ICCJ. Decizia nr. 520/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 520
Dosar nr. 26906/1/200.
8225/2004
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 52/A din 26 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Oradea au fost admise apelurile formulate de apelanţii Z.E., Z.A., ş.a., împotriva sentinţei civile nr. 318/c din 14 iunie 2002 a Tribunalului Bihor; a fost schimbată în parte sentinţa în sensul că s-a admis în parte acţiunea precizată şi în parte cererea de intervenţie şi în consecinţă: s-a constatat caducitatea parţială a actului de expropriere a imobilelor cu nr.top.283/7 şi 283/8 şi pentru cota de 274/669 părţi din imobil nr.top. 4/30, cota de 275/482 părţi din imobil cu nr.top. 4/32 şi cota de 244/572 părţi din imobil cu nr.top. 4/33, toate înscrise în C.F. Oradea şi s-a dispus rectificarea parţială a încheierii şi înscrierii de sub nr. B. 12 din C.F. Oradea până la limita cotelor de proprietate susmenţionate stabilite în favoarea apelanţilor şi înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al acestora din urmă în cotele susmenţionate; s-a mai dispus radierea menţiunilor sub nr. B. 15 din C.F. Oradea şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În motivarea hotărârii sale, instanţa de apel a reţinut, printre altele, că pentru imobilele, proprietatea reclamanţilor şi intervenienţilor, de la 14 decembrie 1982, în baza Decretului preşedenţial nr. 104/1983 privind exproprierea s-a înscris şi dreptul de proprietate al statului.
S-a ţinut cont că scopul exproprierii a rămas necunoscut deoarece anterior exproprierii o parte din teren a ajuns în proprietatea statului; care în perioada 1976-1978 a procedat la regularizarea şi amenajarea râului Peţa, fiind necesară amenajarea străzii V.
S-a apreciat că scopul exproprierii nu s-a realizat sau oricum nu întreaga suprafaţă expropriată era necesară scopului pentru care s-a dispus (dacă acel scop era amenajarea străzii V.), pentru că celelalte lucrări de amenajare a pârâului Peţa s-au înfăptuit cu 11-13 ani înaintea exproprierii.
În contextul prezentat s-a reţinut că intimatul nu a făcut dovada despăgubirii foştilor proprietari, cu toate că porţiunea de teren aferentă amenajării străzii V., dar şi cea folosită pentru regularizarea pârâului Peţa, fără a fi expropriate la acea dată, au servit interesului public.
De aceea, Curtea de apel a considerat că pentru suprafeţele ce nu au fost cuprinse în amenajările menţionate şi sunt libere de orice construcţii sau afectaţiuni, este justificată constatarea caducităţii actului de expropriere, cu restabilirea situaţiei anterioare şi în cartea funciară, sens în care au fost avute în vedere dispoziţiile art. 35-36 din Legea nr. 33/1994.
Împotriva susnumitei decizii au declarat recurs Consiliul local al municipiului Oradea şi Primăria municipiului Orade care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au susţinut că deşi, în notele scrise, au menţionat că acţiunea este inadmisibilă pe calea dreptului comun, instanţa nu s-a pronunţat; pe de altă parte, arată că s-a interpretat greşit caducitatea actului de expropriere.
Sub primul aspect, se face trimitere la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, art. 25 din Legea nr. 112/1995 şi respectiv art. 26 din Legea nr. 213/1998 care evidenţiază că pentru daune şi în particular pentru repararea prejudiciului creat în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv în situaţia celor demolate pentru cauză de utilitate publică, urma să se reglementeze în viitor, prin legi speciale, cum a fost Legea nr. 10/2001, posibilitatea măsurilor reparatorii.
Sub cel de-al doilea aspect, recurenţii consideră că instituţia caducităţii presupune că, până la momentul când actul a devenit ineficace, el nu a produs nici un efect juridic, iar în speţă apreciază că scopul exproprierii s-a realizat şi s-a raportat la întregul imobil.
Deliberând asupra recursului, el se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele raţiuni:
Demersul juridic ales de intimaţi, prin sesizarea instanţei de judecată, este legal, în condiţia în care acestora li s-a încălcat dreptul de proprietate în împrejurările reţinute.
Cadrul juridic dedus judecăţii a avut drept temei dispoziţiile Legii nr. 33/1994 care specifică la art. 35 că dacă bunurile imobiliare expropriate nu au fost utilizate în termen de un an, conform scopului exproprierii, foştii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declaraţie de utilitate publică.
Or, acţiunea în cauză, nu numai că nu a avut ca obiect despăgubirile, cum se pretinde în recurs, ci a pus în discuţie proprietatea însăşi în condiţiile exproprierii, sens în care s-a întemeiat tot pe norme speciale, cele ale Legii nr. 33/1994.
De aceea, fiind considerată admisibilă acţiunea, instanţele au abordat chestiunile de fond legate de pretenţiile formulate, iar critica recurenţilor sub aspectul abordat este nefondată.
Cât priveşte critica referitoare la caducitate, de asemenea, urmează a fi respinsă, ca fiind fără temei. Aceasta pentru că actul juridic al exproprierii a devenit ineficace în urma neîndeplinirii sau, mai precis, a îndeplinirii parţiale a scopului propus, respectiv înfăptuirii în anumite limite a obiectivelor pentru cauză de utilitate publică.
În condiţiile în care parte din terenul intimaţilor a fost folosit pentru cauze de utilitate publică prin amenajarea unei străzi V. şi respectiv regularizarea râului Peţa, actul exproprierii s-a limitat la acestea, restul terenului fiind liber şi pentru care în sensul legii s-a raportat caducitatea.
Ca atare, printr-o interpretare corectă a acestei instituţii, caducitatea a fost analizată distinct în funcţie de elementele mai sus menţionate, aşa încât soluţia de a constata că ea fiinţează parţial este corectă.
Prin urmare, nefiind întrunite cerinţele prevederilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Consiliul local al municipiului Oradea şi Primăria municipiului Oradea împotriva deciziei nr. 52/A din 26 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5236/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 51/2006. Civil → |
|---|
