ICCJ. Decizia nr. 5599/2006. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5599
Dosar nr. 7884 /111/2006
Şedinţa publică din 11 septembrie 2007
Deliberând asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 107/C/2007 pronunţată la 29 ianuarie 2007, Tribunalul Bihor a respins ca nefondată cererea reclamantei de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului K.N., returnat la 7 septembrie 2006 din Ungaria, în temeiul Acordului de readmisie încheiat între România şi Ungaria.
S-a considerat că dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, invocată ca temei al acţiunii (alături şi de art. 39 şi art. 52 din aceeaşi lege) nu sunt imperative şi nu atrag în mod absolut măsura limitării exercitării dreptului la liberă circulaţie.
S-a apreciat, în raport de art. 2 din Protocolul 4 la Convenţie Europeană pentru apărarea dreptului omului şi libertăţile fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, că nu s-au dovedit situaţiile de excepţie care impun restrângerea acestui drept fundamental, măsura solicitată de reclamantă nefiind considerată necesară în cauză.
Curtea de Apel Oradea prin Decizia civilă nr. 98/2007 A din 12 aprilie 2007 a respins ca nefondat apelul reclamantei declarat împotriva sentinţei nr. 107/2007 a Tribunalului Bihor.
În considerentele deciziei s-a arătat că, potrivit normelor comunitare, aplicabile de la 1 ianuarie 2007 şi în România, măsura limitării liberei circulaţii poate fi luată doar în anumite situaţii de pericol pentru securitatea naţională, siguranţa publică, sănătatea sau morala publică, situaţii care nu s-au dovedit în cazul dedus judecăţii.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs în termenul legal prevăzut.
În fapt, în esenţă, recurenta a arătat că singura condiţie impusă de legea română [art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005] pentru aplicarea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate este aceea a preluării cetăţeanului român dintr-un stat cu care România a încheiat un acord de readmisie.
Criticile formulate fac posibilă încadrarea acestora în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în raport cu care, verificându-se legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru considerentele următoare:
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulaţie în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situaţia prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcţiei Generale de Paşapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul Bucureşti.
Aşadar, luarea acestei măsuri este de competenţa instanţelor judecătoreşti cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere şi analizare a dovezilor administrate în cauză.
Într-adevăr, dreptul la liberă circulaţie a cetăţenilor români nu este absolut, el trebuind să se exercite cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) din Constituţia României care se consacră. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la libera circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
Potrivit legislaţiei primare (art. 18.10 TCE), orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004 se stabileşte, prin art. 27, că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
OUG nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European (publicată în M. Of. la 21 iulie 2005) aprobată prin Legea nr. 260/2005, cu modificările şi completările aduse de OG nr. 30/2006 (aprobată prin Legea nr. 500/2006), a transpus în legislaţia naţională Directiva 38/2004/CE.
Actele legislative mai sus amintite au intrat în vigoare (potrivit art. 35 din OUG nr. 102/2005 şi art. III din OG nr. 30/2006) de la data când România a devenit membră a Uniunii Europene.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Întrucât reclamanta nu a probat, în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanţele de fond şi respectiv, de apel au pronunţat hotărâri legale, date cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 98 din 12 aprilie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 septembrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 5640/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 4729/2006. Civil. Anulare act. Contestaţie... → |
---|