ICCJ. Decizia nr. 5670/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5670
Dosar nr. 471/121/2006
Şedinţa publică din 9 octombrie 2008
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 10691/C/2005 pe rolul Judecătoriei Galaţi, reclamantul M.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC L. SA Galaţi şi Prefectura judeţului Galaţi, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2980 din 21 februarie 1991 privind imobilul situat în Galaţi, şi obligarea pârâtelor să-i lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă acest imobil.
Prin sentinţa civilă nr. 2733 din 12 aprilie 2006, Judecătoria Galaţi a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001.
Pe rolul Tribunalului Galaţi, la termenul din 29 septembrie 2006, reclamantul, prin apărătorul ales, a formulat o cerere modificatoare a acţiunii principale în sensul că obiectul acţiunii îl reprezintă constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare în discuţie şi obligarea Primarului municipiului Galaţi să emită o dispoziţie în baza Legii nr. 10/2001, prin care să se dispună restituirea în natură a imobilului în litigiu.
De asemenea, reclamantul a stabilit cadrul procesual în sensul că în cauză, în calitate de pârâţi, sunt chemaţi SC L. SA Galaţi, P.M. şi Primarul municipiului Galaţi.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în baza contractului de construire nr. nr. 4171/1982 a devenit proprietarul imobilului situat în Galaţi, dar prin Decizia nr. 294/1987 a fostului Birou Executiv al Consiliului Judeţean Galaţi, în baza Decretului nr. 223/1974, a pierdut proprietatea în mod abuziv întrucât îşi stabilise domiciliul în Suedia.
După stabilirea în străinătate, soţia şi fiica sa au continuat să locuiască în imobil în calitate de chiriaşi, dar, prin contractul de vânzare-cumpărare contestat, imobilul a fost vândut pârâtei P.M. în mod ilegal.
A mai precizat, că după apariţia Legii nr. 10/2001 a formulat notificare pentru a i se restitui în natură imobilul, dar contrar dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, Primarul municipiului Galaţi nu a emis dispoziţia care trebuie să statueze restituirea în natură, întrucât vânzarea-cumpărarea s-a făcut cu încălcarea Legii nr. 85/1992 şi art. 948 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 12 din 9 ianuarie 2007, Tribunalul Galaţi a respins, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de prescripţie extinctivă, a admis excepţia prescripţiei extinctive privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare şi a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea Primăriei municipiului Galaţi să emită dispoziţie în baza Legii nr. 10/2001, reţinând următoarele:
În baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, reclamantul a formulat la data de 17 octombrie 2001 notificarea înregistrată sub nr. 1652/2001 de B.E.J. M.T. Galaţi, prin care a solicitat să i se restituie dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, cerere soluţionată pe parcursul prezentului proces prin Dispoziţia nr. 3137/SR din 16 octombrie 2006 emisă de Primarul municipiului Galaţi.
În conformitate cu dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune prin care se solicita sancţionarea acestor acte de înstrăinare se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoarea legii, termen ce a început să curgă de la data de 12 februarie 2002 conform OUG 145/2001, astfel că reclamantul avea posibilitatea să promoveze prezenta acţiune până la data de 12 februarie 2003.
Acţiunea fiind promovată la data de 18 octombrie 2005, s-a apreciat că termenul de prescripţie extinctivă s-a împlinit.
Cererea de repunere în termenul de prescripţie a fost formulată la data de 4 decembrie 2006, astfel că , faţă de prevederile art. 19 alin. (2) din Decretul nr. 16/1958, potrivit cărora „cererea de repunere în termenul de prescripţie extinctivă poate fi făcută numai în termen de o lună de la data încetării cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie", instanţa a apreciat că această cerere a fost formulată cu depăşirea termenului prevăzut de acest text de lege, având în vedere că prin chiar cererea de chemare în judecată reclamantul arată că a avut cunoştinţă de existenţa contractului de vânzare-cumpărare ce se solicita a fi sancţionat, iar prin cererea din data de 29 septembrie 2006, acesta menţionează expres cadrul procesual, calitatea de pârâtă având-o şi P.M.
În concluzie, s-a reţinut că se impune respingerea, ca nefondată, a cererii de repunere în termenul de prescripţie extinctivă, cu consecinţa admiterii excepţiei prescripţiei invocată de către pârâţi.
De asemenea, s-a reţinut că, având în vedere că pe parcursul derulării procesului a fost emisă dispoziţia nr. 3137/SR din 16 octombrie 2002, această obligaţie dedusă judecăţii a fost îndeplinită de Primarul municipiului Galaţi.
Prin Decizia civilă nr. 190/A din 9 mai 2007, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins apelul declarat de M.I., reţinând, în esenţă, următoarele:
Potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma iniţială, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a legii ( până la 14 februarie 2002 ). Acest termen a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001 cu încă 6 luni, expirând la 14 august 2002.
OUG nr. 209/2005, în art. III din Titlul II, se referă la actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinaţia de locuinţă încheiate după data de 14 februarie 2001, ori actul juridic a cărui nulitate absolută se invocă s-a încheiat la 21 februarie 1991, astfel că acesta nu cade sub incidenţa prevederilor acestei ordonanţe de urgenţă.
Prezenta acţiune a fost înregistrată pe rolul instanţei la 18 octombrie 2005, cu nerespectarea termenului de prescripţie prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 aşa cum a fost prelungit ulterior potrivit OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001.
Fiind un termen de prescripţie este supus dispoziţiilor de drept comun privitoare la întreruperea, suspendarea şi repunerea în termenul de prescripţie ( art. 13-19 din Decretul nr. 167/1958 ).
Pentru o eventuală repunere în termen, apelantul a invocat faptul că nu a avut cunoştinţă de acest contract de vânzare-cumpărare decât cu câteva săptămâni înainte să promoveze prezenta acţiune, ori, din chiar conţinutul cererii de chemare în judecată rezultă că actul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în anul 1991 şi că, „aflând în acest fapt", ori de câte ori a avut posibilitatea de a reveni în România, reclamantul a depus cereri şi a fost în audienţă la autorităţile competente solicitând să-i restituie apartamentul.
S-a conchis că, apariţia Legii nr. 10/2001 nu închide părţii dreptul de a apela la dreptul comun pentru a-şi valorifica drepturile şi că cel de-al doilea motiv de apel, vizând greşita respingere, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere privind obligarea intimatei Primăria Galaţi să emită dispoziţie de restituire în natură a apartamentului, nu a fost primit, pentru că s-ar ajunge, astfel, la o încălcare a dispoziţiilor art. 296 teza a II-a C. proc. civ.
Soluţia corectă pentru cel de-al doilea capăt de cerere, ca urmare a respingerii primului capăt, era de respingere, ca nefondat, şi nu ca rămas fără obiect, câtă vreme restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, deoarece cererea de constatare a nulităţii contractului de vânzare-cumpărare a fost respinsă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M.I., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a arătat că, în mod cu totul neîntemeiat, instanţa de apel a menţinut sancţionarea acţiunii sale prin admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 2980/1991, deşi a făcut dovada, prin probele administrate, că după anul 1990 s-a adresat constant Consiliului local Galaţi şi SC L. SA Galaţi, solicitând restituirea imobilului proprietatea sa şi nu a primit nici un răspuns.
Aprecierea instanţei că ar fi cunoscut de existenţa actului de înstrăinare nu corespunde adevărului şi nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.
Prin apariţia Legii nr. 10/2001, cu completările şi modificările ulterioare, nu au fost abrogate dispoziţiile Codului civil privind drepturile proprietarilor de a-şi revendica imobilele, prevederi care rămân aplicabile în prezenta cauză. S-a arătat că, în acest sens, acţiunea în revendicare este imprescriptibilă.
S-a conchis că, faţă de motivele invocate, decurge frauda la lege în relaţia contractuală de înstrăinare a imobilului în litigiu către pârâta-intimată P.M., prin încălcarea prevederilor Legii nr. 85/1991 şi art. 19 din Decretul nr. 61/1990.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere privind obligarea Primarului municipiului Galaţi să emită o dispoziţie de restituire în natură a imobilului, soluţionat pe excepţie, ca fiind „rămasă fără obiect", recurentul-reclamant a arătat că soluţia nu este corectă, întrucât a soluţiona acest capăt de cerere ca decurgând din primul, fără a cerceta în ansamblu cerinţa instituită de Legea nr. 10/2001, ca principiul fundamental al „restituirii, de regulă, în natură" al proprietăţilor abuziv confiscate de stat, înseamnă întărirea prin forţa legii a unui abuz şi nicidecum repararea acestuia.
Prin apariţia Legii nr. 247/2005 s-a întărit acest principiu la care s-a adăugat şi „ reparaţiunea prin echivalent" prin imobile similare, principiu grav încălcat de autoritatea administrativă locală şi nesancţionat de instanţa de judecată.
În şedinţa publică din 9 octombrie 2008, Înalta Curte a invocat, din oficiu, motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în privinţa soluţionării cererii având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare de către tribunal, în raport de dispoziţiile Codului de procedură civilă, privind competenţa materială, având în vedere valoarea imobilului în litigiu de 103.742,72 lei, aşa cum rezultă din adresa emisă de Direcţia de impozite, taxe şi alte venituri locale a Primăriei municipiului Galaţi ( fila 34 dosar recurs ).
Examinând Decizia în raport de motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. , invocat de instanţă din oficiu şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , instanţa constată următoarele :
Potrivit art. 304 pct. 3 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate pronunţa când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
În speţă, motivul de ordine publică, invocat, din oficiu, de către instanţă, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., priveşte competenţa materială a tribunalului în soluţionarea în fond a primului capăt de cerere formulat de reclamant, în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2980 din 21 februarie 1991 încheiat între pârâtele SC L. SA Galaţi şi P.M.
Faţă de actul de investire a instanţei, se constată că în prezenta cauză competent să soluţioneze cererea având ca obiect obligarea pârâtei să emită dispoziţie de restituire în natură este, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, tribunalul, însă pentru petitul privind anularea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului preluat abuziv nu operează prorogarea de competenţă.
Prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este stabilită competenţa absolută a tribunalului pentru soluţionarea plângerii formulate împotriva dispoziţiei de respingere a notificării. Această competenţă se poate extinde, conform art. 17 C. proc. civ., numai asupra cererilor cu caracter accesoriu şi a cererilor incidentale.
Or, petitul privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nu are caracter de accesorietate faţă de cererea privind emiterea dispoziţiei de restituire, deoarece soluţionarea acestui petit nu depinde de soluţia dată în petitul având ca obiect obligaţia de a face.
În accepţiunea Legii nr. 10/2001, cele două cereri sunt principale, deoarece, potrivit art. 51 alin. (2) din această lege, atunci când a fost exercitată acţiunea în constatarea nulităţii actului de înstrăinare, procedura administrativă se suspendă până la soluţionarea irevocabilă a acesteia.
Prin urmare, în această situaţie, nu sunt incidente prevederile art. 17 C. proc. civ., iar competenţa de soluţionare în prima instanţă aparţine tribunalului pentru petitul privind obligaţia de a face şi instanţei de drept comun pentru petitul privind anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu privire la imobil.
Faţă de obiectul primului petit al acţiunii şi de valoarea bunului care face obiectul cererii formulată de reclamant, care era sub 5.000.000.000 lei, respectiv de 103.742,72 lei, (potrivit dovezii de la fila 33 dosar recurs), competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este Judecătoria Galaţi şi nu Tribunalul Galaţi, potrivit art. 1 alin. (1) C. proc. civ. în noua sa redactare.
Prin urmare, se constată că Tribunalul Galaţi a soluţionat primul capăt de cerere, în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2980 din 21 februarie 1991 privind imobilul situat în Galaţi, încheiat între pârâţii SC L. SA Galaţi şi P.M., cu încălcarea competenţei altei instanţe, respectiv a Judecătoriei Galaţi, pronunţând o hotărâre nelegală şi tot nelegală este şi Decizia atacată, prin care a fost păstrată sentinţa tribunalului.
În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind nelegalitatea soluţiei respingerii cererii având ca obiect obligarea pârâtului să emită dispoziţie de restituire, este nefondată, pentru următoarele considerente :
Recurentul-reclamant a solicitat ca intimata-pârâtă Primăria municipiului Galaţi să fie obligată să-şi îndeplinească obligaţia de a face, emiţând o dispoziţie de restituire în natură a bunului, iar în cursul procesului pentru imobilul în litigiu s-a emis dispoziţia nr. 3137/SR din 16 octombrie 2006 de către Primarul municipiului Galaţi, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, către reclamant, pentru imobil preluat abuziv şi imposibil de restituit în natură. Aşa cum a precizat apărătorul recurentului cu ocazia dezbaterilor, această dispoziţie nu a fost contestată până în prezent.
Or, fiind emisă dispoziţia prin care intimatul-pârât a soluţionat notificarea, în sensul arătat, recurentul care, fiindu-i recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, nu a atacat dispoziţia emisă de primar, nu poate obţine obligarea intimatului-pârât să emită încă o dispoziţie pentru restituirea în natură a aceluiaşi imobil.
Pentru aceste considerente, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul M.I.; va casa, în tot, Decizia recurată şi, în parte, sentinţa nr. 12 din 9 ianuarie 2007 a Tribunalului Galaţi, secţia civilă; va disjunge cererea având ca obiect constarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, de cererea privind obligarea Primăriei municipiului Galaţi să emită dispoziţie în baza Legii nr. 10/2001 şi va trimite dosarul Judecătoriei Galaţi pentru soluţionarea cererii având ca obiect constarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare.
Se vor păstra restul dispoziţiilor sentinţei civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul M.I.
Casează în tot Decizia nr.190/A din 9 mai 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, şi în parte sentinţa nr. 12 din 9 ianuarie 2007 a Tribunalului Galaţi, secţia civilă.
Disjunge cererea având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, de cererea privind obligarea pârâtei Primăria municipiului Galaţi să emită dispoziţie în baza Legii nr. 10/2001.
Trimite dosarul Judecătoriei Galaţi pentru soluţionarea cererii având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare.
Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5674/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5236/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
