ICCJ. Decizia nr. 5614/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5614
Dosar nr. 1811/1/12006
Şedinţa publică de la 8 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2896 din 8 dec. 2004, reclamanţii V.I., V.A. şi R.T. au chemat în judecată pe pârâţii S.G., G.G. şi SC A. SA Ioneşti pentru a fi obligaţi să emită decizia pentru restituirea în natură a unei magazii şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru o polată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au adresat notificare pârâtei SC A. SA Ioneşti, prin care au solicitat restituirea unei magazii şi a unei polate, notificare la care nu au primit răspuns.
Prin sentinţa civilă nr. 52 din 3 mai 2005, Tribunalul Argeş a admis acţiunea precizată de reclamanţi şi a obligat-o pe pârâtă să emită dispoziţie prin care să se pronunţe asupra notificării acestora.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că pârâta nu a răspuns notificării reclamanţilor, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilelor magazie şi polată din lemn, proprietatea autorului lor, V.G., dobândite prin actul de donaţie nr. 173/1959.
S-a mai reţinut, că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, unitatea deţinătoare este obligată ca în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură, astfel că în temeiul acestei norme a fost obligată pârâta să emită dispoziţie motivată.
Curtea de Apel Piteşti, prin decizia civilă nr. 459/A din 25 noiembrie 2005 a respins ca nefondat apelul, declarat de reclamanţii V.I., V.A. şi R.T. împotriva sentinţei civile 52 din 3 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Argeş în contradictoriu cu intimaţii pârâţi S.G., G.G. şi SC A. SA Ioneşti.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că, potrivit precizării acţiunii şi a concluziilor susţinute în şedinţa din 26 aprilie 2005, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor de a se pronunţa prin dispoziţie motivată asupra notificării ce le-a fost adresată.
În acest sens, a arătat că instanţa de fond s-a pronunţat asupra obiectului acţiunii cu care a fost investită, asupra pretenţiei afirmate de reclamanţi în justiţie şi că greşit susţin apelanţii că instanţa nu s-a pronunţat asupra obiectului acţiunii, ce l-ar constitui retrocedarea celor două construcţii (magazie şi polată), deoarece nu acesta a fost obiectul acţiunii iniţiale.
S-a mai reţinut că, solicitarea formulată prin motivele de apel ca instanţa să le restituie cele două construcţii, reprezintă o cerere prin care se schimbă obiectul acţiunii în apel, ceea ce este inadmisibil, în sensul disp. art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva decizie civile nr. 459/A din 25 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în termen legal au declarat recurs reclamanţii V.I., V.A. şi R.T.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, atât instanţa de fond cât şi cea de apel au pronunţat hotărâri nelegale, pentru faptul că nu au soluţionat acţiunea în raport cu obiectul acesteia, respectiv retrocedarea celor două construcţii, deşi au făcut dovada că, de la data înregistrării notificării au trecut peste patru ani, fără să primească nici un răspuns.
Astfel, recurenţii susţin că, obiectul acţiunii a fost cel de retrocedare a construcţiilor sau echivalentul acestora şi nu obligaţia de a face.
Examinând recursul în limita motivului de nelegalitate invocat, se constată că este fondat pentru considerentele ce urmează:
Reclamanţii V.I., V.A. şi R.T. prin acţiunea adresată instanţei au solicitat restituirea în natură a două construcţii, acţiune introdusă direct la instanţă, pentru că pârâta SC A. SA Ioneşti nu a răspuns la notificare.
La data de 15 martie 2005, reclamantul V.I., în condiţiile în care procedura nu era legal îndeplinită cu ceilalţi doi reclamanţi V.A. şi R.T. a precizat oral că îşi modifică cererea, în sensul că solicită obligarea pârâtei să răspundă la notificare.
Cererea este reiterată la data de 26 aprilie 2005, tot de reclamantul V.I., în condiţiile în care reclamanţii V.A. şi R.T. nu erau prezenţi, dar procedura de citare era legal îndeplinită cu ei, fără a avea mandatul acestora.
Ambele instanţe, în justificarea soluţiilor date aşa cum s-a arătat, au avut în vedere că obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie exclusiv „obligarea pârâtei de a emite dispoziţie prin care să se pronunţe asupra notificării formulate de reclamanţi”.
Desigur, în raport de acest considerent, concluzia instanţei poate părea corectă.
Numai că, în speţă, acţiunea adresată instanţei este echivocă, iar pe parcursul procesului, reclamantul V.I., singur, fără a avea mandat şi pentru ceilalţi reclamanţi a modificat acţiunea, în sensul de a solicita să fie obligată pârâta să le retrocedeze construcţiile sau le acorde măsuri reparatorii în echivalent, deci, nemaifiind vorba de obligaţia de a face.
Prin urmare, faţă de modificarea acţiunii pe parcursul procesului, în virtutea prevederilor art. 129 C. proc. civ. , instanţa avea obligaţia să pună în discuţia părţilor stabilirea cadrului procesual exact în sensul celor arătate, a temeiului juridic al acţiunii, şi să procedeze apoi la soluţionarea cauzei.
Este adevărat faptul că o anumită situaţie expusă şi probată trebuie calificată juridic de către instanţele de judecată, lămurirea şi explicarea obiectului procesului presupunând stabilirea tuturor instituţiilor şi regulilor juridice aplicabile. În acelaşi timp însă, calificarea juridică a unei situaţii de fapt date, nu poate fi făcută cu încălcarea principiului disponibilităţii, schimbându-se astfel total obiectul şi temeiul juridic al acţiunii.
În cauza de faţă, nelămurind cadrul procesual, în funcţie de care urma a se stabili şi normele legale şi instituţiile publice aplicabile, acţiunea iniţială fiind modificată de către un singur reclamant, fără mandat pentru ceilalţi reclamanţi, în condiţiile în care pentru cei care au lipsit la termenul de judecată nu era îndeplinită nici procedura de citare, hotărârile pronunţate de instanţele de apel şi de fond s-au dat prin încălcarea art. 84 şi art. 112 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţi şi în temeiul dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., va casa atât decizia recurată, cât şi sentinţa pronunţată de Tribunalul Argeş şi va trimite cauza spre soluţionare la acelaşi tribunal, urmând să fie lămurit obiectul procesului, în sensul celor arătate anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii V.I., V.A. şi R.T. împotriva deciziei civile nr.459/A din 25 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia atacată, precum şi sentinţa nr. 52 din 3 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Argeş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2006
| ← ICCJ. Decizia nr. 7231/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 8437/2006. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
