ICCJ. Decizia nr. 5328/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5328
Dosar nr. 3108/42/2006
Şedinţa publică din 30 septembrie 2008
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
1.1.Obiect
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia civilă, la 28 ianuarie 2004 reclamanta F.M.R.A. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Primăria Râmnicu Sărat şi Prefectura judeţului Buzău, anularea Dispoziţiei nr. 488 din 17 decembrie 2003 emisă de Primăria Râmnicu Sărat, restituirea în natură şi/sau echivalent a imobilului situat în Râmnicu Sărat.
1.2. În fapt In motivarea cererii s-a arătat că reclamanta este unica moştenitoare a părinţilor săi M.S.L. şi J. care au avut în proprietate, la adresa menţionată, un imobil compus din teren şi construcţie. Imobilul a fost preluat abuziv de stat în anul 1942, aşa cum rezultă din procesul-verbal emis la 10 septembrie 1942.
1.2. În drept
Reclamanta şi-a întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale art. 480 C. civ.
2.Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 128 din 10 martie 2004 Tribunalul Buzău, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Prefecturii Buzău.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că imobilul proprietatea părinţilor reclamantei a fost preluat în aplicarea Decretelor nr. 842/1941, 1216/1941 şi Legii nr. 903/1941.
Faptul restituirii imobilului către autorii reclamantei nu a fost dovedit, astfel încât el nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
3.Hotărârea instanţei de apel
Intr-un al doilea ciclu procesual, în fond după casarea cu trimitere spre rejudecarea apelului, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a pronunţat Decizia civilă nr. 358 din 18 septembrie 2007 prin care a respins apelul ca nefondat.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că din înscrisurile depuse la dosar şi din raportul de expertiză efectuat de expert R.M., rezultă că imobilul fost proprietatea numiţilor M.S. şi J. a trecut în proprietatea statului aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la 10 septembrie 1942.
În aceeaşi expertiză s-a arătat că prin Decizia nr. 10/1966 Comitetul Executiv al Sfatului Popular al oraşului Râmnicu Sărat trece din proprietatea Sfatului Popular în administrarea Întreprinderii de Gospodărire Orăşenească Râmnicu Sărat.
Apelanta nu a făcut dovada că, după data preluării, respectiv 10 septembrie 1942, imobilul i-a fost din nou retrocedat şi apoi preluat în mod abuziv de Statul român prin Decretul nr. 111/1951.
Dispoziţiile Legii nr. 10/2001 se referă la imobilele preluate în mod abuziv în perioada 1945-1989.
4.Recursul
4.1. Motiv.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei hotărâri critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Instanţa de apel nu ţine cont de aspectele şi concluziile logice ale rapoartelor de expertiză efectuate.
În timp ce instanţa admite că în anul 1942, la data preluării imobilului, acesta se compunea din casă şi teren în suprafaţă de 1440 mp, aspect ce rezultă atât din expertiza construcţii cât şi din fişa de inventar, din expertiza topometrică rezultă că terenul ar fi avut doar suprafaţa de 480 mp
De asemenea, din fişa matricolă rezultă că la numărul 20 de pe str. C., în perioada 1942-1951 a figurat numita E.C.M.
Din analiza acestor aspecte rezultă că imobilul nu a fost identificat în mod corect.
Fişa imobilului nu este cea reală, ci a altui imobil, confuzia intervenind în urma schimbării numelui străzii şi a numerotaţiei.
Dacă fişa matricolă prezentată de Arhivele Naţionale nu este cea corectă, datorită confuziei creată de schimbarea numelui străzii şi a numerotaţiei, recurenta este în imposibilitatea materială de a dovedi că imobilul a fost preluat abuziv prin Decretul nr. 111/1951.
4.2.Întâmpinarea
Intimata Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat întrucât din probele administrate rezultă că imobilul a fost preluat în anul 1942 şi nu-i sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
4.3.Analiza instanţei de recurs
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi ale apărărilor invocate de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi.
În chiar motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că imobilul ce a aparţinut în proprietate părinţilor reclamantei a fost preluat de stat în anul 1942, aşa cum rezultă din procesul-verbal emis la 10 septembrie 1942.
Acest aspect a fost apreciat ca o mărturisire, care nu a fost revocată pentru eroare de fapt aşa cum îngăduie art. 1206 C. civ. Faptul că se susţine că instanţele de fond nu au identificat corect imobilul în litigiu nu echivalează cu o revocare a acestei mărturisiri, şi nici nu poate fi dedusă analizei în recurs, întrucât reclamă o apreciere a probelor administrate.
Problema de drept pe care au avut-o de rezolvat instanţele, incidenţa sau nu, în speţă, a Legii nr. 10/2001, a fost soluţionată corect, din dovezile administrate rezultând că imobilul a fost preluat înainte de 6 martie 1945, şi nici nu s-a invocat restituirea ulterioară către autorii reclamantei, pentru ca apoi să fie preluat din nou abuziv în anul 1966.
În aceste condiţii, critica formulată nu întruneşte cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţele de fond făcând aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Deşi s-a invocat şi motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în realitate recurenta critică modul de apreciere a înscrisurilor şi a rapoartelor de expertiză, considerentele deciziei date în apel nefiind contradictorii. Instanţa a motivat corespunzător faptul că imobilul a trecut în proprietatea statului la 10 septembrie 1942, iar în ianuarie 1966 a trecut din proprietatea Sfatului Popular Râmnicu Sărat în administrarea întreprinderii de Gospodărire Orăşenească Râmnicu Sărat.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.M.R.A. împotriva deciziei civile nr. 358 din 18 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5274/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5136/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
