ICCJ. Decizia nr. 5057/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5057
Dosar nr. 2232/1/2006
Şedinţa publică din 24 mai 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 292 din 28 aprilie 2005 a Tribunalului Sibiu a fost admisă în parte acţiunea formulată de P.I. şi I.P. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Sibiu dispunându-se anularea dispoziţiei nr.4 53 din 15 martie 2004 emisă de pârât şi obligarea acestuia de a emite o nouă dispoziţie de restituire în natură a suprafeţei de 240 mp din imobilul înscris în C.F. Şelimbăr nr.top 1114/41/1 şi de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent în limita sumei de 1862,85 Euro pentru terenul în suprafaţă de 55 mp din acelaşi imobil şi în limita sumei de 1693,50 Euro pentru imobilul înscris în C.F. Şelimbar nr.top 1114/41/2. A fost respinsă cererea de obligare la plata daunelor cominatorii, în caz de neîndeplinire a obligaţiilor de către pârât.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere, în esenţă, că imobilele în litigiu au fost preluate abuziv, astfel că în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 se impune restituirea în natură pentru terenul liber, iar pentru terenurile ocupate se stabilesc măsuri reparatorii prin echivalent. Valoarea despăgubirilor a fost reţinută în raport de constatările şi concluziile expertizei efectuată în cauză, ţinându-se seamă de prevederile HG nr. 498/2003.
Apelul declarat de Primăria Municipiului Sibiu prin primar a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 1193 din 28 octombrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, avându-se în vedere de asemenea că imobilele au fost preluate abuziv şi de aceea reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii.
Împotriva acestei decizii, Primarul Municipiului Sibiu a declarat recursul de faţă susţinând că primul imobil în litigiu nu a fost preluat abuziv, ci cu titlu prin renunţare la proprietate, astfel că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001. Cu privire la restituirea în natură a imobilului expropriat, se susţine că aceasta nu este posibilă întrucât terenul este ocupat de parcare, aşa cum rezultă din concluziile expertizei efectuată la instanţa de fond. Au fost nesocotite astfel prevederile art. 10.3 din HG nr. 498/2003 şi s-au acordat despăgubiri mai mari, decât cele stabilite prin decizie, deşi părţile nu au formulat o astfel de solicitate.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
Este exact că potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001 în sensul celor trei variante prevăzute, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent numai persoanele fizice sau juridice, proprietari ai imobilelor preluate abuziv. Prin urmare condiţia esenţială prevăzută de textul menţionat este ca solicitantul să fi fost proprietarul imobilului, la data preluării abuzive a acestuia.
Se susţine prin recurs că în speţă nu a operat o astfel de preluare abuzivă a terenului, ci o „renunţare la proprietate". Aceasta nu are corespondent în codul civil şi legile speciale aplicabile şi nici nu poate fi asimilată cu donaţia, contract solemn ce se poate realiza numai în formă autentică şi cu respectarea anumitor cerinţe.
Aşa numita „renunţare la proprietate" nu poate fi decât o preluare abuzivă, pentru că declaraţia părţilor din 18 aprilie 1970 de renunţare la dreptul de proprietate asupra locului de casă în suprafaţă de 295 mp este precedată de dispoziţia fostului Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Sibiu nr. 4845 din 17 aprilie 1970 de dezmembrare a imobilului în 2 corpuri de avere, unul din ele dispunându-se a fi intabulat în proprietatea Statului Român (filele 27-29 dosar fond).
Aşa fiind, primul motiv de recurs este nefondat.
În legătură cu restituirea în natură a unei parcele de teren, se constată de asemenea că instanţele s-au pronunţat corect în cauză. S-a făcut astfel o aplicare în afara criticii a dispoziţiilor cuprinse în art. 10 din Legea nr. 10/2001, în sensul cărora în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru cele demolate şi terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. În alin. (3) al textului menţionat se prevede că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate precum şi construcţii uşoare sau demontabile. Soluţia s-a întemeiat pe concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul topo R.C., urmat de suplimentul la raportul de expertiză în care se menţionează expres că este posibilă restituirea în natură a parcării în suprafaţă de 23 mp. Este vorba de o suprafaţă teren aferentă sălii de sport, care ocupă din terenul reclamanţilor 55 mp, utilizată ca loc de parcare, fără a avea amenajări speciale pentru această destinaţie. În aceste condiţii rezultă că soluţia de restituire în natură este în acord cu prevederile din Legea nr. 10/2001 la care s-a făcut referire, cât şi cu art. 10.3 din HG nr. 498/2003 invocat în recurs, potrivit căruia restituirea în natură se va limita numai la suprafeţele de teren disponibile sau, după caz, numai la acele suprafeţe de teren care nu afectează accesul sau utilizarea normală a amenajărilor subterane.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, care în accepţiunea recurentului ar constitui un plus petita, este de observat că în cuprinsul contestaţiei formulate, reclamanţii au solicitat obligarea la emiterea unei decizii de acordare de despăgubiri băneşti, aceasta fiind cea de a doua solicitare după restituirea în natură. Prin urmare, instanţa a fost investită cu o atare cerere, astfel şi sub acest aspect recursul de faţă nu poate fi primit.
Aşa fiind, în raport de cele arătate recursul de faţă este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Primăria Municipiului Sibiu prin Primar împotriva deciziei nr. 1193/A din 28 octombrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă Primăria Municipiului Sibiu prin Primar să plătească intimaţilor-reclamanţi P.I. şi I.P. cheltuieli de judecată în valoare de 900 RON.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 495/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4896/2006. Civil → |
|---|
