ICCJ. Decizia nr. 53/2006. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 53.

Dosar nr. 42864/1/200.

Nr. vechi 20163/200.

Şedinţa publică din 19 ianuarie 2006

Asupra recursului civil de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Braşov, secţia civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 216/S din 19 martie 2004 prin care a anulat contestaţia introdusă de C.N.P.R. SA împotriva dispoziţiei nr. 281 din 17 septembrie 2003 emisă de Primarul oraşului staţiune Predeal.

Apelul declarat de contestatoare a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 955/Ap din 6 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Contestatoarea a declarat recurs solicitând casarea celei din urmă decizii pentru cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2), art. 87 pct. 1 şi 3, art. 129 C. proc. civ., ale Decretului nr. 31/1954, ale art. 3 alin. (1) şi (2), art. 21 şi art. 91 din Legea nr. 215/2001 şi ale art. 20 alin. (3), art. 24 alin. (7) şi art. 33 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Examinând recursul, instanţa supremă constată din oficiu că nu poate exercita controlul judiciar pentru motivele de nelegalitate invocate pe calea recursului, deoarece operează cu precădere cazul de casare de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., care atrage nulitatea hotărârii când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.

În concret, deşi minuta deciziei apare ca fiind pronunţată de un complet de judecată format din doi judecători, aşa cum este de altfel cerinţa legii, hotărârea menţionează în practica şi prin semnăturile de la sfârşitul ei că ar fi fost dată de un complet format din trei judecători membri ai completului de apel, ceea ce contravine flagrant dispoziţiilor legale din materie.

Aşadar, hotărârea atacată nu poate fi privită decât ca fiind dată de un complet constituit cu încălcarea legii, din care unul din judecători nu a participat la dezbaterea apelului, ceea ce atrage nulitatea hotărârii.

Ca urmare, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 313 C. proc. civ., recursul va fi admis, hotărârea atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta C.N.P.R. împotriva deciziei civile nr. 955/Ap din 6 octombrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Casează Decizia atacată şi trimite dosarul spre rejudecare la Curtea de Apel Braşov.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 53/2006. Civil