ICCJ. Decizia nr. 5849/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5849
Dosar nr. 12799/2/200.
Şedinţa publică din 13 iunie 2006
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de faţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la 2 noiembrie 2004 sub nr. 2661 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta I.I.N. d.d. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii G.R.I. şi O.S.I.M., decăderea titularului din drepturile conferite de marca înregistrată verbală nr. 039985 I.C. în toate clasele pentru care a fost înregistrat, de la 01 la 42 precum şi obligarea O.S.I.M. la radierea înregistrării mărcii din R.N.A. şi publicarea radierii în B.O.P.I., cererea formulată în temeiul art. 45 lit. a) din Legea nr. 84/1998 precum şi a Regulii nr. 32 din Regulamentul de aplicare a legii privind mărcile şi indicaţiile geografice.
În motivarea cererii se arată că marca nu a fost folosită pe teritoriul României pe o perioadă neîntreruptă de 5 ani.
Se arată că efectele înregistrării mărcii încep de la data depozitului reglementar, respectiv 26 februarie 1998, potrivit art. 29 alin. (1) din Lege.
Titularul mărcii, potrivit art. 47 din lege, are obligaţia de a face dovada utilizării acesteia pe o perioadă neîntreruptă de 5 ani în interiorul perioadei de protecţie.
Se arată că reclamanta are calitatea de persoană interesată în sensul legii, deoarece la 10 mai 2000 a depus cererea de înregistrare a mărcii verbale I. în procedura Aranjamentului de la Madrid, cu extindere la România pentru clasele de produse 0 – 6, 19, 32, 35 – 44.
Prin sentinţa civilă nr. 21din 13 ianuarie 2005, cererea de decădere cu privire la produsele din clasele 7 – 8, 20 – 31, 33 şi 39 a fost respinsă ca lipsită de interes, iar cu privire la celelalte clase a fost respinsă ca neîntemeiată; totodată a fost respinsă ca neîntemeiată şi excepţia de prematuritate a formulării cererii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că interesul reclamantei este justificat doar faţă de produsele pentru care a solicitat protecţia.
Referitor la excepţia de prematuritate instanţa a reţinut că în prezenta cauză nu există vreo procedură prealabilă obligatorie.
Cu privire la fondul acţiunii în decădere s-a reţinut că termenul de 5 ani începe să curgă de la data înregistrării mărcii în R.N.M. şi cum dreptul pârâtului G.R.I. a fost recunoscut la 31 mai 2000, conform deciziei publicată în B.O.P.I., termenul nu era împlinit la 2 noiembrie 2004, data cererii introductive de instanţă.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, cu nr. 5 din 17 ianuarie 2006.
Pentru a pronunţa Decizia, instanţa de apel a reţinut cele ce succed:
Dreptul material al terţului la acţiunea în decădere, conform dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. a), coroborate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 29 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 începe de la data depozitului naţional reglementar.
Ca atare, excepţia de prematuritate este neîntemeiată întrucât de la data depozitului naţional reglementar, 26 februarie 1998, şi până la data formulării cererii de chemare în judecată, 2 noiembrie 2004, au trecut mai mult de 5 ani.
Arată instanţa că pârâtul are sarcina probei în dovedirea fie a folosinţei efective, fie faptul nefolosinţei justificate a mărcii, determinată de îndoiala născută din incidente ivite în derularea procedurii de înregistrare.
Apreciază instanţa că nefolosirea mărcii pe perioada 26 februarie 1998-31 mai 2005 este justificată cât timp s-a pus problema unui eventual conflict cu o normă anterioară, fiind în prezenţa unei prudenţe fireşti.
Împotriva deciziei a declarat recurs apelanta-reclamantă, întemeiat în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs Decizia este criticată pentru cele ce vor arăta.
Instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 45 lit. a), cu raportare la art. 35 alin. (1), art. 29 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, întrucât a făcut distincţii acolo unde legiuitorul nu a făcut-o.
Astfel, potrivit art. 35 din lege dreptul exclusiv asupra mărcii se afla sub o condiţie suspensivă, respectiv cea a admiterii la înregistrare a mărcii, însă, urmare a îndeplinirii condiţiei, dreptul titularului se consolidează de la data depozitului naţional reglementar.
Condiţia suspensivă nu a fost detaliată de legiuitor şi în consecinţă nici instanţele nu o pot face pe cale de interpretare.
Interpretarea dată de instanţă nu este susţinută şi de faptul că legiuitorul a reglementat expres protecţia provizorie a mărcii prin prevederile art. 36 din lege, conform cărora solicitantul cererii de înregistrare poate să interzică terţilor să efectueze actele prevăzute de art. 35 alin. (2).
Nefolosirea mărcii, prin invocarea necesităţii îndeplinirii unor faze obligatorii, nu se justifică cu atât mai mult cu cât legiuitorul a acordat solicitantului protecţia provizorie asupra cererii de marcă înainte de începerea perioadei de apariţie sau de contestaţie şi în consecinţă nici instanţele, pe cale de interpretare, nu pot considera o justificare pentru inacţiunea titularului, obligaţia sa de îndeplinire a unor proceduri legale în interpretarea legii.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate Înalta Curte a reţinut cele ce se vor arăta.
Obligaţia legală de a folosi marca se naşte la momentul înregistrării mărcii, dar cu efect retroactiv din momentul depozitului naţional reglementar, fiind o obligaţie afectată de o condiţie suspensivă.
La calcularea termenului de regresiune prevăzut de art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998, 5 ani, în raport de data înregistrării cererii de decădere, trebuia avut în vedere şi faptul că nefolosinţa este justificată.
Constituie nefolosinţă justificată, nefolosirea mărcii pe durata procedurii administrative de înregistrare, determinată de îndoiala născută din incidente ivite pe parcursul procedurii de înregistrare.
Astfel, în cauza de faţă, O.S.I.M. a emis la 28 aprilie 2000 un aviz de refuz provizoriu, urmare a examinării în fond a depozitului potrivit Regulii nr. 17 alin. (6) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998.
Ulterior, la 39 mai 2000, O.S.I.M. a emis la 31 mai 2000 Decizia de înregistrare a mărcii.
În atare situaţie, apariţia unor incidente de natura celui menţionat, aviz de refuz provizoriu, nefolosirea mărcii este justificată de prudenţa firească manifestată faţă de solicitantul de bună credinţă faţă de posibila incidenţă a prevederilor art. 35 alin. (2) din lege.
Perioada dintre data depozitului naţional reglementar şi data deciziei de înregistrare a mărcii, 16 februarie 1998-31 mai 2000, constituie un element de nefolosire justificată a mărcii, dat fiind un eventual conflict cu o marcă anterioară.
Prin urmare, termenul de 5 ani de neutilizare, caracterizat în cauză pentru perioada 26 februarie 1998-2 noiembrie 2004, nu s-a împlinit întrucât perioada 36 februarie 1998-31 mai 2000 reprezintă o nefolosinţă justificată.
Instanţa de apel a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor legale cât timp termenul legal de regresiune nu s-a împlinit pentru aplicarea sancţiunii decăderii din dreptul de marcă pentru nefolosinţa efectivă, neîntreruptă şi nejustificată.
Invocarea de către recurent a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 84/1998, referitoare la protecţia provizorie a mărcii nu este un argument împotriva interpretării date de instanţă, o justificare a nefolosirii mărcii, întrucât utilizarea protecţiei provizorii este o facultate şi nu o obligativitate.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, reţinând că motivele de recurs sunt întemeiate în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt incidente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta I.I.N. împotriva deciziei civile nr. 5 A din 17 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 586/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 579/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
