ICCJ. Decizia nr. 4988/2006. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4988
Dosar nr. 1146/116/2006
Şedinţa publică din 29 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin hotărârea nr. 7 din 26 octombrie 2005, C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti a aprobat acordarea unei despăgubiri în sumă de 1263,13 RON (echivalentul a 421,27 dolari SUA) pentru suprafaţa de 421,27 mp teren expropriat din proprietatea numitului P.C.A.
Prin cererea înregistrată la data de 15 februarie 2006, reclamantul P.A. a cerut anularea hotărârii mai sus arătate şi obligarea emitentei să îi acorde o despăgubire calculată în conformitate cu prevederile art. 25, art. 26 şi art. 27 din Legea nr. 33/1994, în moneda Euro, în scopul acoperirii în întregime a prejudiciului cauzat prin expropriere, precum stabilirea unui termen de plată a acestei despăgubiri, conform art. 30 din Legea nr. 30/1994.
Prin încheierea de şedinţă din 4 aprilie 2006, instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii cererii în anularea parţială a hotărârii şi excepţia netimbrării cererii de despăgubire cu contravaloarea producţiei pe ultimii 3 ani.
În cauză a fost întocmit un raport de expertiza de către o comisie de experţi constituită conform dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia valoarea de circulaţie a terenului expropriat este de 7.414 RON (2104 Euro) şi valoarea producţiei pe ultimii 3 ani este de 159 RON (45 Euro).
Pârâta CNADN a formulat obiecţiuni la data de 1 septembrie 2006 (fila 83), contestând metodele de evaluare şi datele avute în vedere de experţi la evaluare, solicitând refacerea raportului de expertiză, obiecţiuni la care comisia de experţi a răspuns la data de 13 octombrie 2006 (fila 99).
La data de 31 octombrie 2006, pentru omisiunea convocării personale şi a părţilor la momentul efectuării expertizei, instanţa a dispus anularea expertizei şi refacerea în totalitate a lucrării.
Noul raport de expertiză a fost depus la data de 23 noiembrie 2006, comisia statuând, prin concluziile finale, că valoarea terenului expropriat scos din circuitul agricol este de 7351 RON (2106 Euro - 5 Euro/mp) şi a producţiei pe ultimii 3 ani de 159 RON (45 Euro).
Pârâta a formulat din nou obiecţiuni, contestând metoda de evaluare după preţul pieţei şi lipsa unei grile de preţuri care să fi fost ataşată expertizei, obiecţiuni la care comisia de experţi a răspuns la data de 15 decembrie 2006.
La data de 19 decembrie 2006, pârâta a solicitat încuviinţarea unei contraexpertize, cerere respinsă de instanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 3260 din 19 decembrie 2006, Tribunalul Călăraşi a admis în parte cererea, a anulat dispoziţiile art.2 din hotărârea contestată şi a stabilit cuantumul despăgubirii la suma de 2106 Euro (5.351 RON) în loc de 421, 27 lei, respingând capetele de cerere prin care reclamantul solicita stabilirea unui termen de plată şi plata contravalorii lipsei de folosinţă.
Prin aceiaşi sentinţă pârâta a fost obligată la plata sumei de 900 RON, cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei instanţa a reţinut că reclamantul, în conformitate cu prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 şi ale art. 9 din Legea nr. 198/2004, este îndreptăţit să primească o despăgubire echitabilă pentru terenul care i-a fost expropriat de stat.
Ca atare, instanţa a statuat că reclamantul este îndreptăţit la plata sumei de 2.106 Euro sau 7.351 lei noi, arătând că îşi însuşeşte, ca metodă de calcul a despăgubirii, metoda de evaluare după preţul pieţei, aceasta întrucât metoda indicilor nu este elaborată şi fundamentează nici practic şi nici ştiinţific.
Totodată, instanţa a reţinut că termenul de plată a despăgubirii este cel prevăzut de art. 9-10 din Legea nr. 198/2004, anume 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, precum şi faptul că, în lipsa administrării unui probatoriu pertinent, nu poate fi primită solicitarea reclamantului de acordare a unei despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta criticând sentinţa în ceea ce priveşte modul de calcul al despăgubirii.
În motivarea apelului pârâta susţine că experţii nu au avut în vedere, la calculul despăgubirii, sporul de valoare pe care l-a dobândit restul proprietăţii reclamantului, ca urmare a lucrărilor ce s-au efectuat în zonă (autostrada), că nu au ataşat dovezi privind grila de preţuri pentru terenurile aferente autostrăzii, cu menţiunea că preţurile indicate în cuprinsul expertizei sunt fictive întrucât se raportează doar la valoarea terenurilor care se scot din circuitul agricol, cu menţiunea că metoda indicilor nu poate utilizată în cauză, în raport de prevederile art. 2 din HG nr. 746/1991 coroborate cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr.33/1994.
Totodată apelanta solicită a se observa că, în mod nelegal, reclamanţii au invocat că prin hotărârea de despăgubire emisă în anul 2005 s-a avut în vedere evaluarea terenului realizată la nivelul anului 2001, împrejurare de fapt care nu justifica admiterea cererii.
Pârâta reiterează excepţia inadmisibilitătii cererii, motivat de faptul că legea nu prevede posibilitatea anulării parţiale a hotărârilor de evaluare, cu menţiunea că pentru localitatea Vâlcele evaluarea s-a făcut în dolari.
La termenul de judecată din 28 iunie 2008, instanţa a încuviinţat apelantei proba cu expertiză, cu obiectivele propuse şi anume: stabilirea valorii despăgubirii numai în raport de momentul emiterii hotărârii contestate, 26 octombrie 2005, cu evidenţierea sporului de valoare a terenului care nu a fost expropriat şi care a rămas în proprietatea reclamantului (9.578,73 mp).
Prin raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanţă şi expertul parte desemnat de apelantă (reclamantul nu a înţeles să-şi mai desemneze un expert parte) s-a statuat că, la data de 26 octombrie 2005, după metoda de evaluare după preţul pieţei, valoarea de circulaţie a terenului era de 4,00 Euro/mp, adică reclamantul era îndreptăţit la o despăgubire de 1685,08 Euro ( 6043,71 lei), iar sporul de valoare este de 6,00 Euro/mp iar, după metoda venitului net, că despăgubirea este de 1269,29 Euro iar sporul de valoare de 3,5676 Euro.
Apelanta a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză susţinând că nu s-a avut în vedere şi valoarea de piaţă a terenurilor de 0,32 RON/mp, comunicată de o agenţie imobiliară şi că, în mod eronat, comisia şi-a fundamentat concluziile şi pe relaţiile referitoare la preţurile de tranzacţionare a terenurilor la nivelul localităţii comunicate de Primăria corn. Vâlcelele, obiecţiuni la care experţii au răspuns la data de 28 august 2008.
Prin Decizia civilă nr. 603/A din 4 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul declarat de pârâtă ca nefondat, pentru aceleaşi considerente reţinute şi de prima instanţă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, invocând incidenţa motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârile instanţelor de fond au fost date cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ. (prin care se instituie principiul rolului activ al judecătorului), art. 1169 cod civil (referitor la sarcina probei) şi art. 201 şi urm. C. proc. civ. (referitoare la administrarea probei cu expertiză).
În justificare criticii de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., pârâta susţine că hotărârea recurată se întemeiază pe „gravă greşeală de fapt şi de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate" şi reiterează motivele de apel, respectiv aspectele de fapt ale pricinii privind modalitatea de calcul a despăgubirii avută în vedere de expropriator şi criticile pe care le-a formulat cu privire la concluziile raportului de expertiză întocmit la judecata în primă instanţă.
Recurenta mai arată că instanţa de apel, deşi a încuviinţat proba cu expertiză, prin care s-a stabilit că despăgubirea cuvenită reclamantului este în sumă de 1269,29 Euro calculată prin metoda venitului net şi de 1685,08 Euro, calculată în funcţie de preţul pieţei, în mod nelegal şi-a fundamentat hotărârea numai pe concluziile expertizei administrate la judecata în primă instanţă.
Totodată, recurenta reiterează excepţia inadmisibilităţii cererii deduse judecăţii, motivat de faptul că legea nu prevede o astfel de sancţiune (nulitatea parţială) a hotărârii de despăgubire şi argumentele pentru care a procedat la stabilirea valorii despăgubirii în moneda dolari SUA şi nu Euro.
Analizând criticile care se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate „instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii" iar, potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din aceiaşi lege „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptătite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor tine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Prin dispoziţiile legale menţionate nu se instituite obligativitatea reţinerii de către instanţă a valorii despăgubirii stabilită prin raportul de evaluare întocmit de expropriator la momentul exproprierii şi nici valoarea despăgubirii la momentul emiterii de expropriator a hotărârii de despăgubire, astfel cum dezvoltă pârâta, într-o manieră confuză, critica de nelegalitate formulată.
Dimpotrivă, din cuprinsul textului legal enunţat rezultă că la calcularea cuantumului despăgubirii instanţa va tine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, caz în care critica de nelegalitate se dovedeşte a fi străină în raport de textul legii şi, ca atare, este nefondată.
În cauza supusă analizei, cerinţa prevăzută de dispoziţia legală menţionată a fost avută în vedere la întocmirea raportul de expertiză la judecata în primă instanţă, raport prin care s-a stabilit valoarea de circulaţie a imobilului expropriat la momentul întocmirii expertizei.
În apel, prin expertiza administrată s-a stabilit valoarea de circulaţie a aceluiaşi teren la momentul emiterii de către pârâtă a hotărârii de despăgubire, moment care, astfel cum s-a arătat, nu este prevăzut ca fiind de referinţă pentru stabilirea despăgubirii cuvenite expropriatului.
Aşa fiind, pentru aceste considerente de drept, care le completează pe cele reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte nu va primi critica privind nemotivarea instanţei de apel cu privire la înlăturarea concluziilor expertizei administrate în această fază procesuală.
Totodată, verificând modalitatea de administrare a probei cu expertiză se constată că atât la judecata în primă instanţă, cât şi la judecata în apel, au fost respectate dispoziţiile instituite prin dispoziţiile Codului de procedură civilă cu privire la această probă şi cele prevăzute în legile speciale relative la expropriere.
De altminteri, prin recurs, pârâta de rezumă să invoce încălcarea de către instanţele de fond a dispoziţiilor art. 1169 C. civ. şi art. 201 şi urm. C. proc. civ., fără a arăta în concret, în ce anume constă încălcarea săvârşită de acestea.
În acest context al analizei, este de menţionat şi faptul că, sub motiv de încălcare a dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., părţilor nu le este permis să formuleze, prin intermediul recursului, critici de netemeinicie cu privire la considerentele de fapt reţinute de instanţele de fond.
Ca atare, nu poate fi primită critica formulată de pârâtă potrivit căreia hotărârea recurată se întemeiază pe „gravă greşeală de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate", care se încadra în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care însă a fost abrogat prin dispoziţiile art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
Totodată, Înalta Curte constată că nu poate primi critica formală invocată de pârâtă sub forma excepţiei inadmisibilitătii cererii deduse judecăţii, cerere care, în raport de prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, are caracterul unei contestaţii îndreptate împotriva hotărârii de evaluare emisă de expropriator, prin care se urmăreşte anularea sau modificarea unei astfel de hotărâri în partea privind cuantumul despăgubirii, şi nu pe cel al unei acţiuni în nulitate întemeiată pe normele dreptului comun, astfel cum invocă recurenta în justificarea excepţiei.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei nr. 603 A din 4 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5137/2006. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4572/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
