ICCJ. Decizia nr. 5137/2006. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5137
Dosar nr.24721/3/2006
Şedinţa publică din 23 septembrie 2008
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 26 iunie 2006, reclamanta SC C.V.P. SRL a chemat în judecată pe pârâta Fundaţia A.E. pentru constatarea nulităţii absolute a contractelor încheiate între părţi la 25 noiembrie 2007 având drept obiect publicarea şi difuzarea volumelor „Nadia" şi, respectiv, „Ar fi fost prea frumos", ambele de I.C.
Acţiunea a fost motivată pe împrejurarea că obiectul contractelor nu este nici determinat nici determinabil în sensul dispoziţiilor art. 948 alin. (3) şi art. 964 C. civ., deoarece părţile nu au mai încheiat, cum conveniseră prin art. 5 din contracte, un act adiţional pentru a stabili cota de contribuţie la cheltuielile de apariţie. S-a invocat împrejurarea că printr-un contract anterior, încheiat între părţi la 25 iulie 2002 pentru publicarea volumului „Ar! Gen! Ti! Na! s-a prevăzut că fundaţia A.E. va participa cu 60% la cheltuielile de apariţie a cărţii, restul de 40% revenind editurii.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 131 din 23 ianuarie 2007 a respins ca neîntemeiată acţiunea.
În considerentele hotărârii s-a arătat că cele două contracte încheiate între părţi sunt potrivit clauzelor, contracte de editare în înţelesul Legii dreptului de autor, Legii nr. 8/1996, modificată prin Legea nr. 285/2004.
S-a constatat astfel, că obligaţiile prevăzute pentru editură (punctele 2 şi 3 din contracte) ca de ex.: pregătirea pentru tipar a cărţii, urmărirea promovării acesteia, asigurarea distribuirii cărţii şi încasarea sumelor, sunt proprii contractelor definite în art. 48 din Legea nr. 285/2004.
S-a mai reţinut că au fost prevăzute în contracte clauze precise şi cu privire la durata acestora (un an şi pentru o singură ediţie a cărţii) existând dispoziţii şi pentru o cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale reglementată de art. 39 alin. (5) din Legea nr. 8/1996 (copyright-ul asupra textului aparţine fundaţiei).
Instanţa a apreciat neîntemeiate susţinerile reclamantei cu privire la caracterul determinant, pentru obiectul contractului, a împrejurării că nu s-au încheiat acte adiţionale privind stabilirea contribuţiei părţilor la cheltuielile de apariţie, deoarece s-a constatat că atât din punctul de vedere al Codului civil cât şi al dreptului de autor contractele au un obiect determinat fiind menţinute toate clauzele obligatorii prevăzute de art. 51 din legea specială.
Astfel în contracte se prevede durata cesiunii în pct. 8, natura neexclusivă a acesteia în pct. 10, întinderea teritorială a cesiunii în pct. 12, remunerarea autorului în pct. 5 şi 6.
Susţinerea reclamantei, că nu există un obiect determinat, a fost infirmată şi de împrejurarea de fapt a editării celor două cărţi care au făcut obiectul contractelor, neînţelegerile cu privire la modalităţile şi cuantumul contribuţiei părţilor la apariţia cărţilor, nefiind de natură a conduce la nulitatea acestora.
Instanţa a mai reţinut că prin sentinţa civilă nr. 931 din 11 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V - a civilă, s-a stabilit modalitatea de împărţire a veniturilor obţinute din vânzarea cărţilor, potrivit cu contribuţia acestora şi anume de 40% reclamanta Editură şi respectiv, 60% pârâta Fundaţie. Ca urmare, reclamanta Editură a fost obligată la plata sumei de 27.141.841 lei către pârâta Fundaţie reprezentând suma cuvenită din vânzarea celor trei titluri editate precum şi la plata sumei de 10.000.000 lei prejudiciu creat prin retragerea lucrărilor din reţeaua de distribuire.
Ca urmare, s-a apreciat că neînţelegerile ivite între părţi cu ocazia executării contractelor sau ulterior acestei executări nu sunt de natură a atrage nulitatea absolută a contractelor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin Decizia civilă nr. 155 A din 8 iunie 2007 a respins ca nefondat apelul reclamantei. Reclamanta a formulat două critici la adresa sentinţei. Prima critică a privit greşita interpretare a naturii contractelor, (ele nefiind de editare ci fiind convenţii de drept comun) pentru că nu a operat transferul dreptului de autor. A doua critică a privit aprecierea greşită că lipsa convenirii modalităţilor de împărţire a veniturilor şi cheltuielilor izvorâte din contracte nu conduce la imposibilitatea executării contractelor de vreme ce situaţia nu poate fi remediată decât prin anularea contractelor, chiar dacă au fost întreprinse o serie de activităţi de natură economică în legătură cu activitatea de editare a volumelor în cauză.
Instanţa nu a primit aceste critici, considerându-le neîntemeiate.
Astfel cât priveşte prima critică s-a reţinut că şi în situaţia în care nu a operat un transfer al dreptului de autor în întregime s-a transferat totuşi dreptul de reproducere care este o componentă a dreptului de autor. Ca urmare, o convenţie care prevede transmiterea unui asemenea drept pe o perioadă determinată, în condiţii determinate, se încadrează în noţiunea de contract de editare prevăzut de art. 48 şi art. 57 din Legea nr. 8/1996.
Ca urmare, convenţiile încheiate între părţi vor fi supuse regulilor speciale prevăzute de Legea nr. 8/1996 a dreptului de autor şi nu regulilpr de drept comun care se aplică numai în măsura în care legea specială nu reglementează.
S-a considerat neîntemeiată şi critica privind greşita interpretare a pct. 10 din convenţiile încheiate, interpretarea instanţei fiind făcută în funcţie de prevederile exprese ale convenţiilor, o altă interpretare care ar fi fost proprie voinţei exprimate de părţi, alta decât cea care rezultă din contract, nefiind menţionată sau demonstrată de apelante.
Critica referitoare la nesocotirea de către instanţa de fond a invocării imposibilităţii practice de executare a contractului a fost şi aceasta respinsă, cită vreme această cauză de nulitate excede cauzelor de nulitate absolută a contractelor, motivele de nulitate fiind limitativ prevăzute de art. 948 coroborat cu art. 964 C. civ. Neexecutarea contractului, s-a mai arătat în considerentele deciziei, excede noţiunii de obiect al contractului care în contractele supuse analizei este precizat în punctele 1,2 şi 3.
Instanţei de apel a constatat că pretenţiile reclamantei, invocate pe calea imposibilităţii de executare pot fi valorificate pe alte căi precum excepţia de neexecutare a contractului sau acţiunea în obligaţia de a face.
În sfârşit, s-a mai reţinut că imposibilitatea executării nu mai era actuală la momentul sesizării instanţei, câtă vreme cele două Convenţii au fost realizate prin publicarea căiţilor, şi mai mult decât atât, prin hotărâre judecătorească s-au determinat procentele de contribuţie ale părţilor pentru executarea Convenţiilor (sentinţa civilă nr. 931 din 11 noiembrie 2004).
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat în termen legal recurs.
Criticile deciziei instanţei de apel s-au referit la motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
În fapt au fost reluate criticile din apel, bazate pe aceleaşi explicaţii:
- contractele în discuţie se înscriu în categoria altor convenţii decât cele de editare care pot fi încheiate între titularul dreptului de autor şi editor deoarece nu s-a prevăzut nici transferul drepturilor de autor şi nici plata unei sume de către Editură cu titlu de remuneraţie, stabilindu-se din contră o contribuţie comună la apariţia volumelor,
-greşita interpretare a pct. 10 din Contracte în sensul că acesta reprezintă o dovadă a faptului că zisele contractele nu intră în sfera de reglementare a Legii nr. 8/1996, privind drepturile de autor şi drepturile conexe, aceasta fiind voinţa părţilor care nu poate fi ignorată;
-imposibilitatea practică de executare a Contractelor, este dedusă din lipsa modalităţii de împărţire a veniturilor şi cheltuielilor izvorâte din acestea şi, ca urmare, greşit s-a apreciat că cele două contracte cuprind toate clauzele prevăzute de art. 51 din lege şi că lipsa semnalată nu ar conduce la nulitatea lor.
O argumentare în plus faţă de motivarea din apel referitor la această critică s-a referit la faptul că nici una din clauzele prevăzute la pct. 6, 8, 10, 12 nu se referă la conduita părţilor în ce priveşte executarea Contractelor şi de aceea această problemă nu se poate soluţiona în lipsa încheierii actului adiţional.
S-a mai amintit că deşi au existat o serie de activităţi de natură economică întreprinse de părţi în legătură cu activitatea de editare, acestea nu pot acoperi nulitatea prin confirmare.
Intimata pârâtă prin întâmpinare depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat în raport de împrejurarea că recursul este fondat pe un istoric al cauzei şi pe reluarea motivelor de apel pe care instanţa de apel le-a analizat.
Recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Este de observat că recurenta reia argumentele din motivele invocate în apel şi nu face critici specifice în raport de motivarea deciziei de apel, reiterând generic criticile aduse sentinţei de fond.
În esenţă criticile se referă la greşita interpretare a clauzelor contractului şi ca urmare, greşita concluzie că acesta este valabil chiar în lipsa determinării contribuţiei părţilor la cheltuielile de apariţie, voinţa părţilor fiind alta.
Se reţine că reclamanta a solicitat prin acţiunea în constatarea nulităţii absolute a contractelor încheiate între părţi la 25 noiembrie 2002 având ca obiect publicarea şi difuzarea a două volume ale autorului I.C. In drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 948 pct. 3 şi art. 964 C. civ.
Ca urmare, obiectul contractelor, aşa cum rezultă din clauzele de la pct. 1 şi cum o arată expresis verbis reclamanta în acţiune este determinat.
Pct. 1 (identic în ambele contracte), intitulat obiectul contractului menţionează că „Fundaţia şi Editura vor colabora la publicarea şi difuzarea unor noi ediţii a volumului „Nadia" şi, respectiv, „Ar fi fost prea frumos Năstase - Tiriac" din seria „Integrala I.C.".
„Colaborarea", prevăzută la pct. 7, este detaliată cât priveşte Fundaţia, în pct. 2 de la a) la c) în obligaţii precise şi, respectiv, la pct. 3 de la a) la e) cât priveşte Editura.
Din cele cinci obligaţii pentru fiecare parte, una singură, identică, este trecută fără precizare şi anume procentul de contribuţie la cheltuielile de apariţie. Despre aceasta, pct. 5 prevede expres că respectivele contribuţii ale Fundaţiei şi Editurii la cheltuielile de apariţie a cărţilor se stabilesc după încheierea tuturor operaţiilor, printr-un act adiţional.
Voinţa părţilor clar exprimată este fără putinţă de altă interpretare şi anume înţelegerea de a încheia un contract pentru colaborarea lor la publicarea şi difuzarea a două cărţi.
Colaborarea este precis determinată prin obligaţiile arătate expres în clauzele 2 şi 3 ale contractului dintre acestea o singură obligaţie urmând a se stabili „după încheierea tuturor operaţiilor" adică , în alţi termeni, după executarea contractelor.
Voinţa părţilor clar exprimată a privit aşadar colaborarea lor care, după cum s-a dovedit prin probele administrate, s-a şi realizat, cărţile fiind efectiv publicate. Reclamanta a recunoscut pe parcursul procesului şi în declaraţiile de apel şi recurs că „au existat o serie de activităţi de natură economică întreprinse de părţi în legătură cu activitatea de editare a volumelor".
Sintagma „activităţile economice" desemnează de altfel obligaţiile asumate de părţi prin contract prin clauzele 2 şi 3 şi conturează colaborarea pentru „publicarea şi difuzarea" în termenii contractului, recte, pentru „editarea" în termenul folosit chiar de reclamantă în recurs, la fila 6, (fila 7 în dosarul de recurs).
Ca urmare în mod corect instanţa a apreciat natura contractelor, ca fiind contracte numite şi supuse în mod prioritar reglementărilor legii speciale, a dreptului de autor şi a drepturilor conexe Legii 8/96 modificată prin Legea nr. 285/2004, art. 48-57) şi, în completare, regulilor dreptului comun, (Codul civil, art. 948 art. 3 şi art. 964 C. civ.).
Din economia clauzelor contractuale rezultă de asemenea fără echivoc că elementul „contribuţie la cheltuieli de apariţie" ţine de etapa regularizării conturilor şi a fost prevăzută pentru momentul ulterior realizării contractului, adică în alţi termeni momentul executării lui.
Problema nu a fost considerată determinantă la încheierea contractului, de vreme ce ea a fost lăsată în mod expres să fie lămurită ulterior executării. Această interpretare a voinţei părţilor rezultă din întreaga economie a clauzelor contractelor, părţile înţelegând să prevadă sancţiuni pentru nerespectarea altor clauze considerate de ele mai importante decât problema lăsată în suspensie prin clauza 5.
Potrivit art. 51 din Legea nr. 8/1996 dar şi potrivit art. 948 şi art. 964 lipsa determinării contribuţiei de participare a părţii la cheltuielile de editare nu se înscrie printre clauzele a căror neobservare sau neinserare conduc la anularea contractului încheiat.
De altfel nici recurenta reclamantă nu a susţinut că prin ea însăşi acea clauză, nestabilită la încheierea contractului, ar conduce la nulitate absolută. S-a invocat că în lipsa acelei clauze nu se poate executa contractul, susţinere evident lipsită de suport material cum bine au reţinut şi instanţele anterioare, faţă de apariţia şi difuzarea celor două cărţi.
Neînţelegerile dintre părţi au apărut la momentul, situat după încheierea operaţiunilor de editare, stabilirea în concret a contribuţiei fiecăruia la cheltuieli. Această neînţelegere a făcut obiectul unui litigiu de desocotire intentat de pârâta intimată reclamantei recurente pentru că aceasta din urmă nu a mai fost de acord să se păstreze contribuţia fixată într-un alt contract, tot pentru editarea unei alte cărţi de acelaşi autor. Litigiul a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 931 din 11 noiembrie 2004 (filele 27 - 34 dosarul Tribunalului Bucureşti). Acea cauză aflată în apel a fost suspendată conform încheierii din 9 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia a IX-a, pronunţată în dos. 34900/2/2005, până la soluţionarea dosarului din prezenta cauză.
Această situaţie reţinută de instanţele de fond şi apel îh considerentele hotărârilor nu a fost comentată de recurentă.
Ca urmare în cauză s-a făcut o corectă interpretare a caracterului clauzei, prevăzute de pct. 5 din contract în sensul că nelămurirea acesteia la momentul încheierii contractului şi amânată prin voinţa părţilor la un moment ulterior executării contractului, nu este determinantă pentru individualizarea obiectului contractului şi, ca urmare, nu conduce la nulitate absolută nici sub aspectul criteriilor impuse de Legea nr. 8/1996 nici sub aspectul reglementării nulităţilor în dreptul comun, dreptul civil.
Pentru considerentele arătate se constată nefondate criticile de fapt formulate şi întemeiate în drept pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Cât priveşte excepţia, reiterată de recurentă cu ocazia dezbaterilor pe fondul recursului, şi aceasta a fost respinsă de instanţă pentru următoarele considerente:
Excepţia a fost invocată de pârâtă în faţa Secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti care a fost investită iniţial cu prezenta cauză.
Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale a instanţei comerciale şi a declinat competenţa în favoarea secţiei civile a Tribunalului, care a pronunţat sentinţa civilă nr. 131 din 23 ianuarie 2007 neatacată sub acest aspect de către reclamantă măsură rămasă definitivă şi irevocabilă.
Excepţia necompetenţei instanţei civile a fost invocată în recurs de către reclamantă, Înalta Curte respingând-o prin încheiere interlocutorie din 8 aprilie 2008, ca inadmisibilă, reţinând cele mai sus enunţate.
Ca urmare, reiterarea de către recurentă de două ori în faza recursului a excepţiei de nelegală compunere a completului motivată prin necompetenţa materială funcţională a secţiei civile în soluţionarea cauzei, a fost respinsă pentru considerentele mai sus menţionate.
Recursul formulat de recurenta reclamantă respingându-se în temeiul art. 312 C. proc. civ., se constată că cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata pârâtă este întemeiată pe dispoziţiile art. 274 şi dovedită cu probele administrate în cauză (factura nr. 64 din 2 aprilie 2008 aflată la fila 17 din dosarul de recurs reprezentând onorariu de avocat).
Ca urmare, recurenta reclamantă va fi obligată la plata sumei de 595 lei, cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţia nelegalei compuneri a completului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.V.P. SRL împotriva deciziei nr. 455 A din 8 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă.
Obligă pe recurentă la 595 lei cheltuieli de judecată către intimată pârâtă Fundaţia A.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5168/2006. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 4988/2006. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
