ICCJ. Decizia nr. 5274/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5274
Dosar nr. 32669/3/2006
Şedinţa publică din 29 septembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele:
Adresându-se Tribunalului Bucureşti, la 28 septembrie 2006, reclamanţii G.M., P.M., S.M., A.E., B.L., R.M. şi B.I. au cerut, în temeiul Legii nr. 10/2001, obligarea Municipiului Bucureşti să pronunţe, prin dispoziţie, restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, alcătuit din teren în suprafaţă de 687 mp, pe care se află o construcţie cu parter, etaj şi mansardă.
În cuprinsul acţiunii reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii foştilor proprietari, C.M. şi C.N., de la care imobilul a fost preluat în mod abuziv, iar, pe de altă parte, Municipiul Bucureşti nu a răspuns notificărilor prin care s-a cerut, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului.
Soluţionând litigiul, în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 593 din 20 aprilie 2007. A admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti să soluţioneze notificările nr. 73 din 7 ianuarie 2002, nr. 204 din 20 ianuarie 2002, nr. 3409 din 5 noiembrie 2001 şi nr. 2922 din 7 noiembrie 2001.
Hotărând astfel, tribunalul a motivat că, potrivit Legii nr. 10/2001, pârâtului îi revine obligaţia de a se pronunţa, prin dispoziţie motivată, asupra notificărilor formulate de persoanele care se consideră îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv de la foştii proprietari.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 751 din 14 noiembrie 2007, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţi şi de pârât împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti.
În cuprinsul deciziei, curtea de apel a dezvoltat considerentele din sentinţa primei instanţe.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs cei şapte reclamanţi susţinând că Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece instanţa era obligată să soluţioneze fondul procesului şi să dispună, în consecinţă, restituirea în natură a imobilului cerut prin acţiune.
La rândul său, pârâtul Municipiul Bucureşti, reprezentat de primarul general, a declarat recurs împotriva deciziei curţii de apel, întemeiat tot pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă, că nu putea emite dispoziţie motivată de soluţionare a notificărilor deoarece reclamanţii nu au prezentat toate actele doveditoare ale dreptului de proprietate, aşa încât acţiunea trebuia respinsă.
Recursurile exercitate în cauză nu sunt întemeiate.
Este adevărat că, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate. În acest sens s-a decis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin Decizia în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007.
În toate cazurile, însă, judecătorii hotărăsc, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Or, reclamanţii, prin cererea de chemare în judecată au solicitat instanţei să oblige Municipiul Bucureşti să se pronunţe prin decizie/dispoziţie asupra notificării de restituire în natură a imobilului.
În atare situaţie, instanţa a fost obligată să respecte principiul disponibilităţii şi nu era investită cu cererea de soluţionare a fondului pricinii.
Nu poate fi primită nici critica formulată prin recursul declarat de Municipiul Bucureşti.
Conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Pentru a beneficia de prorogarea terenului de 60 de zile în care are obligaţia de a răspunde notificării, este necesar ca unitatea deţinătoare să comunice, potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în scris, persoanei îndreptăţite faptul că fundamentarea şi emiterea dispoziţiei sunt condiţionate de depunerea probelor solicitate. Prorogarea termenului de 60 de zile pentru soluţionarea notificării nu operează de drept în beneficiul unităţii notificate, ca fiind condiţionată de analizarea notificării, precum şi de comunicarea, în acelaşi interval de timp, a faptului că documentaţia este insuficientă.
În prezentul litigiu, pârâtul nu a soluţionat notificarea în termenul legal şi nici nu a comunicat, în scris, persoanelor care se consideră îndreptăţite că actele doveditoarea nu sunt suficiente. Procedând în acest mod, pârâtul nu şi-a respectat obligaţia ce o avea potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001.
Decizia curţii de apel fiind dată cu aplicarea corectă a legii, urmează să fie respinse recursurile exercitate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi reclamanţii G.M., P.M., S.M., A.E., B.L., R.M. şi B.I. împotriva deciziei nr. 751 din 14 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5270/2006. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5328/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
