ICCJ. Decizia nr. 5454/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5454
Dosar nr. 3117/63/2006
Şedinţa publică din 3 octombrie 2008
Asupra recursurilor civile de faţă.
Din analiza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 2 iulie 2001 la Tribunalul Dolj, reclamanţii I.I., I.L., I.J. şi T.I., în calitate de moştenitori ai defunctului C.D.I., au solicitat anularea deciziei nr. 26 din 30 mai 2001, emisă de F. Dolj, prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în Craiova, judeţul Dolj, imobil compus din 8 camere şi terenul aferent în suprafaţă de 11.200 mp.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1 şi art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.
În motivarea contestaţiei, reclamanţii au arătat că în anul 1926, autorul lor, C.S.I. a cumpărat imobilul în litigiu de la numita M.S., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2839 din 19 iulie 1926 , ulterior imobilul a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, iar prin H.C.M. nr. 1821 din 12 decembrie 1959 a trecut în proprietatea U.R.C.C. Oltenia, a cărei succesoare este pârâta F. Dolj, emitenta deciziei contestate.
Prin întâmpinare, pârâta F. Dolj a arătat că imobilul în litigiu a fost cumpărat în anul 1961 cu suma de 39.340 lei, ce a fost virată cu dispoziţia de plată nr. 336 din 5 noiembrie 1960 şi de la acea dată s-au făcut amenajări, adăugiri, consolidări şi îmbunătăţiri utile, care depăşesc suma de 2 miliarde lei.
Prin Decizia nr. 76 din 18 martie 2002, Tribunalul Dolj, secţia civilă, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 26 din 31 mai 2001 emisă de F. Dolj şi a obligat-o pe pârâtă să restituie reclamanţilor imobilul situat în Craiova. Prin aceeaşi hotărâre s-a respins acţiunea faţă de Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 69 din 22 mai 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de F. Dolj împotriva sentinţei menţionate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin Decizia nr. 7096 din 15 decembrie 2005, a admis recursul declarat de pârâta F. Dolj, a casat Decizia şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului, reţinând că pentru individualizarea obiectului contestaţiei se impunea efectuarea unei expertize tehnice.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 3049 din 8 decembrie 2005, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa civilă nr. 76 din 18 martie 2002 pronunţată de Tribunalul Dolj şi a trimis cauza pentru judecarea pe fond, reţinând că prima instanţă nu a administrat probatorii pentru individualizarea imobilului sub aspectele menţionate în Decizia de casare, fiind incidente dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
În rejudecare, pârâta F. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, întrucât reclamanţii nu au dovedit că sunt moştenitorii acceptanţi ai succesiunii defunctului I.S.C. Prin cererea reconvenţională, în subsidiar, pârâta a solicitat obligarea reclamanţilor la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse la construcţiile iniţiale şi a construcţiilor nou edificate şi instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului în litigiu până la îndeplinirea acestor obligaţii.
Ulterior, pârâta a precizat că valoarea construcţiilor edificate de F. Dolj este de 31.682,54 lei, iar valoarea modificărilor la construcţiile iniţiale şi lucrărilor efectuate pentru aducerea la starea iniţială a clădirii la suma totală de 9938,137 lei, potrivit raportului de expertiză efectuat de expertul I.I. în luna mai 2000.
Pârâta a formulat şi cerere de chemare în garanţie a Statului Român, solicitând ca în ipoteza în care se va dispune restituirea în natură a imobilului în litigiu, să se dispună şi obligarea statului la restituirea preţului plătit, actualizat la valoarea corespunzătoare în prezent.
Tribunalul Dolj, prin sentinţa civilă nr. 447 din 18 mai 2007, a admis în parte contestaţia formulată de reclamanţi, cererea de chemare în garanţie şi cererea reconvenţională formulată de pârâta F. Dolj, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, Ministerul Economiei şi finanţelor.
A anulat Decizia civilă nr. 26 din 31 mai 2001, emisă de S.C. F. Dolj şi a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Craiova, judeţul Dolj compus din construcţiile C1, C2, C3, C4, C5, C6, C7, identificate în schiţa anexă a raportului de expertiză întocmit de expert N.G.
A admis cererea de chemare în garanţie precizată şi a obligat Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor la plata către pârâtă a sumei de 39.340 lei reactualizată.
A disjuns cererea reconvenţională formulată de pârâtă şi a acordat termen în vederea soluţionării acesteia la 15 iunie 2007.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că reclamanţii au făcut dovada că sunt moştenitorii defunctului I.S.C. şi că imobilul situat în Craiova, a făcut obiectul Decretului nr. 92/1950, autorul reclamanţilor figurând la poziţia 238 din anexa la decret, fiind astfel probată preluarea abuzivă.
S-a constatat că, în temeiul H.C.M. nr. 1821 din 12 decembrie 1959, terenul în suprafaţă de 6.123 mp a trecut din administrarea Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Oraşului Craiova în folosinţa Uniunii Regionale a Cooperativelor de Consum, iar construcţiile situate pe teren au trecut cu plată din proprietatea statului în proprietatea aceleiaşi uniuni, preţul acestora de 39.340 lei fiind achitat cu dispoziţia de plată nr. 336 din 5 noiembrie 1959.
Cu privire la cererea de chemare în judecată a Statului Român, s-a apreciat că faţă de soluţia dată contestaţiei, se impune admiterea acesteia.
Cererea reconvenţională formulată de pârâtă, prin care s-a solicitat de la contestatorii plata contravalorii îmbunătăţirilor efectuate la clădirile revendicate, precum şi a celorlalte construcţii edificate pe acelaşi teren, a fost disjunsă, nefiind în stare de judecată.
Împotriva sentinţei menţionate au formulat apel reclamanţii pârâţi, pârâta reclamantă SC C.F. Dolj şi pârâta D.G.F.P. Dolj pentru Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Reclamanţii pârâţi au arătat că deşi s-a făcut dovada în sensul că atât construcţiile cât şi terenul aferent acestora, în suprafaţă de 6123 mp au trecut în folosinţa Uniunii Regionale a Cooperativelor de Consum, antecesoarea pârâtei F. Dolj, fără nici un temei legal, s-a refuzat restituirea în natură a terenului.
Prin apelul său, pârâta S.C.C. F. Dolj a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică, susţinând că în mod greşit s-a dispus restituirea în natură a construcţiilor, deşi reclamanţii nu au făcut dovada proprietăţii, din actul de vânzare-cumpărare nr. 2576/1926 rezultând că autorul lor a cumpărat un singur corp de clădire din zidărie şi nu şi alte construcţii anexe.
Pârâta D.G.F.P. Dolj a criticat soluţia de admitere a cererii de chemare în garanţie, cerere ce nu a fost depusă nici odată cu întâmpinarea şi nici până la prima zi de înfăţişare conform prevederilor art. 61 alin. (1) C. proc. civ.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 13 pronunţată la 14 ianuarie 2008, a admis apelul declarat de reclamanţii pârâţi şi a schimbat sentinţa anulată în sensul că a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2.955 mp, identificat conform raportului de expertiză întocmit de expert topo S.S.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi s-au respins ca nefondate apelurile declarate de pârâte.
Prin considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că terenul ce face obiectul notificării formulate de reclamanţi este deţinut de pârâtă, fiind identificat ca suprafaţă şi amplasare prin expertiza tehnică efectuată în cauză.
De asemenea, s-a apreciat că reclamanţii au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite potrivit prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, precum şi dovada preluării abuzive a imobilului notificat conform Decretului nr. 92/1950.
Referitor la apelul formulat de pârâta S.C.C. F. Dolj s-a avut în vedere că trecerea cu plată a imobilului în patrimoniul pârâtei nu are valoarea unui contract de vânzare-cumpărare şi, deci, nu poate fi opusă în mod valabil proprietarului.
Apelul declarat de D.G.F.P. Dolj a fost respins cu motivarea că cererea de chemare în garanţie a fost formulată în termen, iar pentru construcţiile pe care le-a primit în patrimoniu pârâta F. Dolj a achitat suma de 39.340 lei.
Împotriva deciziei menţionate sau declarat recurs în termen legal pârâta D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Economiei şi Finanţelor şi pârâta S.C.C.F. Dolj.
Prin recursul său, pârâta D.G.F.P. Dolj a criticat Decizia atacată ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând că această hotărâre nu cuprinde motivele pe care se sprijină în ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, întrucât nu răspunde la criticile formulate în apel vizând împrejurarea că, atâta timp cât actul de vânzare a construcţiilor către S.C. F. nu a fost anulat, nu există temei pentru obligarea sa la plata sumei de bani achitată ca preţ de cumpărătoare.
Pârâta a mai învederat că, deşi la data predării imobilelor în proprietatea U.R.C.C. Oltenia, proprietatea de stat era echivalentă cu proprietatea cooperatistă, la momentul introducerii acţiunii, bunurile nu mai sunt proprietate de stat, astfel că nu mai există nici un raport juridic în temeiul căruia să fie admisă cererea de chemare în garanţie.
Prin motivele sale de recurs, pârâta S.C.C. F. Dolj a criticat Decizia atacată ca nelegală conform dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., arătând că deşi prin notificarea iniţială s-a solicitat restituirea unui imobil compus din 8 camere şi teren aferent de 11.200 mp, prin acţiunea precizată s-a solicitat restituirea mai multor construcţii şi anexe, ce nu se regăsesc în actul de vânzare-cumpărare din 1926.
Recurenta a susţinut că, prin solicitarea acestor imobile direct în instanţă, s-au încălcat dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată.
De asemenea, pârâta a criticat Decizia recurată şi pentru nesocotirea dispoziţiilor obligatorii ale deciziei de casare nr. 7096 din 15 decembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , în sensul de a stabili dacă imobilul a cărui restituire se solicită se regăseşte în actul de vânzare-cumpărare din 1926 al autorului reclamanţilor.
Cea de-a treia critică formulată prin motivele de recurs ale pârâtei S.C.C. F. Dolj a vizat faptul că dreptul de proprietate asupra construcţiilor solicitate de reclamanţi a fost dobândit prin cumpărare, potrivit H.C.M. nr. 1821/1959, acest act fiind încheiat cu bună-credinţă şi cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la acea dată, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, în raport de care restituirea în natură este nelegală.
Analizând criticile formulate prin motivele invocate de cele două pârâte, Curtea va constata că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce succed:
Recursul declarat de pârâta S.C.C. F. este nefondat în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Primul motiv de recurs vizând nedovedirea dreptului de proprietatea asupra terenului, întrucât, în opinia recurentei-pârâte, în contractul de vânzare-cumpărare din 1926 al autorilor reclamanţilor se menţionează o suprafaţă de 11.200 mp (şi nu de 14.780 mp cât ar fi solicitat intimaţii), este neîntemeiat.
Prin expertiza tehnică efectuată în cauză, expertul a identificat terenul în litigiu în raport de suprafaţa menţionată în actul de vânzare-cumpărare din 1926, constatând că acesta are aceleaşi dimensiuni pe laturile de nord şi vest şi este diminuat pe latura din est, astfel încât se ajunge la concluzia că suprafaţa de teren ce poate fi restituită de 2.955 mp face parte din suprafaţa totală ce a aparţinut autorului intimaţilor-reclamanţi.
Câtă vreme suprafaţa ce se cere a fi restituită în natură este mai mică decât cea inclusă în actul de vânzare-cumpărare din 1926, critica în sensul că s-ar fi solicitat prin notificare o suprafaţă mai mare decât cea deţinută de autorul reclamanţilor apare, în mod evident, ca fiind neîntemeiată.
Motivul vizând greşita restituire a unor corpuri distincte de clădire, deşi în actul de proprietate al autorului reclamanţilor se regăseşte doar un singur corp de locuit compus din 8 camere, este, de asemenea, nefondat.
Aşa cum rezultă din menţiunile de la pct. 2 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 11866 din 19 iulie 1926, C.S.I. a cumpărat pe lângă casa de 8 camere şi 4 bucătării de scândură, precum şi un corp de case supuse dărâmării, o gheretă, o latrină de zid acoperită cu ţiglă şi o remiză de scândură acoperită cu tablă.
Această situaţie rezultă şi din Buletinul Clădirii întocmit în anul 1950, în care se face un inventar cu schiţe şi dimensiuni pentru fiecare corp de clădire existent pe teren şi care urma să fie naţionalizat.
Astfel, în inventarul menţionat figurează pe lângă locuinţă şi un şopron, un garaj, o magazie pentru materiale, un grajd pentru cai, o locuinţă pentru paznic, toate separate de corpul principal şi construite din zidărie.
Aceste înscrisuri se coroborează cu concluziile raportului de expertiză, în sensul că nu s-au făcut modernizări, adăugiri sau îmbunătăţiri, astfel că în mod corect instanţa a dispus restituirea în natură a tuturor corpurilor de la C1 la C7.
S-au identificat de către expert şi construcţiile provizorii edificate de S.C.C. F., concluzionându-se însă că sunt demontabile sau demolate.
Ca atare, nu se poate reţine că s-ar fi dispus restituirea în natură a unor corpuri de clădire ce nu au aparţinut autorului reclamanţilor şi pentru care nu s-ar fi făcut dovada dreptului de proprietate.
De asemenea, este nefondată şi critica în sensul că nu toate corpurile de clădire ar fi fost solicitate prin notificare, câtă vreme reclamanţii-intimaţi au cerut restituirea în natură a terenului şi a tuturor construcţiilor ce se regăsesc pe acesta.
Pentru considerentele menţionate şi reţinând că prin cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză s-a realizat o identificare clară, stabilindu-se identitatea între terenurile şi construcţiile solicitate şi cele ce au aparţinut autorului reclamanţilor, Curtea va constata că este neîntemeiată critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs.
Prin Decizia pronunţată, Curtea de Apel Craiova a ţinut seama în rejudecarea cauzei de dispoziţiile obligatorii ale deciziei de casare a instanţei supreme, conform dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Şi ultimul motiv de recurs invocat de pârâta S.C.C. F. Dolj în sensul că ar fi proprietara imobilului prin cumpărare, conform H.C.M. nr. 1821/1959 şi că astfel nu s-ar impune restituirea, este nefondat.
Articolul 29 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 invocat de recurentă priveşte o situaţie distinctă în raport cu cea supusă analizei, respectiv imposibilitatea restituirii în natură a imobilelor ce au făcut obiectul înstrăinării în mod valabil în cadrul procesului de privatizare, ulterior anului 1989.
Or, în speţă actul de transmitere din patrimoniul statului în patrimoniul unei societăţi cooperatiste, în temeiul H.C.M. nr. 1821/1959 nu poate avea semnificaţia unui contract de vânzare-cumpărare, care să poată fi opus în mod valabil adevăratului proprietar.
Ca atare, criticile formulate sunt neîntemeiate în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se va constata că acesta a fost invocat formal, niciuna dintre criticile recurentei pârâte F. necircumscriindu-se acestei dispoziţii legale.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Dolj prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Curtea va reţine că niciuna dintre criticile aduse deciziei atacate nu este întemeiată.
Hotărârea instanţei de apel este motivată în ceea ce priveşte soluţia admiterii cererii de chemare în garanţie, cerere apreciată ca fiind formulată în termen şi întemeiată.
Motivele de apel invocate de această pârâtă au vizat inadmisibilitatea cererii de chemare în garanţie pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 61 alin. (1) C. proc. civ., precum şi împrejurarea că, prin H.C.M. nr. 1821 din 22 decembrie 1959 imobilul în litigiu ar fi ieşit cu plată din patrimoniul său, actul de vânzare-cumpărare nefiind desfiinţat.
Curtea de Apel Craiova, deşi succint, a răspuns prin considerentele deciziei recurate tuturor criticilor formulate de pârâta chemată în garanţie, verificând conform art. 295 C. proc. civ., în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.
Ca atare, există posibilitatea exercitării controlului judiciar, raportat la considerentele deciziei recurate, nefiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Obligaţia pârâtei D.G.F.P. Dolj de garanţie pentru evicţiune subzistă independent de faptul că instanţa nu ar fi fost investită cu o acţiune în constatarea nulităţii vânzării din anul 1960, nefiind astfel întrunit nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De altfel, transmiterea dreptului de proprietate asupra construcţiilor din patrimoniul statului în cel al societăţii cooperatiste, cu plată, nu s-a făcut în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare, ci în temeiul unei hotărâri a fostului Consiliu de Miniştri, al cărui caracter abuziv a fost invocat.
Mai mult, Curtea va reţine că, potrivit susţinerilor, reclamanţilor intimaţi, aceştia au fost puşi în posesie la 18 aprilie 2008 de către B.E.J. T.N.C. şi T.B., în executarea deciziei recurate, terenul şi construcţiile fiind restituite fără obiecţii de către S.C.C. F.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respinsă recursurile pârâtelor ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii S.C.C.F. Dolj şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor reprezentat de D.G.F.P. Dolj împotriva deciziei nr. 13 din 14 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5450/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5271/2006. Civil → |
|---|
