ICCJ. Decizia nr. 589/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 589
Dosar nr. 6854/1/2006
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1092 din 1 octombrie 2004 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 4121/C/2004, s-a admis contestaţia formulată de contestatoarea G.S.M.A. în contradictoriu cu Primăria comunei Gătaia şi pe fond s-a anulat dispoziţia nr. 334 din 19 aprilie 2004 emisă de Primarul comunei Gătaia şi s-a dispus restituirea în natură a imobilelor înscrise în C.F. Gătaia, nr. top 495/1; 496; 495/2/1; C.F. Gătaia; nr. top 496/2; nr. top 495/2/2, reprezentând casa nr. 322 şi casa nr. 332/a, curte şi grădină în suprafaţă de 3078 mp.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut, că prin notificările trimise în termen legal, petenta a solicitat restituirea în natură a imobilelor ce au aparţinut antecesorilor săi, iar în subsidiar restituirea prin echivalent, indicând ca valoare estimativă suma de 100.000 dolari SUA sau contravaloarea în lei pentru fiecare imobil.
Pe calea dreptului comun, petenta a solicitat desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de antecesorii săi cu C.A.P. Parhomenko, privind aceste imobile.
Prin sentinţa civilă nr. 880/2002 a Judecătoriei Deta, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin respingerea apelului şi a recursului, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 244/157 din 15 iulie 1960 la notariatul de Stat al raionului Timiş.
Prin dispoziţia nr. 334 din 19 aprilie 2004, emisă de Primăria comunei Gătaia, au fost respinse notificările, cu motivarea că prin sentinţa civilă nr. 880/2002, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, au fost respinse capetele de cerere privind repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, reţinându-se şi împrejurarea că Statul Român, a devenit proprietar asupra acestui imobil, în urma unui schimb în natură cu C.A.P. Gătaia, cu un alt imobil, pentru care au fost acordate despăgubiri urmaşilor fostului proprietar.
A mai reţinut prima instanţă, că prin constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, preluarea apare ca fiind făcută fără titlu, situaţie în care imobilele se încadrează în categoria celor prevăzute la art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.
În privinţa măsurilor reparatorii la care este îndreptăţită, s-a reţinut că, deşi în prezent imobilele sunt ocupate de o unitate de învăţământ, ceea ce ar atrage despăgubirea prin echivalent, inexistenţa vreunui titlu, asupra imobilelor în litigiu, atrage încadrarea lor în categoria celor prevăzute de art. 16 alin. (4), care permit restituirea în natură.
Împotriva acestei hotărâri Primăria oraşului Gătaia, prin primar, a declarat apel, motivând că prima instanţă a făcut o analiză sumară a actelor depuse, neanalizând corect, titlul prin care Statul Român a devenit proprietar, respectiv contractul de schimb imobiliar care se înscrie în prevederile art. 1898 C. civ. privind buna credinţă.
S-a mai criticat şi dispoziţia de restituire în natură a imobilelor în litigiu, susţinând că în prezent utilitatea reală este „Internatul de băieţi al Liceului Teoretic Gătaia", cât şi parte din curtea liceului pe care sunt edificate centrala termică, cât şi dotările şcolare necesare desfăşurării activităţii specifice şcolare.
Sub aspect procedural, pârâtul a invocat şi încălcarea dreptului la apărare, întrucât pentru data de 1 octombrie 2004, când s-a dezbătut fondul, reprezentantul primăriei era lipsă şi solicitase un termen de pronunţare, pentru depunerea de concluzii scrise, instanţa de fond, a respins această cerere, iar în practicaua sentinţei nu se face nici o trimitere la concluziile orale depuse.
Prin Decizia nr. 73/A din 27 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria Gătaia, împotriva sentinţei civile nr. 1092 din 1 octombrie 2004, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, a reţinut, că prima instanţă a analizat în mod corect situaţia de fapt şi de drept a imobilului solicitat de reclamantă, făcând o justă aplicare a Legii nr. 10/2001, având în vedere şi dispoziţiile sentinţei civile nr. 999/2002, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între antecesorul reclamantei şi C.A.P. Prahomenko.
A mai reţinut că expertiza dispusă şi efectuată în cauză nu schimbă cu nimic situaţia de fapt şi de drept a imobilului în litigiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria oraşului Gătaia, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă următoarele:
- ambele instanţe au interpretat subiectiv textul alin. (4) din procesul-verbal datat 10 noiembrie 1972 care a stat la baza schimbului imobiliar dintre fostul C.A.P. „Prahomenko" Gătaia şi Statul Român, fără să se interpreteze corect situaţia faptică;
- au fost ignorate dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Dezvoltând aceste motive, recurenta a arătat că, urmare a schimbului imobiliar dintre „fondul A" corespondent C.F. Gătaia sub nr. top 495/1; 496/1; 495/2/1; notat sub rang 179/1976 corespondent poz. B 12 a foii de proprietate şi „fondul B" corespondent C.F. Gătaia sub nr. top 558/2, schimb realizat cu fostul C.A.P. „Prahomenko" Gătaia, erau îndeplinite condiţiile „bunei credinţe" din partea Statului Român, raportat la prevederile art. 1898 C. civ.
Potrivit procesului-verbal din 10 noiembrie 1972, pentru „fondul A" proprietatea o avea C.A.P. „Prahomenko", iar folosinţa revenea Statului Român prin Liceul Teoretic, iar pentru „fondul B" proprietatea revenea Statului Român iar folosinţa C.A.P. Gătaia.
Că ceea ce nu este înscris în contractul de schimb poate fi retrocedat în natură, însă ceea ce este supus schimbului nu atrage incidenţa art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, respectiv a centralei termice şi celelalte construcţii subliniate în expertiza topografică, aspect neanalizat de instanţa de apel.
Recursul nu este întemeiat.
Susţinerile invocate de pârâta-recurentă în sensul că la baza preluării imobilelor în litigiu a stat buna credinţă a Statului Român, nu au relevanţă, întrucât prima instanţă nu a fost investită cu o cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 244/157 din 15 iunie 1960 la Notariatul de Stat al raionului Timiş, pentru a analiza condiţiile de validitate a contractului de schimb.
În cazul dedus judecăţii, esenţial este faptul că prin sentinţa civilă nr. 880 din 11 noiembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Deta, rămasă definitivă şi irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 244/157 din 15 iunie 1960, nefiind îndeplinite condiţiile esenţiale prevăzute de art. 948 C. civ. pentru validitatea contractului.
Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Întrucât statul nu a avut un titlu de proprietate legal dobândit, de vreme ce contractul de vânzare-cumpărare a fost desfiinţat, se constată că ambele instanţe au făcut o corectă aplicare şi interpretare a legii, constatând că preluarea a fost făcută fără titlu, situaţie în care imobilele se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte critica privind ignorarea prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dispoziţia invocată, nu are incidenţă în cauza de faţă, ea referindu-se la stabilirea modalităţii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate.
În consecinţă, recursul fiind nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria oraşului Gătaia împotriva deciziei nr. 73/A din 27 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 586/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 538/2006. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
