ICCJ. Decizia nr. 538/2006. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 538
Dosar nr. 6803/117/2006
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin sentinţa civilă nr. 691 din 16 august 2006, Tribunalul Cluj a admis cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti şi a transformat măsura de suspendare a dreptului de a folosi paşaportul dispusă faţă de pârâtul S.D. în măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene pe o perioadă de 1 an.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că potrivit înscrisurilor depuse la dosar pârâtul a fost returnat din Spania la data de 6 mai 2003, după ce anterior fusese returnat şi din Germania şi că în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997 faţă de acesta s-a dispus măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate până la data de 6 mai 2007.
În acest caz, în conformitate cu dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 privind regimului liberei circulaţii a cetăţenilor în străinătate coroborat cu art. 38 şi art. 39 alin. (1) şi (3), prima instanţă a constat că se impune admiterea cererii şi transformarea măsurii aplicate pârâtului în baza legii vechi în cea de restrângere a exercitării dreptului la libera circulaţie prevăzută de legea nouă pe o perioadă de 1 an.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta care a arătat că se impunea ca prima instanţă să constate că cererea pe care a dedus-o judecăţii, la momentul soluţionării, era rămasă fără obiect, apreciind că instanţele judecătoreşti pot dispune măsura de transformare numai până la momentul expirării termenului de 6 luni prevăzut de lege, anume până la data 22 iulie 2006.
Prin Decizia civilă nr. 324/ A din 6 octombrie 2006 Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a admis apelul declarat de reclamantă şi a schimbat sentinţa în sensul că a respins cererea dedusă judecăţii.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că raportat la prevederile art. 55 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 privind regimului liberei circulaţii a cetăţenilor în străinătate, măsura de suspendare a dreptului de a folosi paşaportul dispusă împotriva pârâtului potrivit legii vechi a rămas în vigoare pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, adică până la 27 iulie 2006.
Aşa fiind, având în vedere că în această perioadă de timp nu s-a dispus transformarea acesteia în măsura de restrângere a dreptului la liberă circulaţie în străinătate, instanţa de apel a apreciat că în mod greşit prima instanţă a dispus transformarea după momentul expirării termenului de 6 luni, adică după data de 29 iulie 2006, caz în care se impune schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul.
În motivarea recursului pârâtul susţine că instanţa de apel a omis să dispună odată cu respingerea cererii deduse judecăţii şi înlăturarea tuturor măsurilor restrictive dispuse împotriva sa cu ocazia returnării din străinătate, respectiv a omis să dispună obligarea reclamantei să îi elibereze un paşaport valabil şi să dispună ridicarea interdicţiei la libera circulaţie care i-a fost aplicată cu privire la teritoriile statelor Uniunii Europene.
Analizând critica formulată de reclamantă, care se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra obiectului cererii, care nu poate fi nici schimbat şi nici depăşit, constituie garanţia aplicării principiului disponibilităţii.
Or, în speţă, instanţele de fond au fost investite cu judecata unei cereri de transformare a unei măsuri, respectiv a măsurii de suspendare a dreptului de a folosi paşaportul aplicată pârâtului şi aflată în curs de executare la data intrării în vigoare a Legii nr. 248/2005 privind regimului liberei circulaţii a cetăţenilor în străinătate, în măsura de restrângere a dreptului la liberă circulaţie în străinătate.
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 55 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, lege care a intrat în vigoare la data de 29 ianuarie 2006.
Potrivit acestui act normativ, măsurile de suspendare a dreptului de a folosi paşaportul dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997 şi aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a acestei legi încetează de drept, cu excepţia celor dispuse cu privire la cetăţenii români returnaţi în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, cum era şi cazul pârâtului, care rămân în vigoare pentru o perioadă de 6 luni, adică până la data de 29 iulie 2006.
În această din urmă situaţie legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca astfel de măsuri să poată fi transformate în măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulaţie în străinătate, în condiţiile prevăzute la art. 39 alin. (1) şi (3)-(8), precum şi, după caz, la art. 44 din prezenta lege, la solicitarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră sau, după caz, a Direcţiei Generale de Paşapoarte.
O astfel de cerere a fost dedusă judecăţii în prezenta cauză, cerere care însă a fost respinsă ca urmare a expirării termenului mai sus arătat în care se putea dispune transformarea unor astfel de măsuri şi când acestea au încetat de drept, în puterea legii.
Or, nici la judecata în primă instanţă şi nici în apel, pârâtul nu a formulat vreo cerere reconvenţională prin care să invoce pretenţii proprii în contradictoriu cu reclamanta şi în legătură cu obiectul cererii deduse judecăţii, caz în care, astfel de pretenţii nu pot fi formulate pentru prima oară în recurs.
Mai mult, este de observat că pretenţiile formulate de pârât prin recurs nu sunt în legătură cu cererea de transformare dedusă judecăţii în prezenta cauză şi nici nu pot fi dispuse pe cale de consecinţă în raport de soluţia adoptată de instanţa de apel, anume aceea de respingere a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S.D. împotriva deciziei civile nr. 324 / A din 6 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 589/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5434/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
