu a fost atins. Analizarea contravalorii despăgubirilor şi a modului de trecere a terenului în domeniul public excede cadrului procesual.
Reclamanţii şi intervenienţii în interes propriu au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, invocând drept temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii susţin că Decizia recurată este nelegală, instanţa trebuia să constate că sunt îndreptăţiţi la restituirea întregii suprafeţe şi întrucât aceasta nu mai există să li se acorde despăgubiri.
S-a mai susţinut că terenul în cauză nu face parte din domeniul public, pârâta dispunând de el chiar în timpul procesului.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate şi prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce succed.
Acţiunea de faţă, introdusă la data de 13 septembrie 2000, este fundamentată pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994.
Instanţele anterioare au reţinut în mod corect incidenţa prevederilor art.35 din această lege pentru o parte din terenul expropriat, restul fiind afectat de utilităţi publice, respectiv stradă, cu trotuarul aferent.
Faţă de cadrul procesul determinat de aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 33/1994, de esenţa speţei este a se analiza dacă şi în ce măsură scopul exproprierii a fost atins, împrejurare analizată şi lămurită în cauză. Celelalte aspecte învederate de recurenţi referitoare la insuficienţa cuantumului despăgubirilor acordate iniţial sau modalitatea în care terenul a trecut în domeniul public exced cadrului procesual.
Eventual, aceste aspecte ar fi putut fi analizate în cadrul unei acţiuni întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, act normativ care însă nu este incident în cauză, prezenta acţiune fiind promovată anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Dacă s-ar proceda altfel, în sensul susţinerilor recurenţilor s-ar ajunge la încălcarea principiului neretroactivităţii legii consacrat atât în art. 1 C. civ., cât şi prin art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
Având în vedere considerentele expuse Înalta Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii D.I., I.D., I.O., D.F. şi I.J. împotriva deciziei nr. 541 din 7 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5157/2006. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 497/2006. Civil → |
|---|
