ICCJ. Decizia nr. 5851/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5851
Dosar nr. 326/110/2006
Şedinţa publică din 15 octombrie 2008
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 326/110/2006, reclamantul T.M. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 438 din 5 iulie 2006 emisă de Primarul oraşului Târgu-Ocna.
S-a arătat în motivarea cererii că, în mod greşit, conform dispoziţiei atacate, au fost respinse cele două notificări transmise de reclamant (nr. 440/2001 şi nr. 913/2001), în condiţiile în care acesta a precizat şi identificat amplasamentul proprietăţilor, teren şi construcţii, ce cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
În realitate, emitentul dispoziţiei a confundat amplasamentul proprietăţilor ce au făcut obiectul notificărilor, confuzie care a condus la soluţionarea lor greşită.
S-a mai arătat că prin dispoziţia contestată în mod eronat s-a dispus anularea dispoziţiei anterioare, nr. 288 din 5 septembrie 2002, emisă de primarul oraşului Târgu-Ocna, prin care s-a aprobat iniţial, cererea pentru despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 5191 mp, care face parte integrantă din terenul de 9000 mp, situat în oraşul Târgu-Ocna; că dispoziţia nr. 288 din 5 septembrie 2002 a intrat în puterea lucrului judecat, astfel încât reclamantul aştepta să primească suma stabilită pentru despăgubiri, fiind de altfel şi aprobată de Ministerul Finanţelor Publice. Asupra respectivei dispoziţii nu se mai putea interveni conform HG nr. 498/2003, prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 .
Prin sentinţa civilă nr. 179/D/2007, Tribunalul Bacău, secţia civilă, a respins contestaţia formulată, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiei nr. 288 din 5 septembrie 2002 s-a stabilit acordarea de despăgubiri reclamantului, pentru suprafaţa de 5191 mp teren, dispoziţie necontestată de acesta conform Legii nr. 10/2001.
Prin dispoziţia nr. 438 din 5 iulie 2006 ce face obiectul prezentei contestaţii au fost acordate reclamantului contestator măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 7332,25 mp, astfel încât s-a apreciat că, aparent, cererea de anulare a acestei dispoziţii este lipsită de interes.
Faţă de faptul că reclamantul, în motivarea contestaţiei, a pretins că i se cuveneau despăgubiri şi pentru imobilul construcţie situat pe acel teren, contestaţia a fost apreciată ca nefondată.
Aceasta întrucât, prin dispoziţia contestată (cât şi prin cea revocată, nr. 288/2002) s-a reţinut în mod corect că reclamantul-contestator nu a făcut dovada existenţei unei clădiri pe terenul preluat în mod abuziv, astfel că sub acest aspect pretenţia nu poate fi considerată întemeiată.
De asemenea şi susţinerea potrivit căreia măsura revocării dispoziţiei nr. 288/2002 este nelegală, a fost apreciată nefondată, deoarece acea dispoziţie nu a intrat în circuitul civil, astfel că măsura revocării a fost posibilă.
Faţă de faptul că din suprafaţa de teren de 9000 mp solicitată a fi restituită prin notificarea nr. 440/2001, reclamantului i-au fost acordate despăgubiri în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru suprafaţa de 7332,25 mp (pentru diferenţa de suprafaţă, de 2141,25 mp fiind acordate despăgubiri fratelui-contestatorului, T.I., situaţie confirmată de pârâtă cu adresa nr. 402 din 2 februarie 2007), contestaţia a fost găsită neîntemeiată şi respinsă în consecinţă.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, care a criticat soluţia întrucât: nu a ţinut seama de faptul că şi-a demonstrat dreptul de proprietate, conform actelor depuse la dosar; nu au fost analizate în mod punctual probele în vederea identificării amplasamentului; instanţa nu a observat că obiectul notificării l-au reprezentat două imobile, unul situat în str. C. nr. 197, iar celălalt, teren agricol, situat în pct. Zăvoi.
Apelul a fost admis prin Decizia civilă nr. 380 din 10 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, conform căreia sentinţa a fost desfiinţată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a respins contestaţia ca nefondată, deşi din considerente reiese că cererea ar apărea ca lipsită de interes.
Or, motivarea trebuie să corespundă dispozitivului şi în plus, în speţă, judecătorul fondului nu s-a preocupat să analizeze toate aspectele invocate în contestaţie.
Astfel, deşi proba cu expertiză refuzată de către reclamant avea o utilitate neîndoielnică în cauză, în acelaşi timp, instanţa putea analiza situaţia juridică a celor două terenuri solicitate pe baza celorlalte probe administrate.
De asemenea, s-a reţinut că nu s-a analizat dacă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în limita suprafeţei de 7332 mp teren e legală sau nu, faţă de împrejurarea că una din suprafeţe a fost cerută şi conform legilor fondului funciar, precum şi faptul că, deşi reclamantul beneficia, prin emiterea dispoziţiei nr. 288 din 5 septembrie 2002, de un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, instanţa a apreciat că respectiva dispoziţie nu era intrată în circuitul civil.
La fel, în ce priveşte imposibilitatea restituirii în natură a unuia dintre terenuri, pe motiv că este proprietatea unor societăţi comerciale, nu s-a pus problema identificării respectivelor societăţi, ca unităţi deţinătoare.
Faţă de aceste aspecte, s-a apreciat că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ. şi soluţia de desfiinţare, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs intimata-pârâtă, care a susţinut caracterul nelegal al hotărârii, pentru aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ.
Astfel, s-a arătat că în mod eronat s-a reproşat primei instanţe faptul că nu a identificat şi cel de-al doilea teren, solicitat conform legilor fondului funciar în condiţiile în care acesta nu a făcut obiect al notificării potrivit Legii nr. 10/2001.
Ca atare, rămâne fără suport şi observaţia referitoare la neidentificarea unităţii deţinătoare în persoana unor societăţi comerciale având în vedere că, soluţionând notificarea, înseamnă că primăria s-a recunoscut entitate legal învestită.
Criticile recurentului, neîncadrate în drept, urmează să fie examinate de instanţă [conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ.], cu referire la motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că se invocă nesocotirea unei norme procedurale (art. 297 C. proc. civ.) în soluţionarea cauzei.
Intimatul a formulat întâmpinare, arătând că se opune admiterii recursului, cu motivarea că prima instanţă nu a dispus restituirea în întregime a imobilului solicitat.
Recursul este fondat, potrivit considerentelor următoare:
Apreciind că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce impune soluţia de desfiinţare a judecăţii primei instanţe, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de apel a ignorat conţinutul acestui text procedural care permite adoptarea unei asemenea hotărâri pentru situaţia în care „a fost rezolvat procesul fără a se intra în cercetarea fondului, ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată".
Stabilind că tribunalul nu a intrat în cercetarea fondului raporturilor juridice deoarece reţine în considerente că cererea „ar părea lipsită de interes", instanţa de apel nu ţine seama de faptul că aceasta nu a reprezentat motivarea determinantă a adoptării soluţiei, fiind vorba doar de un considerent subsidiar.
Tribunalul, ca primă instanţă, a realizat o cercetare pe fond a pretenţiilor deduse judecăţii, expunând argumentele pentru care a considerat că aceste pretenţii, în cadrul procesual în care au fost formulate, nu pot fi primite.
Aspectele reţinute de instanţa de apel ca justificând soluţia de desfiinţare cu trimitere, în legătură cu acordarea măsurilor reparatorii şi pentru un teren care ar fi făcut obiectul legilor fondului funciar; cu interpretarea noţiunii de bun sau cu determinarea „situaţiei juridice exacte a celor două terenuri solicitate", nu ţin de necercetarea fondului.
Acestea se pot constitui în aspecte de nelegalitate, pentru a căror verificare era competentă instanţa de apel în exercitarea puterii de cenzură asupra hotărârii tribunalului.
Analiza respectivelor critici de către instanţă trebuia realizată cu atât mai mult cu cât, în cadrul efectului devolutiv al apelului, aceasta are posibilitatea să ordone şi să administreze probe suplimentare pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt.
De altfel, în considerentele deciziei se reţine că, şi în absenţa unei expertize de specialitate, probele de la dosar permiteau să se stabilească situaţia juridică a terenurilor.
În consecinţă, se va constata că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., atunci când a desfiinţat soluţia tribunalului, (deşi acesta dăduse dezlegare pe fond raporturilor juridice deduse judecăţii) şi că aspectele reţinute ca echivalând unei necercetări asupra fondului se constituie în realitate, în aspecte de nelegalitate.
Ca atare, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recursul va fi admis, casată Decizia atacată şi cauza trimisă spre rejudecare, pentru analiza fondului criticilor formulate pe calea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria oraşului Târgu-Ocna împotriva deciziei nr. 380 din 10 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 65/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5674/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
