ICCJ. Decizia nr. 5236/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5236
Dosar nr. 43384/1/200.
(Dosar vechi nr. 20684/2004)
Şedinţa publica de la 29 mai 2006
Asupra recursului civil de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 40 din 25 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Gorj, s-a admis în parte contestaţia cu precizările ulterioare, formulată de contestatorul S.O., împotriva deciziei nr. 6 din 9 aprilie 2003, emisă de pârâta SC B. judeţul Gorj, în contradictoriu cu aceasta şi cu A.P.A.P.S. Bucureşti.
A fost anulată Decizia nr. 6 din 9 aprilie 2003, şi respingând excepţiile invocate de pârâta A.P.A.P.S. Bucureşti, a fost obligată la măsuri reparatorii în echivalent către contestatorul în valoare de 273.211.278 lei, reprezentând contravaloarea suprafeţei de 1839,33 mp, teren deţinut de SC A.B. SA, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
A fost obligată pârâta SC A. SA B. să restitui în natură contestatorului suprafaţa de 436 mp, cu următoarele vecinătăţi: N- moştenitorii lui C.G., S-restul proprietăţii contestatorului, E- proprietar necunoscut, V- SC A. SA B.
S-a respins cererea contestatorului privind acordarea daunelor cominatorii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Contestatorul a solicitat anularea deciziei nr. 6 din c9 aprilie 2003, emisă de pârâta SC A.SA B. , prin care i s-a respins notificarea întemeiată pe Legea nr.c10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru un teren în suprafaţă de 3000 mp, ocupat de S.M. Săcelul, ce aparţine pârâtei.
În motivarea acţiunii a arătat că terenul poate fi restituit în natură, deoarece societatea pârâtă şi-a redus activitatea de producţie în comuna Săcelu, unde are un singur mecanizator şi 2-3 utilaje agricole, terenul fiind deţinut nejustificat.
A mai arătat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate, nu este un act de proprietate emis în baza 18/1991, şi nu o îndreptăţeşte pe pârâtă să ocupe terenul în litigiu.
Pentru că este împiedicat să folosească terenul potrivit destinaţiei pe care a avut-o (plantaţii de pomi fructiferi, distrusă de pârâtă), a solicitat daune cominatorii în sumă de 500.000 lei pentru fiecare zi de întârziere.
Excepţiile invocate de pârâta A.P.A.P.S. Bucureşti s-au respins ca neîntemeiate, reţinându-se că pârâta are calitate procesuală pasivă, deoarece Legea nr. 10/2001, prevede că va fi notificată unitatea implicată în privatizare.
Faptul că notificarea nu i-a fost adresată, s-a reţinut că nu înlătură răspunderea unităţii pârâte, notificarea fiind emisă către SC A.SA B. , care avea obligaţia legală să o înainteze pentru soluţionare A.P.A.P.S. Bucureşti.
Întrucât pârâta SC A. SA B., deţine certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1839,33 mp, pe care se află amplasat atelierul de reparaţii, s-a apreciat că acest teren nu poate fi restituit în natură contestatorului, el fiind îndreptăţit să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent de la unitatea implicată în privatizare, respectiv A.P.A.P.S. Bucureşti, în valoare de 273.211.278 lei.
SC A.SA B., ca unitate deţinătoare şi a suprafeţei de 436 mp, ce nu este inclusă în certificatul de atestare, pentru că îl deţine fără nici un fel de titlu s-a apreciată că trebuie să fie obligat la restituirea lui către contestator.
Cererea privind acordarea de daune cominatorii s-a reţinut ca neîntemeiată, deoarece Legea nr. 10/2001, nu prevede o astfel de sancţiune.
Prin Decizia civilă nr. 2706 din 2 septembrie 2004, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul contestatorului S.O., împotriva sentinţei civile nr. 40 din 25 februarie 2004, pronunţată în contradictoriu cu intimatele pârâte SC A. SA B. şi A.V.A.S. Bucureşti.
Instanţa de apel a reţinut că sunt lipsite de temei legal, criticile formulate în apel de contestator, împotriva hotărârii instanţei de fond.
S-a constatat că, atelierul de reparaţii utilaje agricole, la care apelanta pârâtă a făcut referire, a fost construit de către intimata pârâtă, între anii 1972-1973, pe baza unor autorizaţii, iar terenul a fost preluat de la Consiliul Popular al comunei Săcelu, situaţie în care nu se putea solicita acceptul contestatorului, care nu deţinea terenul la acea dată.
În ceea ce priveşte susţinerea că pârâta SC A.SA nu a dovedit dreptul său de proprietate, s-a reţinut că dovada este făcută cu certificatul de proprietate seria M 07 nr .0940 din 28 februarie 1994 şi anexa la acest certificat la poziţia nr. 10, contractul de vânzare cumpărare nr. 536 din 10 august 1994, şi Decizia nr. 19 din 12 iunie 1972, a Consiliului Popular judeţean Gorj, unde terenul este trecut din administrarea Consiliului Popular al comunei Săcelu, în administrarea directă a fostului SMA.
Potrivit disp. art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, privind reorganizarea unităţilor economice de stat în societăţi comerciale pe acţiuni, terenul din patrimoniu şi administrarea SC A. SA B. , a devenit proprietatea acesteia, iar prin certificatul de proprietate seria M.07 nr. 0940 din 28 februarie 1994, s-a atestat dreptul său de proprietate.
Valoarea terenului pentru care intimatei pârâte i s-a atesta dreptul de proprietate a fost inclusă în capitalul social al societăţii şi cumpărată de către acţionarii societăţii potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 536/1994.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, pe terenul în suprafaţă de 1839,33 mp, se află amplasat un atelier de reparaţii tractoare şi maşini agricole, situaţie în care nu poate fi restituit în natură, contestatorul fiind îndreptăţit conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, la măsuri reparatorii în echivalent din partea unităţii implicată în privatizare (A.P.A.P.S. Bucureşti).
Instanţa de fond, a avut în vedere prevederile art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, care arată că pentru imobilele luate cu titlu valabil şi evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent, notificarea adresându-se instituţiei publice implicate în privatizare.
S-a reţinut că intimata pârâtă SC A. SA B. , corect a fost obligată să restituie contestatorului în natură, suprafaţa de 436 mp teren, individualizat prin raportul de expertiză, teren ce nu este inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Cu privire la neacordarea daunelor cominatorii s-a reţinut că nu pot fi acordate, fiind de principiu că au caracterul unei pedepse civile, constituind o ameninţare pentru debitor pentru a-l determina să-şi execute obligaţia.
Intimata pârâtă nu se află în întârziere, deoarece a răspuns la notificarea formulată de contestator prin adresa nr.148 din 19 februarie 2002, prin care i-a făcut cunoscut apelantului că notificarea trebuie trimisă la A.P.A.P.S. Bucureşti.
De asemenea, intimata pârâtă a emis de îndată Dispoziţia nr. 6 din 9 aprilie 2003, după primirea sentinţei civile nr. 237 din 13 decembrie 2002, a Curţii de Apel Craiova, prin care s-a respins apelul.
Referitor la petitul privind cheltuielile de judecată, s-a reţinut că a fost judicios soluţionat la fond, situaţie în care critica sub acest aspect a fost apreciată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs contestatorul S.O., care reiterează motivele din apel, fără a indica temeiul de drept avut în vedere.
În esenţă, învederează că, trebuia să i se restitui în natură mai mult teren, situaţie nerezolvată, datorită interpretării eronate a probelor de la dosar, respectiv a expertizei, omiţând să se aibă în vedere şi suprafaţa de teren 715,50 mp, şi nu numai pe cea de 436 mp.
Mai arată recurentul că, hotărârea recurată nu conţine temeiurile de drept ce au format convingerea instanţei pentru respingerea cererilor sale, şi anume a neacordării daunelor cominatorii.
Greşit susţine recurentul că s-a soluţionat şi cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată, mult mai mari în realitate, fără argumentarea lor corespunzătoare.
Analizând recursul, în limitele criticilor formulate de recurent, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză, s-a reţinut că intimata SC A. SA B. , are amplasat pe terenul în suprafaţă de 1839,33 mp, un atelier de reparaţii tractoare şi maşini agricole, astfel că, bine s-a reţinut că nu se poate dispune restituirea în natură, decât a terenului liber în suprafaţă de 436 mp, care nu este inclus în certificatul de atestare. Diferenţa până la 1839,33 mp, a devenit proprietatea intimatei pârâte prin certificatul de proprietate emis la 28 februarie 1994, cu seria M.07 nr.0940.
Instanţa de apel a avut în vedere la soluţionarea cauzei dispoziţiile art. 24 şi art. 27 alin. (1) şi (2), din Legea nr. 10/2001, conform cărora, în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură a bunului solicitat de persoana îndreptăţită, aceasta beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent de la unitatea implicată în privatizare, pentru imobilele preluate cu titlul valabil şi evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Astfel, se reţine că este neîntemeiată critica recurentului referitoare la faptul că instanţele de fond şi apel nu au motivat în drept soluţiile date.
În privinţa criticii referitoare la neacordarea daunelor cominatorii se constată că este de asemenea, nefondată.
În speţă, corect s-a reţinut că nu se justifică acordarea lor, deoarece pârâta intimată nu se află în întârziere, pentru că a răspuns la notificare în 19 februarie 2002, prin adresa nr. 148, când a făcut cunoscut contestatorului că, în conformitate cu disp. art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea trebuie trimisă la A.P.A.P.S. Bucureşti.
În plus, dispoziţia nr. 6 din 9 aprilie 2003, a fost eliberată de intimata pârâtă imediat după rămânerea definitivă a sentinţei civile nr. 154 din 29 august 2002, a Tribunalului Dolj prin care s-a dispus emiterea ei.
Hotărârea instanţei de apel este şi în afara criticii formulată de contestator cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecate acordate, deoarece instanţa, prin aplicarea disp. art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că intimatele pârâte au căzut în pretenţii, au fost obligate la plata acestor cheltuieli.
Este adevărat că apelantul pârât a solicitat cheltuieli de judecată într-un cuantum mai mare, dar nu a depus dovezi în acest sens, instanţa de apel acordând strict cheltuielile de judecată dovedite a fi efectuate pe parcursul procesului.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul S.O., împotriva deciziei civile nr. 2706 din 2 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5407/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 520/2006. Civil → |
|---|
