ICCJ. Decizia nr. 5271/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5271
Dosar nr.11710/3/2006
Şedinţa publică din 29 septembrie 2008
Asupra recursului civil de faţă,
Deliberând asupra actelor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 216 din 13 februarie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta C.V.E. împotriva pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti şi a dispus modificarea în parte a dispoziţiei nr. 3939 din 21 februarie 2005, emisă de Primarul General, în sensul că pentru terenul în suprafaţă de 187 mp, imposibil de restituit în natură s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit disp. art.16 alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
A fost respinsă cererea pentru restituirea în natură a terenului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 673 din 19 octombrie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 216 din 13 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata C.V.E.
Instanţa de apel a reţinut ca nefondat apelul declarat de Municipiul Bucureşti, deoarece instanţa de fond a stabilit că valoarea despăgubirilor va fi evaluată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de către evaluatori special desemnaţi şi că despăgubirile stabilite de pârât reprezintă numai o propunere, fiind evident că pârâtul trebuie să trimită dosarul respectivei Comisii, fără să fie necesară obligarea sa prin hotărâre judecătorească să urmeze procedura legală.
De altfel, apelul este şi lipsit de interes şi modificarea hotărârii în sensul propus de pârât, de a fi obligat numai să înainteze dosarul către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor este lipsită de consecinţe, aşa cum rezultă din hotărârea analizată anterior.
Prin Decizia nr. 48 din 25 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea completatoare a dispozitivului deciziei civile nr. 673 din 19 octombrie 2007 a aceleiaşi instanţe, în sensul că a obligat apelanta Primăria Municipiului Bucureşti la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către intimata C.V.E.
Împotriva deciziei nr. 673 din 19 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă, şi împotriva deciziei nr.48 din 25 ianuarie 2008 a aceleiaşi instanţe a declarat recurs în termen pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General care, invocând motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine în esenţă că, în mod greşit instanţa de apel a respins calea de atac exercitată, în condiţiile în care s-au aplicat greşit prevederile Legii nr. 247/2005, nefiind avute în vedere disp. art. 16 alin. (l).
Se arată că, atât instanţa de fond cât şi cea de apel ar fi trebuit numai să oblige apelantul să înainteze dosarul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurentul afirmă că, în cazul de faţă erau aplicabile prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 şi, având în vedere aceste dispoziţii, instanţa nu putea să admită acţiunea şi să oblige recurentul să acorde intimatei măsuri compensatorii sub forma despăgubirilor băneşti.
Se mai susţine că, instanţa avea posibilitatea să stabilească ea modalitatea prin care să se acorde măsurile reparatorii.
În fine, o ultimă critică se referă la greşita completare a dispozitivului hotărârii instanţei de apel, prin care apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată faţă de intimată.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod eronat susţine recurentul că în speţă ne află în una dintre situaţiile prev. de art. 16 din Legea nr. 247/2005 şi că dosarul trebuia înaintat împreună cu dispoziţia Primarului General, Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
La momentul emiterii dispoziţiei nr. 3939/2005, Legea nr. 247/2005 nu era în vigoare şi reclamanta a utilizat de calea pusă la dispoziţie de art. 26 din Legea nr. 10/2001, nemodificată, pentru a ataca actul considerat nelegal, având în vedere că prin dispoziţie s-a constatat imposibilitatea de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 187 mp, situat în Bucureşti, şi s-a stabilit valoarea echivalentă, iar modalitatea reparatorie prin echivalent a fost stabilită, fie sub forma titlurilor de valoare nominală, fie sub forma acţiunilor la societăţile comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital.
În ceea ce priveşte critica pe care recurentul o face, în sensul că instanţa ar fi putut ea să stabilească modalitatea în care să se acorde măsurile reparatorii, se susţine că şi aceasta este nefondată.
În acest sens, practica judiciară a stabilit că instanţa de judecată, exercitând controlul judecătoresc prin verificarea temeiniciei şi legalităţii dispoziţiei sau deciziei motivate, emisă de către unitatea investită cu soluţionarea notificării, se poate substitui entităţii deţinătoare ori abilitată prin lege şi poate stabili modul de soluţionare a notificărilor cu care a fost investită.
Nu se poate reţine că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a textului de lege invocat de recurent, din moment ce actul juridic ce a determinat promovarea cererii de chemare în judecată a fost emis înainte de apariţia actului normativ a cărui aşa-zisa „aplicare greşită" se invocă.
Şi critica referitoare la completarea dispozitivului deciziei de către instanţa de apel este nefondată, deoarece instanţa investită cu cererea completatoare a făcut verificările de rigoare în dosarul cauzei şi în caietul grefierului de şedinţă şi a constatat că intimata a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
Constatându-se de către instanţă veridicitatea susţinerilor intimatei şi dovada cheltuielilor de judecată solicitate, care reprezintă onorariul de avocat, în mod corect apelanta a fost obligată să plătească intimatei C.V.E. suma de 1000 RON, cu acest titlu.
Faţă de considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr. 673 din 19 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, precum şi a deciziei nr.48 din 25 ianuarie 2008 a aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5454/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3698/2006. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
